/

Cum răspund rușii după ce au fost dați afară din Harkov: bombardează zone civile în regiunea eliberată

Rușii bombardează zone civile din răzbunare
Rușii bombardează zone civile din răzbunare (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Rușii bombardează zone civile din răzbunare. Ucraina a anunţat luni noi succese militare, spunând că a ajuns la frontiera cu Rusia şi că a eliberat într-o lună echivalentul unui teritoriu care are de şapte ori suprafaţa Kievului de sub controlul armatei ruse, care a răspuns bombardând unele zone recucerite de forţele ucrainene, relatează AFP.

6.000 kmp eliberați

Armata ucraineană a anunţat mai întâi o contraofensivă în sud, după care, săptămâna trecută, a realizat un avans fulgerător în regiunea Harkov din nord-est.

În est, „eliberarea localităţilor de invadatorii ruşi continuă în regiunile Harkov şi Doneţk”, a susţinut armata ucraineană.

Iar în regiunea Herson (sud), ea a revendicat recucerirea a 500 de kilometri pătraţi în două săptămâni, prima sa estimare în cifre a avansului din sud.

În total, „de la începutul lunii septembrie, soldaţii noştri au eliberat deja 6.000 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean în est şi sud şi continuăm să avansăm”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski luni seară într-un video online. Kievul nu revendica duminică decât 3.000 de kilometri pătraţi „eliberaţi”.

Blinken: E prea devreme să anticipăm

Armata ucraineană a transmis luni că, pe întreg frontul, a „reuşit să alunge inamicul din peste 20 de localităţi” în 24 de ore, adăugând că „trupele ruse îşi abandonează poziţiile în grabă şi fug”.

În cursul serii, şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, Andrii Iermak, a publicat un video în care o voce din off explică: „Brigada a 14-a mecanizată separată a ajuns la frontiera regiunii Harkov cu Rusia. Aici este satul Ternova”, situat la cinci kilometri de graniţa rusă.

„Este prea devreme pentru a spune unde ne vor duce toate acestea”, a reacţionat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, în timpul unei vizite în Mexic.

„Suntem în primele zile (ale contraofensivei – n.r.), prin urmare consider că nu ar fi bine să anticipăm exact unde ne vor duce toate acestea”, a adăugat el.

Cadavre de civili cu semne de tortură

Tot în regiunea Harkov, parchetul ucrainean a anunţat luni descoperirea a patru cadavre de civili cu „urme de tortură” în satul Zaliznicinoie, recent eliberat. „Conform versiunii preliminare a anchetei, victimele au fost ucise de militari ruşi în timpul ocupaţiei satului”, a precizat parchetul. Forţele ruse au fost acuzate de abuzuri repetate în Ucraina.

Duminică, forţele ucrainene au intrat în Izium, în nord-est, localitate care număra 50.000 de locuitori înainte de război şi care a devenit un punct-cheie pentru logistica şi alimentarea trupelor ruse.

Pierderea acestui oraş ar putea contracara serios ambiţiile militare ale Moscovei în estul Ucrainei, consideră experţi militari.

Trupe ruse, înapoi în Rusia

„Ucraina a aplicat o înfrângere operaţională majoră Rusiei preluând aproape în totalitate regiunea Harkov (…), însă contraofensiva actuală nu va pune capăt războiului”, a atenţionat totuşi ISW (Institute for the Study of War – Institutul pentru Studierea Războiului).

„Soldaţii ucraineni au recâştigat astfel teren în regiunea Lugansk”, unde separatiştii proruşi au proclamat în 2014, la fel ca în regiunea vecină Doneţk, o „republică”, a adăugat acest centru de reflecţie american.

Autorităţile de ocupaţie din regiunea Harkov au spus că au plecat în provincia Belgorod, în Rusia, în apropiere de frontieră, oficial pentru a ajuta la gestionarea afluxului de refugiaţi, conform agenţiilor ruse de presă.

Citește și: Zelenski joacă o singură carte: scoaterea tuturor trupelor rusești din Ucraina și revenirea la situația de dinainte de ocuparea Crimeei, fără „negocieri de pace” cu Rusia

„În regiunea Harkov (…), forţele ruse şi-au abandonat în mare parte câştigurile (teritoriale) în faţa ucrainenilor şi s-au retras. Spre nord şi est, majoritatea acestor forţe s-au întors în Rusia”, a explicat pentru AFP un înalt oficial militar american, sub acoperirea anonimatului.

„Ucrainenii desfăşoară operaţiuni care îi obligă pe ruşi să decidă pe câmpul de luptă unde îşi vor direcţiona resursele şi în ce fel”, a rezumat el. Şi, date fiind dificultăţile ruşilor „pe planul aprovizionării şi logisticii, dar şi în ceea ce priveşte comandamentul (…), este o problemă foarte mare de rezolvat” pentru ei, a adăugat sursa citată.

Rușii bombardează zone civile din răzbunare

Moscova a afirmat luni că a bombardat zone recuperate de Ucraina nu departe de Harkov, în sectoarele Kupiansk şi Izium.

Statul Major al armatei ucrainene a numărat la rândul său circa 40 de atacuri ruse în timpul zilei „asupra unor instalaţii militare şi civile ucrainene” şi a semnalat pagube la multiple „infrastructuri esenţiale în oraşe ucrainene paşnice”, printre Harkov, Zoporojie, Sloviansk şi Kramatorsk.

Ofensiva rusă declanşată la 24 februarie va continua „până când vor fi îndeplinite obiectivele”, a transmis luni Kremlinul, conform căruia nu există în prezent „perspective de negocieri” între Moscova şi Kiev.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:21Andra și Măruță, cel mai puternic cuplu din showbiz-ul românesc, încă un an cu profituri fabuloase, inclusiv din bani publici: milioanele, pe firme și cu 80% profit. Dar și datoriile sunt enorme
21:13ANALIZĂ Toți „greii” statului român care l-au girat pe Călin Georgescu: de la Celac și Geoană, la președintele Academiei, primarul Iohannis și președintele Băsescu
19:16Rusia a doborât avionul Azerbaijan Airlines, ucigând 38 de persoane, crezând că e o dronă rusească – surse
14:27Antena 3 și alte publicații afiliate PSD au cenzurat acuzațiile că Ciolacu și-a falsificat facturile pentru zborul cu Nordis
13:07Portugalia a raportat un excedent bugetar de 1% din PIB. Anul anterior fusese 1,2% din PIB
12:46Noi probe că Ciolacu și-ar fi falsificat așa-zisele facturi pentru plimbările cu Nordis: „Nu au fost emise în 2022, an în care acesta a călătorit cu avioane private”
23:22Boarding Pass demontează așa-zisele facturi prezentate de Ciolacu pentru a justifica zborurile private pe banii Nordis: „E puțin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022”
22:17BREAKING Ciolacu prezintă trei hârtii despre care susține că ar fi chitanțele plăților sale pentru călătoriile cu un avion charter Nordis, alături de Laura Vicol
20:45Mai bun de Crăciun: a furat o mașină, s-a îmbătat și a condus-o cu 167 km/h în localitate. A fost arestat
20:36Și studenții protestează, la Belgrad, împotriva mușamalizării accidentului de la gara din Novi Sad în care au murit 15 persoane
20:28Hamas „pune noi obstacole în negocierile” privind ostaticii din Gaza, acuză Israelul
20:21O navă comercială a Ministerului rus al Apărării a fost ținta unui „atac terorist” în Mediterană care a dus la scufundarea sa, acuză Moscova
17:18Cât mai costă Andra pe bani publici: concert de 48.000 de euro la Măgurele, la pachet cu doi cântăreți mult mai slab cotați
16:01Șase dintre ostaticii din Gaza au fost uciși când trupele israeliene se apropiau de locul în care erau ținuți
15:55Furie și stupoare în Panama după ce Trump a amenințat că va prelua controlul asupra canalului omonim