/

Blestemul Mariupolului: zece adulți și trei copii au fost uciși de prăbușirea unui Su-34 la Eisk, oraș aflat peste golful Taganrog, în oglindă cu Mariupol

Blestemul Mariupolului 13 morți la Eisk
Blestemul Mariupolului 13 morți la Eisk (sursa: TASS)

Blestemul Mariupolului: 13 morți la Eisk. Cel puţin 13 persoane, între care trei copii, şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui avion militar rusesc Su-34, luni, într-o zonă rezidenţială din oraşul Eisk, situat în apropiere de Ucraina, potrivit unui bilanţ actualizat al autorităţilor ruse, care au anunţat marţi sfârşitul operaţiunilor de căutare.

Blestemul Mariupolului: 13 morți la Eisk

Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a indicat într-un comunicat că echipele de salvare au „terminat degajarea dărâmăturilor”, descoperind alte „zece cadavre”, după ce anunţase anterior trei morţi în urma accidentului.

„Numărul total al victimelor este de 13, între care trei copii”, iar alte „19 persoane au fost rănite”, potrivit ministerului, citat de TASS.

Un incendiu a cuprins un bloc cu nouă etaje, cu aproximativ 600 de locuitori, după prăbuşirea luni seara a unui avion de luptă chiar în apropierea nemijlocită a acestuia.

Eisk, unde s-a produs catastrofa, este un oraş situat pe coasta Mării Azov în regiunea rusă Krasnodar, în apropiere de Ucraina.

Cinci din nouă etaje, în flăcări

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a fost informat despre accident, i-a trimis la Eisk pe ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, şi pe cel al situaţiilor de urgenţă Aleksandr Kurenkov, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

„La locul căderii Suhoi Su-34 într-o curte dintre blocuri de locuinţe, carburantul avionului a luat foc”, a indicat Ministerul rus al Apărării. Pe reţelele de social media, imagini filmate de martori arătau un incendiu de proporţii uriaşe cuprinzând un bloc de locuinţe.

Citește și: VIDEO În orașul Eisk, din Rusia, un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe. Imaginile arată un incendiu puternic

Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţiile ruse de presă, incendiul a cuprins cinci din cele nouă etaje ale blocului, acoperind o suprafaţă de circa 2.000 m2.

Ministerul rus al Apărării a declarat că piloţii bombardierului au reuşit să se catapulteze. Accidentul s-a produs în timpul unui zbor de antrenament, conform sursei citate, care face referire la probleme tehnice după ce „unul dintre motoare a luat foc la decolare”.

Anchete post-factum

Guvernatorul regiunii ruse Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a afirmat, la rândul său, că „toate unităţile de pompieri şi de salvare din regiune au fost implicate în stingerea incendiului”.

Imediat după accident „focul s-a propagat la mai multe etaje. Şaptesprezece apartamente au fost afectate, potrivit informaţiilor preliminare”, a adăugat el, indicând că focul a fost stins în jurul orei 17:30 GMT.

Comitetul de anchetă rus, însărcinat cu principalele investigaţii penale, a anunţat pe Telegram deschiderea unei „anchete penale”.

Oraşul Eisk, situat pe coasta Mării Azov în golful Taganrog, se află vizavi de oraşul ucrainean Mariupol, devastat de bombardamente şi un asediu îndelungat în primele luni ale ofensivei ruse în Ucraina.

De la intrarea forţelor ruse în Ucraina, zborurile sunt interzise în întreaga regiune, cu excepţia aeronavelor militare ruse.

Accidente implicând avioane militare sunt relativ frecvente în Rusia, notează AFP.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

00:51Ex-ofițer SRI, fost „șef birou securitate internă” peste cinci județe, poză tandră cu Călin Georgescu
21:47Donald Trump pare inspirat de Donald Duck. Recentele sale ambiții expansioniste se regăsesc într-o bandă desenată, creată în 1952
21:4055 de urși au fost împușcați în județul Covasna în 2024, alți 54 vor fi „recoltați” în 2025. Astfel, au scăzut atacurile și pagubele, susține șeful APM
21:28Atena cere Bruxelles-ului să rezolve problema diferențelor foarte mari de preț la electricitate între țările UE
21:18O casă suedeză va fi instalată pe Lună. Încape într-o palmă și este proiectul artistului Mikael Genberg
21:11Prințesa Kate a anunțat că, după chimioterapie, cancerul de care suferea a intrat în remisie
21:02Trump confirmă că va crește foarte mult tarifele vamale pentru partenerii externi ai SUA: Voi semna în chiar prima zi de mandat
17:26Dezastrul din agricultura patronată de clanul PSD Stănescu: au explodat importurile de brânză și caș, iar carnea de porc este adusă masiv din afara țării
17:25Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023”, prelungit cu șase luni pentru ca dificultățile logistice și birocratice să fie depășite
17:16VIDEO Orcile pot fi învățate să redea cuvinte ca „hello”, „bye-bye” sau să numere până la doi, au descoperit experții
17:04NATO umple Baltica de nave, drone și avioane pentru a stopa sabotajele rusești ale infrastructurii de comunicare. Misiunea „Baltic Sentry”, durată nedeterminată
16:56Lavrov spune că Putin așteaptă propuneri de la Trump pentru rezolvarea situației din Ucraina dar respinge scenariul Kievului în NATO
16:49Liderul separatist din Transnistria, Vadim Krasnoselski, s-a dus la Moscova pentru a încerca să rezolve criza energetică provocată de întreruperea furnizării gazului de către Gazprom
14:20VIDEO Cu ce se ocupă premierul Ciolacu, la Guvern: postează pe Tiktok clasamentul mâncărurilor favorite. Ciorba de burtă, locul II în clasament
14:04EXCLUSIV Ministrul Justiției a împărțit, ca om de încredere, averea de milioane de euro a lui Doru „Măgaru'”, cel care punea la masă interlopi craioveni cu șefi din servicii și justiție