/

EXCLUSIV Naval Group vrea să construiască cele patru corvete militare într-un timp record în Franța, după ce Gheorghe Bosânceanu a blocat semnarea contractului cu MApN

Naval Group vrea corvetele în Franța
Naval Group vrea corvetele în Franța (sursa: Facebook/Naval Group)

Naval Group vrea corvetele în Franța. Compania urmează să propună Ministerului Apărării Naționale ca toate cele patru corvete militare în valoare de 1,2 miliarde de euro să fie construite în Franța în următorii patru ani printr-un contract garantat de guvernul de la Paris.

Naval Group vrea corvetele în Franța

Decizia a fost luată după ce afaceristul Gheorghe Bosânceanu, asociatul francezilor în această afacere prin Șantierul Naval Constanța, a refuzat până acum semnarea contractului cu Ministerul Apărării, dar a și blocat negocierile cu partenerii francezi.

Oferta depusă de asocierea franco-română expiră pe 28 aprilie, la miezul nopții. 

Totodată, firmele clasate pe locurile doi și trei, adică olandezii de la Damen, respectiv italienii de la Fincantieri, așteaptă să pună mâna pe contractul pentru construcția corveteor.

Cioloș, contract direct pentru Damen

Istoria contractului privind construcția celor patru corvete și modernizarea celor două fregate românești a început în anul 2016. Guvernul Cioloș a emis o Hotărâre de Guvern prin care contractul, evaluat atunci la 1,6 miliarde de euro, a fost atribuit direct firmei olandeze Damen.

Ministerul Apărării susținea atunci că atribuirea directă a contractului este justificată prin faptul că firma Damen este singura care poate construi corvetele.

Citește și: EXCLUSIV România ia în calcul un acord guvernamental cu Franța pentru corvetele MApN. Contractul câștigat de Naval Group, sabotat de Bosânceanu

Ulterior, s-a dovedit că Ministerul Apărării Naționale a mințit în documente oficiale pentru că la nivel european existau mai multe companii care aveau posibilitatea să producă navele militare.

Hotărârea de Guvern a fost anulată ulterior de guvernul PSD pentru că nu se obținuse acordul Parlamentului pentru această achiziție.

Licitația a economisit 400 de milioane de euro

Ministerul Apărării Naționale a fost obligat să organizeze o licitație internațională pentru a atribui contractul privind construcția celor patru corvete. De data aceasta, la licitație s-au înscris mai mulți competitor.

La final, au rămas în cursa pentru adjudecarea contractului francezii de la Naval Group, olandezii de la Damen și italienii de la Fincantieri. Cea mai bună ofertă a fost depusă de Naval Group, în asociere cu Șantierul Naval Constanța, controlat de afaceristul Gheorghe Bosânceanu.

Astfel, conform ofertelor depuse la finalul anului 2018, francezii și-au adjudecat contractul pentru suma de 1,2 miliarde de euro. Pe locul secund s-a clasat compania Damen, iar pe ultimul loc, italienii. Practic, în urma licitației, s-a obținut o economie de 400 de milioane de euro.

Bosânceanu i-a torpilat pe francezi

Procedura de licitație a fost contestată în instanță de olandezii de la Damen. Procesele au durat până în toamna anului 2021. În toată această perioadă, premierii României Ludovic Orban, respectiv Florin Cîțu, dar și ministrul Apărării Nicolae Ciucă le-a promis oficialilor francezi că vor semna contractul.

De abia la finalul anului 2021, ministrul Nicolae Ciucă a fost nevoit să îi cheme pe reprezentanții Naval Group și Șantierul Naval Constanța să semneze contractul. Dar, stupoare: directorul Șantierului Naval Constanța, Radu Rusen, a refuzat semnarea contractului, motivând că nu are un mandat în acest sens din partea lui Gheorghe Bosânceanu, acționarul majoritar al șantierului.

Apoi au urmat noi negocieri între francezii de la Naval Group și Gheorghe Bosânceanu, negocieri în urma cărora afaceristul român ar fi obținut o creștere substanțială a profitului pentru lucrările pe care urma să le presteze la Constanța. Cu toate acestea, Bosânceanu a refuzat să semneze contractul.   

Damen are șansa nesperată să ia contractul

La finalul lunii februarie, francezii, în asociere cu Șantierul Naval Contanța, au prelungit oferta pe o perioadă de două luni. Adică până pe 28 aprilie 2022. Dar, tot de atunci, negocierile dintre francezi și Bosânceanu au înghețat.

În cazul în care contractul nu va fi semnat până la finalul lunii aprilie, Ministerul Apărării Naționale ar urma să atribuie contractul companiei Damen, cu condiția ca italienii de la Fincantieri să nu conteste rezultatul.

Pe de altă parte, olandezii de la Damen s-ar putea confrunta cu o criză a echipamentelor militare cu care ar urma să fie dotate cele patru corvete. Olandezii de la Damen au optat pentru echipamente și tehnică militară produse de companii americane, dar acestea sunt suprasolicitate din cauza războiului din Ucraina.

