/

EXCLUSIV Cea mai competentă funcționară din România, cu funcții în mai multe ministere, sub miniștri USR, PNL și PSD. Azi e șefa CA al Romarm și a luat de la Transelectrica 930.000 lei

Cea mai competentă funcționară din România
Mihaela Popescu, cea mai competentă funcționară din România (sursa: economie.gov.ro)

Cea mai competentă funcționară din România, Mihaela Popescu, acum secretarul general al Ministerului Economiei și președinta Consiliului de Administrație al Romarm, urmează să primească despăgubiri de peste 930.000 lei, echivalentul a aproximativ 190.000 de euro, de la compania de stat Transelectrica.

Citește și: Recalcularea pensiilor: haos, propagandă electorală pentru Ciolacu și o gaură la buget de 21,5 miliarde de lei doar în 2024. Unii pensionari trebuie să cheltuie mii de lei pe decizii greșite

Decizia a fost luată de Centrul de Arbitraj de Viena, acolo unde Mihaela Popescu a dat în judecată Transelectrica pentru că ar fi fost revocată ilegal din Consiliul de Supraveghere înainte de expirarea mandatului.  

În calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Romarm, Mihaela Popescu se află într-un posibil caz de conflict de interese pentru că face parte și din Consiliul de Administrație al fabricii de armament Tohan, o filială a Romarm.

Management la ASE și Drept la „Spiru Haret”

Mihaela Popescu a început Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice în anul 1994. În paralel, a studiat și Dreptul, la „Spiru Haret”.

Doi ani mai târziu, a fost angajată la firma Co. R&D Trading 2000 direct pe funcția de director comercial. A lucrat până la finalul anului 1997. S-a reangajat din nou în februarie 1999, tot pe funcția de director comercial, la societatea Co. Spring Time Holding.

Din 2000 până în 2014, a deținut funcțiile de director comercial și director general la șapte societăți comerciale. La unele dintre acestea avea calitate de asociat și administrator.

Șefă la Murad și căsătorie fericită

La 1 ianuarie 2014 a fost angajată ca expert în marketing la agenția de presă Agerpres. A rezistat doar trei luni, apoi a plecat ca director de marketing și comunicare la Phoenicia Express, una dintre firmele afaceristului Mohammad Murad.

În octombrie 2014 a plecat de la firma lui Murad pe funcția de director general al LP Development Concept Imob. S-a reîntors la Phoenicia Express, pe funcția de director executiv, în iulie 2015.

Între timp, s-a căsătorit cu influentul general SPP Cristian Popescu de la secretariatul Consiliului Suprem de Apărare al Țării, funcție din care verifică documentele strategice care ajung pe masa președintelui Klaus Iohannis.

Cea mai competentă funcționară din România

Cariera Mihaelei Popescu avea să se schimbe radical în mai 2016. Userista Raluca Prună, ministrul Justiției de atunci, a angajat-o pe funcția de consilier personal.

Ministrul a plecat, dar Mihaela Popescu a rămas pe funcție pentru a-i consilia pe rând pe miniștrii Florin Iordache, Ana Birchall și Tudorel Toader.

Mai mult, ministrul Tudorel Toader a decis să o numească în Consiliul de Administrație al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (CASAOPSNAJ) ca reprezentant al Ministerului Justiției.

Ana Birchall a decis în iunie 2019, atunci când a preluat din nou funcția de ministru al Justiției, să renunțe la serviciile consilierei Mihaela Popescu. 

Mihaela Popescu a devenit funcționar public în iunie 2019, atunci când a fost angajată la Serviciul Gestiunea Investițiilor din cadrul Direcției Investiții a Ministerului Justiției. Apoi, în noiembrie 2020, a fost numită director adjunct al Direcției Economice a Ministerului Justiției.

Orban a băgat-o la Transelectrica, Cîțu a scos-o

În ultimii ani, Mihaela Popescu a beneficiat de susținerea liderilor USR, PNL și PSD. În septembrie 2020, premierul Ludovic Orban, cel care controla Secretariatul General al Guvernului prin Antonel Tănase, a decis să o numească pe Mihaela Popescu în Consiliul de Supraveghere al companiei Transelectrica pe o perioadă de patru ani, alături de alți șase membri.

Un an mai târziu, guvernul condus de liberalul Florin Cîțu a decis să-i schimbe pe toți cei șapte membri numiți de Ludovic Orban. Astfel, secretarul general al Guvernului de atunci, Tiberiu Horațiu Gorun, a cerut în Adunarea Generală a Acționarilor revocarea acestora.

Culmea, chiar dacă a fost revocată din funcție, Mihaela Popescu a fost numită pentru alte câteva luni membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica.

Despăgubiri de 930.000 de lei

Nemulțumită că a fost schimbată din Consiliul de Supraveghere, Popescu a reclamat Transelectrica la Curtea de Arbitraj de la Viena. A cerut plata salariilor și a bonusurilor de performanță pe perioada rămasă până la finalul mandatului de patru ani, adică pe aproape trei ani.

În urmă cu aproape o lună de zile, conform hotărârii arbitrale, Mihaela Popescu a primit despăgubiri de aproximativ 610.000 lei pentru indemnizațiile fixe lunare neîncasate până la finalul mandataului.

Alți 186.384 lei i-a primit pentru compensația de neconcurență, plus alți 135.128 lei reprezentând componenta variabilă, la care se adaugă accesorii. În total: 931.000 lei, echivalentul a 190.000 de euro.

Reviriment sub ministrul Radu Oprea

În timp ce se afla în litigiu cu Transelectrica, Mihaela Popescu a continuat să lucreze la stat. În august 2022 a fost angajată ca simplu consilier la Direcția Resurse și Capacitate Instituțională din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

De aici, a fost preluată de ministrul Economiei, pesedistul Florin Spătaru, cel care a numit-o fără concurs pe funcția de director adjunct la Direcția Economică. Se întâmpla în ianuarie 2023.

Noul ministru al Economiei, pesedistul Radu Oprea, i-a propus în septembrie 2023 prim-ministrului Marcel Ciolacu să o numească în funcția de secretar general adjunct la Ministerul Economiei.

Șefa CA al Romarm și un conflict de interese

Între timp, tot ministru Radu Oprea a emis un ordin prin care Mihaela Popescu a fost numită președinte al Consiliului de Administrație al Romarm, compania strategică de vânzarea a armamentului a statului român. Nu a fost suficient: Popescu fost numită și în Consiliul de Administrație al fabricii de armament Tohan, o filială a Romarm.

Citește și: Lunga istorie a scandalurilor de la Romarm

În acest context, Mihaela Popescu se află în conflict de interese: nu poate fi simultan membră în CA al societății-mamă Romarm, dar și în CA al Tohan. Explicația e evidentă: poate avantaja direct fabrica de armament Tohan în detrimentul celorlalte 14 fabrici de armament deținute de Romarm.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Iar în martie 2024, ministru Radu Oprea i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să o numească pe Mihaela Popescu în funcția de secretar general al ministerului Economiei. Iar Ciolacu s-a executat.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

23 Comments

  1. Această doamnă super capabila a dat concurs pe vreunul din aceste posturi? Cred ca e buna de presedinte, era director inainte de a termina facultatea. Are experiență bogată prin cate instituții a trecut….

  2. Bugetarii sint stăpânii României,un fel de zeități pe care avem privilegiul să-i îndopăm cu salarii astronomice, fapt unicat galactic,cea mai săracă țară din UE cu cei mai bogați bugetari.,ăștia gara răspundere, profesionalism, competenta,nimic,sa aibă pile și relații.

  3. Și uite așa se va trezii pensionară de lux ! Toți cei care au preluat un anumit serviciu unde era angajată această persoană, au încercat să scape de ea propunând o altă funcție ! 😂 Deci de aici se vede ce persoană ce caracter ! În plus mai are și acces la documente sensibile ,care oricum cred că doar acelea o interesează! Ce bine e să fi membru de partid !

  4. Oameni buni,așa de tâmpiți suntem că de de proști,nu mă îndoiesc,se vede,ne ajută dna din povestea de mai sus,doar ea este capabilă în tot și n toate…🤭🫣🫢😯

  5. Investigația și voi cum de mai ridica capul Murad cu asa zisele lui investiț, in conditiile in care tot ce invarte e sulfuros, bazat pe superevaziune, combinatii cu valuta, legături cu băieții din zona islamistilor radicali, aranjamente cu fetițe pt politicieni, etc… De genul asta de asa zisi afaceriști nu ziceți nimic. Cine stie poate are legături și cu băieții care va dau ordinul de zi pe unitate și tocmai de aia rezista, ba chiar trage sa intre in zona rezidenților politici. Urmăriți și voi cum se spală bani..dacă sunteti in stare și dacă va lasa sefii

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:52Curtea Supremă a SUA va decide dacă legea prin care rețeaua TikTok este obligată să nu mai aibă proprietar chinez încalcă sau nu Constituția americană
20:45Mario Iorgulescu, pedeapsă mai mică după rejudecare: opt ani și opt luni de închisoare pentru accidentul mortal pe care l-a provocat
20:37Americanii, nu serviciile românești, au furnizat datele despre influența Rusiei în alegerile prezidențiale din România, spune Iohannis
20:21Iohannis, despre prelungirea șederii la Cotroceni: „Cum să plec dacă Constituţia îmi spune trebuie să stau? Nu este o alegere”
20:13Casa Națională de Pensii va avea 1.000 de angajați în plus, a decis Guvernul, actuala organigramă este insuficientă pentru recalcularea pensiilor
20:06Rutte (NATO) insistă că 2% din bugetele naționale pentru Alianță este prea puțin în condițiile actuale
19:53Nevasta lui George Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze: „Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”
16:11Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea de stat a Șantierului Mangalia: aproape 300 de angajați vor fi dați afară. Șantierul, îngropat în datorii
15:49De frica Rusiei, Finlanda vrea să se aprovizioneze din nou cu mine antipersonal, deși a renunțat la acestea în 2012
15:40Andrew Tate a pierdut un proces de fraudă fiscală în Marea Britanie, i se vor confisca două milioane de lire sterline
15:30Ciocolata va fi din ce în ce mai scumpă, prețurile la cacao s-au majorat deja cu aproape 50% în ultimii ani
15:03Ozempic, medicamentul minune pentru slăbit, poate duce la orbire, arată două noi studii. Agenția Europeană a Medicamentului analizează dovezile
14:39Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate
13:20Fost ministru al Energiei explică de ce vrea compania lui Orban să cumpere E.ON România: ca să vândă gazele Gazprom, fiindcă afacerea cu China nu merge
12:28Călin Georgescu habar nu are că E.On România nu extrage gaze în România: „Gazele noastre vor veni din Ungaria. Sunt gazele noastre”