ANCOM-ul lui Valeriu Zgonea ne ceartă: șapte consilieri despre care nu se știe ce fac câștigă doar 18.806 lei, net, lunar, în medie. Instituția condusă de fostul muncitor necalificat, care a făcut facultatea la seral, în opt ani, contestă o informație preluată de DeFapt.ro de la Radu Miruță, deputat USR, președinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Telecomunicații din Camera Deputaților.
Șapte misterioși consilieri „de specialitate” necunoscută
Ce a transmis USR: „Într-un an prezentat românilor ca fiind unul de austeritate, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) nu doar că nu strânge cureaua, ci vrea să cheltuiască și mai mulți bani. Inclusiv pentru cei 7 consilieri de specialitate care consumă 2 milioane de euro din bugetul de salarii al instituției, așa cum a confirmat chiar secretarul general al instituției, care a fost căpușată de PSD și PNL.
«Ca să înțelegem mai bine, cei 7 consilieri de specialitate sunt alții decât consilierii conducerii ANCOM. Față de cei de la cabinetele lui Valeriu Zgonea, Pavel Popescu și Vlad Bontea, aceștia sunt angajați pe perioadă nedeterminată, într-un compartiment distinct. Fără să aibă vreo atribuție tehnică, aceștia consumă aproape 2% din bugetul ANCOM, în timp ce echipa responsabilă de ‘Poliția Internetului’, de implementarea actului privind serviciile digitale (DSA) în România și oprirea falsului în online este inexistentă», declară Radu Miruță, deputat USR și președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Telecomunicații din Camera Deputaților”.
ANCOM-ul lui Zgonea ne ceartă
Ce ne-a comunicat ANAF:
- „Compartimentul «Consilieri de specialitate» este înființat și funcționează ca urmare a identificării unei necesități instituționale de a oferi managementului ANCOM expertiză profesională pe diverse arii de interes pentru Autoritate, în vederea exercitării unui control intern managerial adecvat” – practic nu se știe ce fac cei șapte, care sunt diversele lor „arii de interes”.
- „În ceea ce privește nivelul de salarizare, vă informăm că salariul de bază mediu în plată aferent funcției de consilier de specialitate se situează sub nivelul salariului de bază mediu în plată la nivel de șef serviciu din ANCOM. Astfel, media salariilor de bază nete în plată, aferentă celor 7 consilieri de specialitate este de 18.806 lei. față de „24.000 de euro, lunar – probabil brut” și din care rezultă o valoare totală mult inferioară sumei de 2 milioane de euro, cum eronat a fost menționat în articol. Aceeași eroare se regăsește și în cazul procentului acestor costuri în proiectul de buget al ANCOM pe 2025, procent care nu depășește 0,6%” – dar DeFapt.ro a citat un comunicat oficial, care cita secretarul general al ANCOM.
Instituția este condusă de Valeriu Zgonea, fost muncitor necalificat la căile ferate, care a absolvit la seral, în opt ani, un institut de construcții, facultatea de căi ferate. El este cunoscut pentru afirmațiile sale stupide, precum cea în care declara că este coleg cu Mihai Viteazul: „Eu sunt din orașul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească niște drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează”.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.