Francezii presează pentru un acord guvernamental

În acest context, partea franceză depune eforturi politice și militare pentru ca Ministerul Apărării român să accepte ca acest contract să le fie atribuit în baza unui acord guvernamental prin care corvetele să fie produse în Franța.

Oferta este tentantă, pentru că francezii își asumă că vor produce cele patru corvete în următorii patru ani în loc de șapte ani, așa cum prevedea contractul inițial. Mai mult, companiile producătoare de armament și-au asumat că vor livra cu prioritate echipamente cu care vor fi dotate corvetele. 

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat într-o emisiune la TVR că așteaptă în scurt timp ca asocierea Naval Group și Șantierul Naval Constanța „să vină cu ultima variantă pentru ca să semnăm contractul. Sperăm că după atâta timp vor găsi și ei resurse ca să vină cu o variantă comună și cu o varianta care să corespundă perfect legii la ceea ce au semnat, condițiilor pe care le-au semnat atunci când au fost declarați câștigători.

Sperăm să putem cât mai repede, pentru că avem o nevoie pentru un program de înzestrare a Marinei noastre. Marea Neagră a devenit, vedeți, un loc de mare dispută și din acest punct de vedere avem o nevoie foarte mare”.

Bosânceanu a luat Șantierul Naval Constanța pe mâna PSD

Șantierul Naval Constanța a fost înființat în 1991 prin preluarea integrală a patrimoniului fostei întreprinderi de stat Construcții Navale Constanța și privatizat 11 ani mai târziu. Atunci, au fost cumpărate două Dosare de Pezentare. Unul, de către firma Resource International SA, celălalt, de Kleven Holdings. Însă doar Resource International, controlată de Gheorghe Bosânceanu (la acea vreme, membru PSD), a depus o ofertă.

Atunci, secretar general al Guvernului era Șerban Mihăilescu, cunoscut ca „Miky Șpagă”, actualul consilier al lui Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României. Iar ministrul al Privatizării era Ovidiu Mușetescu, prietenul și colegul său din PSD.

Astfel, Șantierul Naval Constanța a fost vândut pentru suma de 17,42 milioane de dolari, plus datorii asumate de 42 de milioane de dolari. În ajutorul lui Gheorghe Bosânceanu a venit Guvernul Năstase, care a șters o parte din datorii.

Ajutor neconcurențial din partea statului

Conform unui raport al Consiliul Concurenței, la privatizare, statul român a acordat facilități de peste 945 de miliarde lei vechi, echivalentul a 30 de milioane de dolari.

În perioada 2003-2005, s-au mai acordat facilități în valoare de 102 miliarde lei vechi, adică alte trei milioane de dolari.

„Analizând masurile de sprijin financiar, Consiliul Concurenţei a constatat că nu există nici un dubiu că acestea sunt finanţate din resurse de stat şi conferă un avantaj S.C. Şantierul Naval SA Constanța”, atrăgea atenția Consiliul Concurenței.

Băsescu a decorat șantierul lui Bosânceanu

În anul 2012, președintele Traian Băsescu, declarat definitiv colaborator al Securității, a conferit Ordinul „Meritul Industrial si Comercial” – în grad de Mare Ofițer, Șantierului Naval Constanța, ascuns de Gheorghe Bosânceanu în spatele unui off shore înregistrat în Insulele Marshall.

Distincția a fost oferită cu ocazia împlinirii a 120 de ani de existență a șantierului.

Traian Băsescu și-a adus aminte atunci de momentul în care a preluat, din funcția de comandant, petrolierul „Biruința”, spunând că a simțit o responsabilitate pe care probabil nu a mai simțit-o niciodată de atunci.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:26VIDEO Slugărnicie maximă la Antena 3: Piedone se dă „huța-huța”, iar Radu Tudor susține că aceasta este dovada că „se duce încet, dar sigur, spre victorie
11:31Președintele Colegiului Medicilor confirmă ce spunea Băsescu acum 13 ani: „Aceste spitale sunt instituții de ajutor social pentru angajați”
20:41Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul, de care se desparte cu scandal: în declarația de avere a scris că acesta avea funcția de „secretară” la cabinetul ei de avocatură. Cu ce sumă ridicolă îl plătea
18:43Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu: Rafila vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Negoiță anunță că e gata să candideze la primăria București
17:49Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul
16:50Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”
16:02VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București)
15:03Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă
13:48Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig”
12:11Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar
11:00VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție… lecție…”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului
10:46Interlopul decedat Corduneanu, neatins de justiția română: deși era șeful unuia din cele mai dure clanuri infracționale din România, a fost condamnat doar pentru că și-a spionat fosta nevastă
10:30Grupul IKEA, acuzat că taie pădurile României fără a respecta zonele protejate. Compania neagă acuzațiile, Garda de Mediu va face verificări
10:18Stăpânul Antenelor și al lui Piedone joacă dur pentru a prelua PSD. „Întoarcerea lui Voiculescu la butoane. Ciolacu, cu spatele la zid”, anunță un experimentat consultant politic
22:02Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto