/

EXCLUSIV Din MAE au dispărut sute de lucrări de artă luate cu împrumut de la Muzeul Național de Artă Contemporană. Ministerul, dat în judecată pentru milioane de euro

Lucrări de artă, dispărute din MAE
Lucrări de artă, dispărute din MAE (sursa: Facebook/Ministerul Afacerilor Externe)

Lucrări de artă, dispărute din MAE. Curtea de Conturi a constatat la finalul anului trecut că din patrimoniul Ministerului Afacerilor Externe au dispărut sute de lucrări de artă fără nici o explicație.

Alte mii de obiecte de artă (sculpturi, picturi, veselă de argint și obiecte de mobilier) au o valoare de inventar de numai 50 de lei pentru fiecare.

Citește și: După ce Ciolacu și-a abandonat soția în covrigăria din Buzău ca unică asociată, firmei i-au crescut datoriile până la 354.000 de lei. Profitul, modest: 19.000 de lei

Mai mult, zeci de angajați responsabili cu contabilitatea misiunilor diplomatice nu au nici un fel de studii de specialitate financiar-contabilă.

Contabilitatea, făcută manual în MAE

Ministrul Luminița Odobescu a fost informată la finalul anului trecut despre neregulile constatate de Curtea de Conturi la Ministerul Afacerilor Externe și instituțiilor subordonate.

Principalele nereguli constatate arată că structura centrală a MAE opune rezistență la digitalizarea instituției, în contextul în care situațiile financiare se întocmesc prin introducerea manuală a datelor din balanțele de verificare prin preluarea dintr-un tabel în format XLS.

În plus, s-a constatat că sistemul intern managerial nu este dezvoltat și implementat la un nivel care să asigure acuratețea și exhaustivitatea datelor raportate prin situațiile financiare.

Fără sistem de semnalare a neregulilor

„Nu au fost implementate mecanisme eficiente de control și monitorizare, inclusiv un sistem de semnalare a neregulilor, menit să asigure conducerii informații relevante și în timp util (…).

La nivelul ministerului nu există informații centralizate cu privire la controalele desfășurate de entitățile subordonate, fapt care poate avea repercursiuni asupra actului managerial sau asupra bugetului și patrimoniului entității”, se menționează în raportul Curții de Conturi.

Culmea, MAE nu deține date centralizate cu privire la litigiile în care este parte în procese, inclusiv informații despre procesele finalizate sau aflate pe rolul instanțelor de judecată din străinătate.

Contabilitate fără contabili

Curtea de Conturi a constatat că există „riscuri potențiale de eroare și fraudă în activitatea financiar – contabilă” din cauza faptului că personalul de la misiunile diplomatice ale României nu dețin studii de specialitate în domeniul în care activează.

„Din datele oferite de Departamentul Resurse Umane a rezultat că la nivelul misiunilor diplomatice există 58 de lucrători implicați în activități financiar – contabile, care nu au studii în domeniul financiar-contabil”, atrage atenția Curtea de Conturi. Mai mult, nu se exercită controlul financiar preventiv în cazul operațiunilor de scoatere din funcțiune și declasare a bunurilor aflate în patrimoniu.

Pentru a face vraiște contabilitatea și a se pierde urma banilor publici, la nivelul MAE a fost identificat un risc de aplicare eronată și neunitară a metodologiilor pentru activitatea financiar-contabilă întrucât „nu sunt procedurate procesele importante, din cauza faptului că s-a instituit practica de a se lucra în baza unor circulare recurente și subsecvente”.

Obiecte de artă de sub 50 de lei fiecare

O altă situație alarmantă și halucinantă descoperită la Ministerul Afacerilor Externe arată că peste 8.800 de bunuri sunt subevaluate la o valoare de inventar mai mică de 50 de lei fiecare.

Pe lista acestor bunuri și opere de artă se află sculpturi, tablouri, bibelouri, veselă de argint și obiecte de mobilier.

Pe lângă acest aspect, inspectorii de la Curtea de Conturi au identificat mai multe cazuri în care operele de artă nu au fost regăsite la misiunile diplomatice ale României, iar oficialii MAE nu au luat nici o măsură pentru a recupera pagubele sau bunurile dispărute. 

Lucrări de artă, dispărute din MAE

Tot la capitolul lucrări de artă, Curtea de Conturi arată că s-au identificat riscuri care afectează patrimoniul și imaginea MAE. De exemplu, Muzeul Național de Artă Contemporană a împrumutat MAE mai multe opere de artă pentru a fi expuse temporar în misiunile diplomatice ale României.

Ministerul Afacerilor Externe nu a mai returnat operele de artă împrumutate, ba mai mult, unele au dispărut fără urmă. Muzeul Național de Artă Contemporană a dat în judecată MAE pentru a-și recupera bunurile, în anul 2020.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Judecătorii de la Tribunalul București au admis Muzeului Național de Artă Contemporană să depună o expertiză tehnică judiciară pentru a se stabili valoarea de piață a celor 226 de lucrări de artă dispărute.

Valoarea estimată provizoriu a celor 226 de opere de artă, înainte de finalizarea expertizei, se ridică la peste 9,3 milioane lei, echivalentul a aproape două milioane de euro. Bani pe care Ministerului Afacerilor Externe urmează să-i plătească din taxele și impozitele contribuabililor.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

6 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:06Rutte (NATO) insistă că 2% din bugetele naționale pentru Alianță este prea puțin în condițiile actuale
19:53Nevasta lui George Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze: „Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”
16:11Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea de stat a Șantierului Mangalia: aproape 300 de angajați vor fi dați afară. Șantierul, îngropat în datorii
15:49De frica Rusiei, Finlanda vrea să se aprovizioneze din nou cu mine antipersonal, deși a renunțat la acestea în 2012
15:40Andrew Tate a pierdut un proces de fraudă fiscală în Marea Britanie, i se vor confisca două milioane de lire sterline
15:30Ciocolata va fi din ce în ce mai scumpă, prețurile la cacao s-au majorat deja cu aproape 50% în ultimii ani
15:03Ozempic, medicamentul minune pentru slăbit, poate duce la orbire, arată două noi studii. Agenția Europeană a Medicamentului analizează dovezile
14:39Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate
13:20Fost ministru al Energiei explică de ce vrea compania lui Orban să cumpere E.ON România: ca să vândă gazele Gazprom, fiindcă afacerea cu China nu merge
12:28Călin Georgescu habar nu are că E.On România nu extrage gaze în România: „Gazele noastre vor veni din Ungaria. Sunt gazele noastre”
11:12Rafila și Câciu nu au fost capabili să cheltuie nici un euro din patru miliarde de euro oferiți în cadrul fondurilor de coeziune alocate Sănătății
10:28Asasinarea generalului rus Kirilov la Moscova a fost văzută în timp real la Kiev, la sediul SBU (serviciul de securitate)
10:20Viktor Orban reduce numărul numărul de parlamentari din Budapesta, oraș care tradițional votează cu opoziția, pentru a încerca să rămână la putere
10:13A doua etapă a recalculării pensiilor, abandonată de guvernul Ciolacu. Oficial, cauza este volumul mare de documente de procesat
10:05Prețul locuințelor de lux a scăzut și cu 700.000 de euro pe proprietate în ultimul an, dar cumpărătorii tot nu apar