Lukașenko, măsuri economice parodice împotriva inflației. Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a interzis printr-un decret creşterea preţurilor în Belarus, informează dpa.
Lukașenko, măsuri economice parodice împotriva inflației
„Începând din 6 octombrie, orice creştere de preţuri este interzisă. Interzisă!”, a spus şeful statului joi, într-o şedinţă de guvern, potrivit agenţiei de presă oficiale Belta. „Nu de mâine, de azi”, a adăugat el.
Lukaşenko a precizat că nerespectarea decretului va atrage „arestarea imediată şi inculparea” celor vinovaţi.
El nu a exclus posibilitatea ca în viitor să fie necesare creşteri de preţuri în anumite domenii, însă va fi nevoie de aprobarea oficială.
Potrivit biroului naţional de statistică, inflaţia în Belarus a fost în august de 17,9% faţă de aceeaşi lună din 2021. Au crescut mult în special preţurile alimentelor, iar prognozele experţilor belaruşi indică o creştere a inflaţiei până la nivelul de 19% la sfârşitul anului curent.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.