Medalia de aur s-a vândut pentru 103.500.000 de dolari. Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2021, și-a scos luni la licitație medalia pentru 103,5 milioane de dolari, toate încasările urmând să fie direcționate în beneficiul copiilor refugiați din Ucraina.
Medalia de aur s-a vândut pentru 103.500.000 de dolari
Heritage Auctions a scris pe Twitter că Muratov „a scos la licitație premiul său #NobelPeacePrize 2021 în beneficiul fondului UNICEF pentru copiii refugiați. S-a vândut pentru 103.500.000 de dolari”.
„În acest moment, premiul este o oportunitate pentru mine de a-l împărtăși cu oamenii”, a declarat Muratov înainte de licitație, îndemnând oamenii din întreaga lume să se alăture cauzei și să își facă contribuțiile.
Potrivit unei declarații a Heritage Auctions, directorul Institutului Nobel norvegian, Olav Njølstad, a susținut licitația, numind-o un „act generos de umanitarism”, potrivit CNN.
Muratov este redactorul-șef al publicației de știri independente din Rusia, Novaya Gazeta. El a criticat anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și utilizarea forței militare de către guvern, atât în Rusia, cât și în afara ei, potrivit organizației Premiului Nobel pentru Pace.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.