/

Blestemul Mariupolului: zece adulți și trei copii au fost uciși de prăbușirea unui Su-34 la Eisk, oraș aflat peste golful Taganrog, în oglindă cu Mariupol

Blestemul Mariupolului 13 morți la Eisk
Blestemul Mariupolului 13 morți la Eisk (sursa: TASS)

Blestemul Mariupolului: 13 morți la Eisk. Cel puţin 13 persoane, între care trei copii, şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui avion militar rusesc Su-34, luni, într-o zonă rezidenţială din oraşul Eisk, situat în apropiere de Ucraina, potrivit unui bilanţ actualizat al autorităţilor ruse, care au anunţat marţi sfârşitul operaţiunilor de căutare.

Blestemul Mariupolului: 13 morți la Eisk

Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a indicat într-un comunicat că echipele de salvare au „terminat degajarea dărâmăturilor”, descoperind alte „zece cadavre”, după ce anunţase anterior trei morţi în urma accidentului.

„Numărul total al victimelor este de 13, între care trei copii”, iar alte „19 persoane au fost rănite”, potrivit ministerului, citat de TASS.

Un incendiu a cuprins un bloc cu nouă etaje, cu aproximativ 600 de locuitori, după prăbuşirea luni seara a unui avion de luptă chiar în apropierea nemijlocită a acestuia.

Eisk, unde s-a produs catastrofa, este un oraş situat pe coasta Mării Azov în regiunea rusă Krasnodar, în apropiere de Ucraina.

Cinci din nouă etaje, în flăcări

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a fost informat despre accident, i-a trimis la Eisk pe ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, şi pe cel al situaţiilor de urgenţă Aleksandr Kurenkov, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

„La locul căderii Suhoi Su-34 într-o curte dintre blocuri de locuinţe, carburantul avionului a luat foc”, a indicat Ministerul rus al Apărării. Pe reţelele de social media, imagini filmate de martori arătau un incendiu de proporţii uriaşe cuprinzând un bloc de locuinţe.

Citește și: VIDEO În orașul Eisk, din Rusia, un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe. Imaginile arată un incendiu puternic

Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţiile ruse de presă, incendiul a cuprins cinci din cele nouă etaje ale blocului, acoperind o suprafaţă de circa 2.000 m2.

Ministerul rus al Apărării a declarat că piloţii bombardierului au reuşit să se catapulteze. Accidentul s-a produs în timpul unui zbor de antrenament, conform sursei citate, care face referire la probleme tehnice după ce „unul dintre motoare a luat foc la decolare”.

Anchete post-factum

Guvernatorul regiunii ruse Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a afirmat, la rândul său, că „toate unităţile de pompieri şi de salvare din regiune au fost implicate în stingerea incendiului”.

Imediat după accident „focul s-a propagat la mai multe etaje. Şaptesprezece apartamente au fost afectate, potrivit informaţiilor preliminare”, a adăugat el, indicând că focul a fost stins în jurul orei 17:30 GMT.

Comitetul de anchetă rus, însărcinat cu principalele investigaţii penale, a anunţat pe Telegram deschiderea unei „anchete penale”.

Oraşul Eisk, situat pe coasta Mării Azov în golful Taganrog, se află vizavi de oraşul ucrainean Mariupol, devastat de bombardamente şi un asediu îndelungat în primele luni ale ofensivei ruse în Ucraina.

De la intrarea forţelor ruse în Ucraina, zborurile sunt interzise în întreaga regiune, cu excepţia aeronavelor militare ruse.

Accidente implicând avioane militare sunt relativ frecvente în Rusia, notează AFP.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

15:29DOCUMENT Florin Iordache lovește Guvernul: Consiliul Legislativ consideră că ordonanța de urgență privind majorarea salariilor profesorilor este neconstituțională
13:21Creșterea netă a salariului unui profesor debutant: 558 de lei, potrivit OUG aprobate joi. Sindicatele cer dublu
12:47ANALIZĂ Cum au fluctuat cererile sindicatelor din Educație în negocierile cu Guvernul – surse politice
12:07Rușii au ucis doi copii de 1 iunie, la Kiev, printr-un atac cu rachete care a distrus trei școli și o grădiniță. A mai murit un adult, sunt șapte răniți
11:48Fără precedent: avioanele NATO vor proteja spațiul aerian al Republicii Moldova, unde se desfășoară Summitul Comunității Politice Europene
11:11Semne că liderii sindicali au scăpat greva de sub control, fiind presați de profesori să ceară cât mai mult. Simion Hăncescu le cere să oprească greva cât mai au sprijinul populației
09:34Acuzaţii şocante la clubul de fotbal Politehnica Iaşi: mii de lei storşi de la părinţi, furturi, bătăi. Conducerea clubului neagă
09:25Șef la Fisc, patru case în opt ani (pe lângă două deja deținute) și un „bacșiș” de 65.000 de euro
19:45EXCLUSIV Damen, favoriții lui Dragnea, foarte aproape să ia contractul de corvete de 1,2 mld EUR de la MApN. Naval Group are termen până la 16 iunie să semneze contractul sau îl pierde
16:33Nicuşor Dan anunţă că veniturile din exploatarea Arenei Naţionale au fost triplate, de când a preluat mandatul
14:19După profesori, cer și alți bugetari: sindicatele din Finanţe solicită o grilă de salarizare distinctă în cadrul noii legi a salarizării 
13:32În plină grevă a profesorilor, șefa comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Inotero (PSD), a decis să plece în paradisul turistic Bali. Kelemen Hunor, în delegație
12:13Atacuri în serie dinspre PNL spre ministrul PSD de Finanțe: „Această nebunie istorică, făcută fără consultarea nimănui este 100% creația domnului Câciu!”
11:00Cât ar pierde generalul Ciucă din pensia sa specială dacă s-ar aplica noile prevederi, dezbătute acum la Camera Deputaților – calcul Antena 3
09:49EXCLUSIV Pensionar special care are și patru salarii de la stat, plus bonus de 30.000 de euro pe an de la o companie anchetată de DIICOT: Ionel Georgescu, șeful Corpului de control la Economie. A fost polițist la Strehaia