Dezastrul testărilor anti-drog: aparatura institutului medico-legal este veche de 17 ani, are “frecvent“ sincope și nu acoperă tot spectrul substanțelor de pe piață, a explicat, într-un interviu pentru news.ro, un medic de la Institutul Național Medico-Legal (INML).
Citește și: Cel mai important proiect al lui Bolojan, drumul expres Oradea-Arad, a fost scos la licitație
Medicul Gabriel Gorun a mai arătat că sunt sute de substanțe psihoactive care nu pot fi depistate.
INML este subordonat ministerului Sănătății, condus de Alexandru Rafila (PSD).
Dezastrul testărilor anti-drog
Ce a arătat medicul Gorun despre situația dezastruoasă a aparaturii de testare anti-drog de la INML:
- “Ceea ce face Poliţia Română pe teren se cheamă depistare – identificare, adică face o selecţie, un screening orientativ cu nişte metode care au nişte surse de eroare multiple şi sensibilităţi şi specificităţi relativ departe de certitudine, adică undeva la 90, 85%, acuma şi în funcţie de substanţa căreia i se adresează testul. Aşadar toate aceste teste necesită confirmare“.
- “Aşadar, noi avem în institut, în sistemul medico-legal să spunem, avem aparate cu care facem confirmările prezenţei drogurilor pe care poliţia le-a suspicionat prin triajul pe care l-a făcut pe stradă, prin acele drug testere pe care ei le folosesc“.
- “Aşadar, la Bucureşti, în momentul de faţă, jonglăm cu o aparatură veche de 15-17 ani care este depăşită cam de 10 ori din punct de vedere al numărului de probe cu care este bombardat acest laborator“.
- “Evident că aceste aparate sunt uzate moral, sunt uzate fizic, tot timpul ele necesită service-uri, piesele sunt tot mai greu de procurat pentru astfel de aparate foarte vechi, sincopele de funcţionare a lor sunt destul de frecvente“.
- “Probleme pun aceste substanţe noi psihoactive cu o explozie după anii 2010 proporţională cu trecerea timpului, în momentul de faţă fiind cunoscută prezenţa a vreo 800 şi ceva de substanţe noi, dintre care vreo 200 şi ceva ar fi detectabile pentru că avem suficiente informaţii despre ele cât să le putem cuantifica în librăriile de date pe care aparatele le citesc. Ei, noi nu prea putem face chestia asta pentru că nu avem aparatura care ne trebuie“.
- “Aşadar, noi, pe lângă incapacitatea de a prelucra volumul de probe foarte mare, avem şi această limitare tehnologică care nu ne dă voie să fim foarte siguri că ceea ce detectăm este cu adevărat spectrul real de substanţe din acea probă sau este doar incomplet“.
Medicul a mai arătat că există aparatură performantă la Cluj și Bistrița, achiziționată de administrațiile locale, dar ele au dreptul legal să acționeze în limitele acelor județe.
Un laborator performant pentru testarea antidrog ar costa circa cinci milioane de euro, a arătat medicul.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.