/

Rușii, avertizați să nu protesteze „neautorizat” după anunțul morții lui Navalnîi. În mai multe orașe, totuși, au fost depuse coroane și flori în memoria opozantului lui Putin

Rușilor, interzis la comemorarea lui Navalnîi
Rușilor, interzis la comemorarea lui Navalnîi (sursa: people.com)

Rușilor, interzis la comemorarea lui Navalnîi. Autorităţile de la Moscova i-au avertizat vineri pe locuitorii capitalei ruse împotriva oricăror demonstraţii „neautorizate” după anunţul morţii principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în timp ce Kremlinul a numit „absolut inacceptabile” acuzaţiile şi criticile occidentale la adresa Moscovei.

Rușilor, interzis la comemorarea lui Navalnîi

„Organizarea sau desfăşurarea de adunări neautorizate, apelurile şi participarea la astfel de evenimente constitutie o infracţiune administrativă”, a avertizat Procuratura Generală din Moscova, spunând că „avertizează împotriva oricărei încălcări a legii”.

Citește și: Grindeanu a dat Portul Constanța pe mâna unei foste laborante care analiza solul. A absolvit o facultate privată și se laudă că a lucrat în Marea Britanie, dar veniturile erau ridicol de mici

În Rusia, orice critică publică a puterii este pasibilă de închisoare.

Cu toate acestea, în mai multe oraşe din ţară, ruşii au stat la coadă pentru a depune flori la monumentele victimelor represiunii politice din URSS, în semn de omagiu pentru Aleksei Navalnîi.

Flori la locul uciderii lui Nemțov

Pe podul Bolşoi Moskvoreţki, la câţiva paşi de Kremlin, la Moscova, oamenii au depus flori chiar în locul în care politicianul de opoziţie Boris Nemţov a fost ucis în 2015. Un portret al celor doi bărbaţi zâmbitori a împodobit coroanele de flori.

Mai departe în centrul Moscovei, oamenii s-au aliniat pentru a depune trandafiri pe Piatra Solovetski, un monument al victimelor represiunii politice situat chiar lângă Lubianka, sediul notoriu al KGB-ului sovietic şi apoi al FSB-ului rus.

„Dragi cetăţeni, vă rugăm să vă dispersaţi”, a strigat un ofiţer de poliţie într-un megafon, potrivit unui video distribuit pe reţelele de socializare.

Flori depuse pe ninsoare, în întuneric

Cel puţin un tânăr a fost arestat de poliţie după ce a afişat o pancartă pe care scria „Ucigaşi”, conform unor înregistrări video.

În oraşul Kazan, conform altor înregistrări video distribuite pe reţelele sociale, aproximativ 20 de persoane s-au adunat şi au depus flori, pe ninsoare şi pe întuneric, în jurul unui portret al lui Aleksei Navalnîi.

La Novosibirsk, în Siberia, forţele de securitate au închis complet perimetrul din jurul unui monument dedicat victimelor represiunii politice.

Kremlinul se preface scandalizat de criticile occidentale

În paralel, Kremlinul a transmis vineri că acuzaţiile şi criticile occidentale la adresa Moscovei după moartea a lui Navalnîi sunt „absolut inacceptabile”, precizând în acelaşi timp că nu cunoaşte deocamdată cauza morţii.

Liderii occidentali au reacţionat virulent după anunţul privind moartea lui Navalnîi şi îl consideră responsabil pe preşedintele rus Vladimir Putin.

„Nu există informaţii cu privire la cauza morţii şi totuşi astfel de declaraţii se succed (…) Considerăm că astfel de declaraţii sunt absolut inacceptabile”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă ruse.

Navalnîi, mort la 47 de ani

Activistul în vârstă de 47 de ani a decedat vineri într-o colonie penitenciară îndepărtată în zona arctică, unde ispăşea o pedeapsă pentru „extremism”, în condiţii foarte dificile. Cauza morţii sale încă nu este cunoscută, fiind aşteptată expertiza medico-legală.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Medicii ruşi ar fi încercat timp de 30 de minute să-l resusciteze, a precizat un spital local.

Navalnîi participase joi prin legătură video la două audieri în faţa instanţei şi nu a reclamat nimic legat de starea sa de sănătate, a relatat agenţia RIA Novosti.

Totuşi, la diversele audieri în procesele sale la care a participat în ultimele luni, Navalnîi părea slăbit şi îmbătrânit. El avea numeroase probleme de sănătate din cauza unei greve a foamei şi a unei otrăviri căreia în 2020 i-a supravieţuit miraculos.

Opozantul cerea proteste împotriva lui Putin

Activistul rus a denunţat drept politice numeroasele sale procese, considerându-le o modalitate de a-l pedepsi pentru opoziţia împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

Navalnîi, despre care Kremlinul spune că lucra pentru CIA-ul american, l-a acuzat pe Putin că a ordonat FSB-ului să-l otrăvească în august 2020 cu substanţa chimică Noviciok. Transferat la un spital în Germania după acea otrăvire, opozantul rus a revenit la Moscova în ianuarie 2021, cu toate că era conştient că risca să fie arestat.

Deşi aflat în detenţie de atunci, el transmitea cu regularitate mesaje pe social media, adesea ironice la adresa lui Putin şi administraţiei carcerale şi în care de obicei critica puterea rusă.

Într-unul din mesajele sale recente, Navalnîi a chemat la proteste masive împotriva preşedintelui Putin în perioada alegerilor prezidenţiale din luna martie, scrutin la care liderul de la Kremlin nu are emoţii.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

18:58VIDEO George Simion, complet ignorat în timp ce împărțea pliante într-o stație de metrou
18:12Nicușor Dan: Guvernul a luat 500 de milioane de lei de la bucureșteni, în primele cinci luni ale anului, și le-a dus „în marea gaură a bugetului național”
17:23Un senator liberal desființează măsura plafonării prețurilor: „Orice intervenție a statului în stabilirea prețurilor este contraproductivă”
15:51Generalul Zalujnîi, carismaticul ex-comandant al armatei ucrainene, numit ambasador în Regatul Unit de către Zelenski
15:35Florin Piersic a ajuns în „stare generală gravă” la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti. Medicii, rezervați
15:05Un medic din Craiova, fost manager al spitalului județean, suspectat că ar fi ucis patru pacienți, este acum acuzat că l-ar fi omorât pe al cincilea
14:43Nordis, dezvoltatorul imobiliar la care este asociat soțul deputatei PSD Laura Vicol, acuzat că a luat banii clienților și a fugit cu ei – presă
10:15Românul cu cele mai mari șanse la Nobel în viitor – Albert-László Barabási, născut în Harghita. Barabási, care e și cetățean maghiar, a fost ales membru al Academiei de Științe a SUA
08:22Universitatea „Transilvania” din Brașov, mai valoroasă decât Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, potrivit Ministerului Educației
08:07„Ecce Homo” al lui Tițian, transportat sub pază armată de la Sibiu la Iași. Tabloul, evaluat la zeci de milioane de euro, face parte din colecția Muzeului Brukenthal
20:57Wizz Air, Austrian Airlines, KLM și alte companii aeriene, suspectate că au umflat prețurile biletelor mințind că investesc în proiecte anti-poluare. Anchetă a Comisiei Europene, în derulare
18:57Ciolacu anunță că PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila. Podul, simbol al unui eșec de proporții, fiind reasfaltat de trei ori doar pe o porțiune de 150 de metri
16:30Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei
15:35INTERVIU Prostituată din România care lucrează pentru patroană româncă în vestul Germaniei: Ai mei, acasă, știu că lucrez la Decathlon. Probabil bănuiesc ei ceva, dar nu zic nimic cât timp vin banii
14:51O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm!