/

Specii antice de delfini care au trăit în urmă cu 20 de milioane de ani, identificate în Elveția

Fosile vechi de 20 de milioane de ani găsite în Elveția
Fosile vechi de 20 de milioane de ani găsite în Elveția (sursa: Pixabay)

Fosile vechi de 20 de milioane de ani, găsite în Elveția. Specii de delfini necunoscute până acum cutreierau oceanele în urmă cu 20 de milioane de ani, inclusiv marea care acoperea Elveţia, unde au fost descoperite sute de fosile din acea perioadă, au declarat marţi cercetători de la Institutul de Paleontologie al Universităţii din Zurich, potrivit AFP.

După ce au examinat circa 300 de fosile de balene şi delfini descoperite în Elveţia şi datând din acea perioadă, cercetătorii au identificat două specii necunoscute până acum, a indicat universitatea.

Fosile vechi de 20 de milioane de ani, găsite în Elveția

Cercetând fragmente de dinţi, vertebre şi oase descoperite în straturile de sedimente marine, paleontologii au analizat şi oase ale urechii interne, rar întâlnite, care permit clasificarea speciilor.

„Am reuşit să identificăm două familii de delfini necunoscute până acum în Elveţia”, a declarat paleontologul Gabriel Aguirre într-un comunicat al universităţii.

Citește și: Putin, veste proastă chiar de la un ofițer rus, colonelul în retragere Hodarenok: Ajutorul american şi european e pe punctul de activare, vom avea un milion de ucraineni înarmaţi

Folosind microtomografia computerizată, o tehnică de imagistică 3D, cercetătorii au reuşit să reconstituie ţesutul moale din jurul oaselor urechilor acestor delfini, creând de asemenea imagini tridimensionale ale acestora, potrivit Agerpres.

„Acest lucru ne-a ajutat să analizăm mai bine capacităţile auditive ale delfinilor”, a precizat Aguirre.

În studiul lor, publicat de site-ul ştiinţific PeerJ, cercetătorii au stabilit că speciile dispărute pe care le-au identificat sunt înrudite cu caşaloţii şi cu delfinii din vremurile noastre.

În urmă cu 20 de milioane de ani, rechini, peşti, delfini şi cetacee populau marea care acoperea Elveţia, ale cărei ţărmuri au fost colonizate de crustacee, scoici şi arici de mare.

O cantitate mare de fosile a fost descoperită în straturile sedimentare cunoscute sub numele de molasă marină superioară.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

09:52Începe marea detoxifiere de final de an, cunoscută și ca Postul Crăciunului
09:44Guvernul Ciolacu nu plătește pensiile celor care s-au pensionat după 1 septembrie: Casa de Pensii nu are timp să le calculeze
09:31Încă un dosar penal în Primăria Iași: organizarea Revelionului 2022, suspectată de DNA de corupție
09:22Enigmatica avere a lui Geoană: sute de mii de euro moștenite de la părinți din surse incerte, apartamente de lux cumpărate suspect de ieftin, beneficii din șpăgile cumnatului Ionuț Costea
21:41Șoșoacă cere fanilor ei să nu-l voteze pe Călin Georgescu și explică cum poate fi ea votată: „Facem cu toții pătrățel”
18:24Slovacia: Administraţia prezidenţială a încetat plata indemnizaţiei către ex-preşedintele condamnat pentru fraudă fiscală
16:16Mai mult de un sfert dintre locuitorii Bistriței, inclusiv fostul primar, nu-și achită taxele de salubritate, susține actualul primar
15:46Cum face AUR jocurile Rusiei: se opune înzestrării Armatei Române, dezvoltării NATO și susținerii pentru Ucraina
12:35Răspunsul penibil al lui Ciolacu, întrebat dacă a fost în Franța pe banii Nordis: „Ciolac” înseamnă ciung de mână dreaptă
10:55Grindeanu se leapădă de aeroportul primarului Băluță: nu figurează nici în Master Planul de Transport, nici în Planul Investițional 2021-2030
10:26IT-iștii au câștiguri mari, dar au și cheltuieli: o parte din bani se duc pe ședințe de fizioterapie
10:15Noi semne ale prăbușirii economice: industria auto a căzut cu aproape 7%, cea electronică cu 10%
10:14Anvelopele all-season pot produce surprize neplăcute în iernile din România în condiții de gheață și zăpadă
10:00Anvelopări în bătaie de joc: geamuri care nu se închid, luni de zile fără ferestre, apartamente inundate
23:26Hainele vechi pot ajunge mobilier sau materiale de construcții mai ieftine decât OSB sau PAL