/

Parisul a descoperit abia acum că există o asociație franceză cu legături la Moscova și o cercetează pentru finanțări rusești

Asociație franceză cu legături rusești, cercetată penal
Asociație franceză cu legături rusești, cercetată penal (sursa: Facebook/EPOC)

Asociație franceză cu legături rusești, cercetată penal. Două anchete sunt în desfăşurare la Paris legate de asociaţia Dialog franco-rus, justiţie încercând să stabilească dacă doi dintre responsabilii săi, un europarlamentar şi un fost senator, au obţinut avantaje în schimbul unor poziţii favorabile Moscovei, notează AFP.

Asociație franceză cu legături rusești, cercetată penal

Anchetele, lansate în 2021, se referă la suspiciuni de corupţie şi trafic de influenţă, pe de o parte, şi abuz de încredere şi spălare de bani, pe de altă parte, a informat luni Parchetul de la Paris.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, europarlamentarul Rassemblement national (RN, extremă-dreaptă) Thierry Mariani, care este copreşedinte al asociaţiei din 2012, şi Yves Pozzo di Borgo, fost senator centrist, membru al asociaţiei şi preşedinte al unei firme de consultanţă, se află în centrul investigaţiilor.

Mariani şi Pozzo di Borgo ar fi beneficiat printre altele, potrivit cotidianului Le Monde, de călătorii finanţate de Rusia şi justiţia ar căuta, potrivit unei surse apropiate dosarului, să ştie în ce măsură aceste cadouri ar fi putut servi de contrapartidă la luări de poziţie favorabile Rusiei.

Asociaţia Dialog franco-rus a fost creată în 2004 sub patronajul preşedinţilor francez Jacques Chirac şi rus Vladimir Putin.

Aceasta se prezintă ca „un instrument privilegiat de comunicare între cercurile politice, economice şi culturale din cele două ţări” şi îşi propune „să contribuie la aprofundarea relaţiilor strategice şi a parteneriatului privilegiat dintre Franţa şi Rusia”.

Mariani susține că nu a avut nici un beneficiu

Cele două anchete preliminare au fost deschise în urma unui raport al Tracfin, unitatea de informaţii financiare a Ministerului Economiei, potrivit Parchetului.

Contactat de AFP, Thierry Mariani s-a declarat „căzut din nori”, afirmând că „a descoperit din presă existenţa acestor anchete”.

Citește și: VIDEO Macron șochează: Interesele Franței nu sunt afectate dacă Rusia atacă nuclear Ucraina

Mariani a susţinut că conturile asociaţiei sunt „transparente şi controlate”. „Nu am primit niciodată vreo retribuţie” partea asociaţiei Dialog franco-rus şi „nu deţin nicio acţiune la nicio companie rusă”, a continuat el.

Europarlamentarul RN a adăugat că asociaţia, din lipsă de cotizaţii, „a predat cheile localului” pe care îl ocupa.

Solicitat de AFP, Yves Pozzo di Borgo nu a dorit să comenteze.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:03CFR Călători, pierderi estimate de peste un miliard de lei în 2024, de aproape cinci ori mai mari decât în 2023
18:55Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori: „Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene”
18:02Salariile uriașe din compania de stat care, deocamdată, n-a construit nici un kilometru de autostradă. Directorul companiei va avea 10.000 de euro pe lună
15:18Rusia a anunțat exerciții nucleare în apropierea granițelor ucrainene, ca răspuns la declarațiile unor lideri occidentali privind posibilitatea de a trimite soldați NATO în Ucraina
12:56Singurul politician care își atacă public adversarul în zilele de Paște: „Nu ești dus la biserică, nu mănânci usturoi ca noi”
12:30Publicitate electorală pentru Firea, la Antena 3: pe un solo de pian, soțul Pandele, cu vocea gâtuită de emoție, îi face declarații soției, pe care o ține de mână
09:52De Paști, unii români au urcat pe munte. Apoi au sunat la Salvamont să-i dea jos. În unele cazuri a fost nevoie și de SMURD
09:43Șeful CIA se implică în negocierile dintre Hamas și Israel pentru încetarea ostilităților din Gaza. Discuții la Doha
09:17EXCLUSIV Cum au ajuns „baronii” Iulian Dumitrescu (PNL) și Robert Negoiță (PSD) să facă afaceri din bani publici prin intermediul aceluiași paravan șpăgar
21:05Viktor Orban, liderul naționalist de la Budapesta, începe să aibă probleme electorale înaintea scrutinului pentru PE. Alocațiile mici pentru copii, temă de campanie
20:05Pariorii nu cred în Burduja: cotă catastrofală pentru candidatul PNL. Cine are cota cea mai bună, la distanță de ceilalți competitori
17:27Actele antisemite la nivel mondial, cifre-record mai ales în ultimele șapte luni, după atacul terorist al Hamas în Israel de la 7 octombrie 2023
16:29În timp ce Putin participa la slujba de Înviere, rachete și drone rusești ucideau și răneau ucraineni care se îndreptau spre biserici
13:20VIDEO Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, după ce Ciolacu a cerut să nu mai fie jignit că ar fi moldovean: „Mârlan fără educație”
12:29Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, respinsă. Îi va lua locul fiul său, care luptă pentru PSD