/

Putin a schimbat abordarea diplomatică după pierderile grele suferite în Ucraina: nu mai vrea să negocieze cu Kievul, ci cu Washingtonul, care îi „dictează” lui Zelenski

Putin, disperat, vrea negocieri cu SUA
Putin, disperat, vrea negocieri cu SUA (sursa: TASS)

Putin, disperat, vrea negocieri cu SUA. Trupele ruse au trecut în defensivă pe mare parte a frontului din Ucraina, în timp ce armata ucraineană menţinea duminică presiunea în sud cu obiectivul de a recuceri oraşul Herson, singura capitală regională ucraineană capturată de Rusia de la începutul campaniei sale militare împotriva Ucrainei.

Două rapoarte militare

Raportul militar difuzat zilnic de Ministerul rus al Apărării menţionează că trupele ruse au respins atacuri ucrainene în diferite sectoare ale frontului ce are o lungime de peste 1.000 de kilometri, în special în zona Kupiansk din sud-estul regiunii nordice Harkov şi în sectorul Liman din provincia estică Lugansk.

În sud, potrivit acestui raport, trupele ucrainene au lansat atacuri pe mai multe direcţii, toate respinse. În schimb, mai susţine ministerul rus, trupele ruse au reuşit să înainteze către localităţile Novomihailivka şi Volodimirivka, situate la 20 şi, respectiv, 40 de kilometri sud-est de oraşul Doneţk, controlat de separatiştii proruşi din anul 2014.

De partea sa, Statul Major al armatei ucrainene a scris duminică pe pagina sa de Facebook că „ieri a fost o zi bună”, în care „ocupanţii au suferit pierderi mari” în sectoarele Doneţk şi Liman.

Oasele lui Potemkin, trecute peste Nipru

În acest timp, trupele ucrainene continuă să acumuleze forţe în teritoriul pe care-l controlează în zona regiunii Herson de pe malul drept al râului Nipru, în scopul lansării unei contraofensive majore, a declarat vice-guvernatorul regional numit de Moscova în această regiune, Kiril Stremusov.

Potrivit acestuia, „stăpânii americani” ai preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski „cer agentului său rezultate înainte de sfârşitul lui noiembrie”.

Citește și: Putin dă un semnal clar că e dispus să sacrifice orice ca să câștige ceva în Ucraina: șantajează țările sărace care depind de grâne ucrainene, se retrage din acordul exporturilor maritime

În faţa aşteptatei contraofensive ucrainene asupra oraşului Herson, trupele ruse au evacuat de pe cealaltă parte a Niprului peste 70.000 de persoane, precum şi monumente şi vestigii istorice, inclusiv rămăşiţele prinţului Grigori Potemkin, care a fondat acest oraş în anul 1779.

Putin, disperat, vrea negocieri cu SUA

Ucraina a reafirmat duminică, printr-un purtător de cuvânt al Ministerului său de Externe, că înaintea oricăror negocieri de pace cu Rusia aceasta trebuie să-şi retragă toate trupele de pe teritoriul ucrainean, mesaj transmis după ce Moscova şi-a multiplicat semnalele că este dispusă la negocieri cu Kievul.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a remarcat însă într-o declaraţie duminică la postul Rossiya-1, preluată de agenţia TASS, că astfel de negocieri trebuie purtate în primul rând între Washington şi Moscova, întrucât preşedintele Zelenski acţionează în funcţie de ce îi „dictează” SUA, Peskov reafirmând că, în opinia Moscovei, Ucraina s-a retras în martie de la negocierile cu Rusia în urma unei influenţe în acest sens exercitate de Washington.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

6 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

09:52Începe marea detoxifiere de final de an, cunoscută și ca Postul Crăciunului
09:44Guvernul Ciolacu nu plătește pensiile celor care s-au pensionat după 1 septembrie: Casa de Pensii nu are timp să le calculeze
09:31Încă un dosar penal în Primăria Iași: organizarea Revelionului 2022, suspectată de DNA de corupție
09:22Enigmatica avere a lui Geoană: sute de mii de euro moștenite de la părinți din surse incerte, apartamente de lux cumpărate suspect de ieftin, beneficii din șpăgile cumnatului Ionuț Costea
21:41Șoșoacă cere fanilor ei să nu-l voteze pe Călin Georgescu și explică cum poate fi ea votată: „Facem cu toții pătrățel”
18:24Slovacia: Administraţia prezidenţială a încetat plata indemnizaţiei către ex-preşedintele condamnat pentru fraudă fiscală
16:16Mai mult de un sfert dintre locuitorii Bistriței, inclusiv fostul primar, nu-și achită taxele de salubritate, susține actualul primar
15:46Cum face AUR jocurile Rusiei: se opune înzestrării Armatei Române, dezvoltării NATO și susținerii pentru Ucraina
12:35Răspunsul penibil al lui Ciolacu, întrebat dacă a fost în Franța pe banii Nordis: „Ciolac” înseamnă ciung de mână dreaptă
10:55Grindeanu se leapădă de aeroportul primarului Băluță: nu figurează nici în Master Planul de Transport, nici în Planul Investițional 2021-2030
10:26IT-iștii au câștiguri mari, dar au și cheltuieli: o parte din bani se duc pe ședințe de fizioterapie
10:15Noi semne ale prăbușirii economice: industria auto a căzut cu aproape 7%, cea electronică cu 10%
10:14Anvelopele all-season pot produce surprize neplăcute în iernile din România în condiții de gheață și zăpadă
10:00Anvelopări în bătaie de joc: geamuri care nu se închid, luni de zile fără ferestre, apartamente inundate
23:26Hainele vechi pot ajunge mobilier sau materiale de construcții mai ieftine decât OSB sau PAL