/

Ministrul Economiei a încasat 5.500 de euro lunar în 2021 de la șantierul naval condus de Damen, compania care vrea să vândă corvete Armatei

Ministrul Economiei, bani de la Damen
Ministrul Economiei, bani de la Damen (sursa: Facebook/Florin Spătaru)

Ministrul Economiei, bani de la Damen. Florin Spătaru, ministrul Economiei (PSD), a fost plătit anul trecut de compania olandeză Damen cu un salariu de 315.114 lei, adică în jur de 65.000 de euro. Înainte de a fi pus de PSD la șefia ministerului Economiei, el a fost director de resurse umane și afaceri corporatiste la Șantierul Naval Damen Mangalia, deținut de stat prin intermediul Șantierului Naval 2 Mai.

Ministrul Spătaru, fost membru marcant al UNPR Galați, partid înființat de generalul Gabriel Oprea, l-a numit în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Șantierului Naval 2 Mai pe fostul său șef pe linie de partid de la Galați. În plus, i-a făcut cadou și funcția de director general al SALROM, o companie strategică din industria românească.

Spătaru, subordonatul lui Dobrea la partid

În anul 2009, Spătaru era deja membru al filialei UNPR Galați, partid înființat de controversatul general Gabriel Oprea. La șefia filialei se afla Dan Constantin Dobrea, pe atunci directorul unei sucursale a Omniasig.

În vara anului 2010, Dan Constantin Dobrea a ținut o conferință de presă în care l-a nominalizat pe Florin Spătaru, pe atunci director financiar al Șantierului Naval Damen Galați, ca fiind unul din membrii cu notorietate din UNPR Galați.

În anul 2018, ministrul Economiei de atunci, Dănuț Andrușcă, celebrul patron de vulcanizare pus de PSD să salveze economia românească, a decis ca Șantierul Naval 2 Mai din subordinea sa să se asocieze cu firma olandeză Damen pentru a patrona Șantierul Naval Mangalia.

Dobrea, subordonatul lui Spătaru la stat

În urma negocierilor, Ministerul Economiei, prin Șantierul Naval 2 Mai SA, a devenit acționar majoritar al Șantierului Naval Mangalia cu 51% din acțiuni, dar a cedat controlul operațional olandezilor de la Damen. Pe scurt, olandezii conduc firma controlată de statul român.

Ce a făcut noul ministru al Economiei, Florin Spătaru? L-a numit pe fostul său șef de partid de la UNPR Galați, Dan Constantin Dobrea, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Șantierului Naval 2 Mai. Astfel, ministrul Florin Spătaru, fost angajat al Damen, și-a pus omul să lucreze cu fostul său angajator.

Dar nu înainte de a-l numi în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SALROM. Din această funcție, Dobrea și-a dat demisia pentru a deveni simplu membru în Consiliul de Administrație al SALROM, poziție din care s-a votat pentru funcția de director general. 

Bizara „carieră” a lui Dobrea

Dan Constantin Dobrea și-a început cariera în 1991 ca administrator al unei firme care distribuia și vindea produse alimentare. Apoi a lucrat pentru o firmă cipriotă care vindea materii prime combinatelor siderurgice. În anul 2002 a fost numit director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Galați. Ulterior, a lucrat pentru mai multe firme care vindeau asigurări.

În ianuarie 2020 s-a făcut funcționar public la Primăria Lehliu Gară, unde a lucrat oficial până în aprilie 2021. De la Primăria Lehliu Gară, s-a transferat la Primăria Municipiului Galați, pe postul de inspector principal superior în cadrul compartimentului Promovare Urbană.

Mason cu acte

Din CV-ul postat pe site-ul SALROM rezultă că, în primele cinci luni ale anului 2021, a fost plătit de stat. Culmea, în declarația sa de avere depusă la preluarea mandatului de director general al SALROM, nu menționează salariile încasate de la stat.

Mai mult, în octombrie 2021, a apărut la televiziunea Reperul TV în calitate de administrator al unui restaurant din Galați. Dar nici salariile primite de la cârciumă nu au fost menționate în declarația de avere.

Dan Constantin Dobrea a menționat, totuși, în declarația de interese că este mason, membru în Asociația Culturală Steaua Dunării Galați și Marea Lojă Națională din România.

Ministrul Economiei, bani de la Damen

Ministrul Florin Spătaru a completat o primă declarație de avere în data de 14 iunie 2022. În acest document oficial, ministrul Florin Spătaru a omis să menționeze salariul primit în anul 2021 de la compania Damen, dar și indemnizația de ministru. La fel cum a făcut fostul șef de la UNPR Galați, care nu și-a menționat salariile primite de la Primăria Lehliu Gară și Primăria Municipiului Galați, dar nici de la cârciumă.

Citește și: EXCLUSIV Naval Group vrea să construiască cele patru corvete militare într-un timp record în Franța, după ce Gheorghe Bosânceanu a blocat semnarea contractului cu MApN

După nouă zile de la data completării declarației de avere, ministrul Florin Spătaru a completat o nouă declarație de avere rectificată în care a menționat că în realitate a primit un salariu de 305.114 lei.

Declarațiile de avere arată că ministrul Florin Spătaru are două case, de 94, respectiv 211 mp, deținute împreună cu soția sa, Beatrice Butucescu. Mai deține bijuterii și obiecte de artă în valoare de 35.000 de euro, dar și acțiuni la Electrica în valoare de 10.000 lei. În conturi are în jur de 300.000 de lei, dar are și datorii de 38.000 de euro și 30.000 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca și Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță
11:33Bunurile obținute într-o relație de concubinaj nu se împart ca în cazul unui partaj de divorț după terminarea relației, au decis judecătorii
11:19Primăria București, condusă de Nicușor Dan, grad de absorbție a fondurilor europene dublu față de primăria lui Robert Negoiță, triplu față de Băluță și de peste patru ori mai mult ca Piedone