/

EXCLUSIV MApN cumpără drone de spionaj de un milion de euro bucata, o afacere intermediată de germanul care a adus în România blindatele Piranha V

MApN, drone de spionaj din Germania
MApN, drone de spionaj din Germania (sursa: Facebook/Quantum-Systems)

MApN, drone de spionaj din Germania. 18,5 milioane de euro a plătit Ministerul Apărării Naționale pentru achiziția directă a 22 de sisteme de drone cu aripă fixă companiei germane Quantum Systems.

Citește și: Armata obligatorie: MApN spune că legea care a suspendat serviciul militar obligatoriu a avut „impact asupra structurii sistemului național de apărare” și cere reglementări noi

Afacerea a fost intermediată de consultantul Christian Goettfert, fostul director de afaceri internaționale al General Dynamics European Land Systems, companie de la care MApN a cumpărat transportoarele blindate Piranha V în valoare de 1,54 miliarde de euro.

Piranha V de 1,5 miliarde de euro

Christian Goettfert era în anul 2018 directorul de afaceri internaționale al companiei General Dynamics European Land Systems (GDELS). La începutul acelui an, sărbătorea semnarea celui mai important și bănos contract atribuit de Ministerul Apărării Naționale din România: 868 de milioane de euro pentru furnizarea a 227 de blindate Piranha V.

Apoi, s-a mai semnat un contract, de 674 milioane de euro. Aceasta a fost una din marile afaceri cu armament intermediate de Călin Constantin, un afacerist discret din București, de pe urma căreia acesta a încasat un comision de câteva milioane de euro.

Christian Goettfert a participat ulterior la conferința Armoured Vehicles Eastern Europe, acolo unde a ținut un scurt discurs despre afacerile cu armament din Europa de Est.

Audieri la DNA după achiziție

„Suntem mândri că la începutul acestui an ne-a fost acordat, probabil, cel mai mare contract care a fost acordat vreodată în această ţară unei companii private de după revoluţie (…) În mod clar, o problemă este că în Europa de Est, nu aș zice că lipsesc, însă încă nu sunt complet dezvoltate cele mai bune standarde privind achizițiile, în unele țări nu există uneori transparența pe care o dorim”, spunea atunci Christian Goettfert, conform mediafax.ro.

Într-adevăr, avea dreptate cu privire la standardele de achiziții aplicate de Ministerul Apărării Naționale: mai mulți ofițeri de la Departamentul pentru Armamente au fost audiați de procurorii DNA – Secția Militară în legătură cu achiziția celor 227 de transportoare.

În plus, Direcția Generală de Informații a Armatei (DGIA) ar fi transmis decidenților mai multe rapoarte legate de costurile supraevaluate ale unor componente cu care urmează să fie echipate transportoarele. Dar ancheta procurorilor militari a fost închisă subit fără a găsi vreun vinovat.

Goettfert, intermediarul

De atunci au trecut aproape cinci ani, timp în care Christian Goettfert a dezvoltat compania germană IBCG Engineering, care oferă oficial consultanță la nivel internațional pentru industriile de apărare și aerospațiale. Adică vinde arme și tehnică militară în schimbul unui comision.

De pe site-ul companiei aflăm că firma condusă de Christian Goettfert se bazează „pe o rețea internațională de primă clasă de factori de decizie politici și economici relevanți”. Parte din această rețea, Departamentul pentru Armamente al Ministerului Apărării Naționale, condus de generalul – maior Teodor Incicaș.

Căruia Goettfert i-a făcut o ofertă privind vânzarea unor sisteme de drone produse de compania germană Quantum Systems.

Generalul – maior Teodor Incicaș a decis, în urma unei analize profunde, că Armata are nevoie de drone și a cerut companiei Romtehnica, deținută de Ministerul Apărării Naționale, să se ocupe de achiziție. 

MApN, drone de spionaj din Germania

Romtehnica a demarat apoi procedura privind achiziția de sisteme Mini UAS Clasa I – aripă fixă. Conform datelor făcute publice în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, Romtehnica a estimat valoarea contractului la peste 101 milioane lei, adică în jur de 20,5 milioane euro.

Singura ofertă depusă pentru câștigarea contractului a fost cea a companiei Quantum Systems, care l-a avut consultant pe Christian Goettfert.

Contractul a fost adjudecat într-un final la valoarea de 91,7 milioane lei, echivalentul a 18,5 milioane euro. Quantum Systems s-a obligat să livreze 22 de sisteme de drone cu aripă fixă într-o perioadă de 36 de luni.

Confidențialitate totală

DeFapt.ro l-a contactat pe Christian Goettfert pentru a obține un punct de vedere legat de această achiziție, dar și cum se va achita Quantum Systems de obligațiile de offset. Adică cele prin care ar trebui să investească în economia românească în jur de 4-5 milioane de euro.

„Din motive de confidențialitate, nu vă putem oferi informații cu privire la solicitarea dumneavoastră.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să consultați portalurile generale de licitații sau autoritățile responsabile”, a transmis Christian Goettfert.

„Lordul german al dronelor”

Firma germană Quantum Systems este condusă de directorul executiv Florian Siebel, un fost pilot german, care consideră că războaiele viitorului vor fi purtate de roboți autonomi, capabili să acționeze și să ucidă fără control uman. Publicația Politico îl consideră pe Florian Siebel „lordul german al dronelor”, după ce acesta a fondat compania Stark Defense, specializată pe construirea de drone de atac care pot opera fără control uman.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Ucraina a primit deja 400 de drone de la Quantum Systems, care va livra încă 800 de drone în august, conform contractului încheiat în timpul unei misiuni organizate în aprilie de vicecancelarul german Robert Habeck. Compania Quantum Systems și-a asumat că va deschide o fabrică de drone în Ucraina.

Datorită inteligenței artificiale și a cipurilor Nvidia, dronele Quantum System pot interpreta situația de pe câmpul de luptă și pot identifica ținte fără a depinde de GPS sau de un ghidaj uman. Acestea pot zbura apoi într-un loc fără bruiaj pentru a trimite date despre ținte militare ruse pentru a fi lovite de artilerie, potrivit unui articol publicat de Politico.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 Comments

  1. Un articol scris pe genunchi, fără o minimă documentare. În 2023, pentru dronele de același tip livrate Ucrainei, s-a plătit suma de circa 180 000 euro bucata. România cumpără , estimativ, circa 22 de sisteme, un sistem având 4-5 drone cu aparatura aferentă. Deci milionul la care se referă e mai degrabă prețul unui sistem.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat