Averea greu de justificat a pensionarului special Bejinariu, deputatul PSD care va controla SRI și pe care DNA nu l-a putut ancheta pentru afacerea Microsoft: deși acesta a fost bugetar toată viața, are mult peste un milion de euro în conturi, plasamente și bijuterii.
Averea greu de justificat a pensionarului special Bejinariu
Eugen Bejinariu a fost ales de Parlament la conducerea comisiei de control a SRI. În anul fiscal 2023 a beneficiat de o indemnizație de deputat, netă, anual, de 141.636 de lei și de o pensie specială de 165.000 de lei. Din dobânzi bancare a câștigat aproape 60.000 de lei.
CV-ul lui Bejinariu arată că acesta a fost bugetar toată viața sa: a fost ofițer de intendență din 1981 în 1998, între 2001 și 2003 a ajuns director la controversata regie a protocolului de stat, a ajuns ministru coordonator al SGG în 2004, iar din 2004 până acum este deputat.
Bejinariu a scăpat, în 2017, de urmărirea penală în dosarul Microsoft pentru că Legislativul a refuzat să-i ridice imunitatea. El a refuzat, la acel moment, să-și dea demisia din Parlament.
Cu toate acestea a acumulat o avere șocant de mare, foarte greu de justificat.
Doar sub formă de bijuterii, obiecte de artă și ceasuri el a acumulat – potrivit propriei estimări – 203.000 de euro. La Banca Transilvania deține, sub formă de titluri de stat aproape 160.000 de euro. În 2024 a împrumutat PSD cu foarte puțin sub 40.000 de euro.
În bănci are multiple conturi în lei, dolari și euro a căror valoare totală este de peste 700.000 de euro.
Deputatul Bejinariu deține un apartament uriaș de 212 mp, în București, și o casă de 208 mp. El este proprietar de păduri, terenuri agricole și intravilane, inclusiv peste 2.000 mp la Snagov.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.