/

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia merg la Kiev. Orașul a fost bombardat violent noaptea trecută

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia merg la Kiev Foto: Twitter Petr Fiala

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia merg la Kiev cu trenul, pentru a se întâlni cu președintele Zelenski.

Guvernul polonez transmis, marți dimineața, o declarație în care anunță că prim-miniștrii celor trei țări vor acționa ca reprezentanți ai Consiliului European. Întâlnirea a fost organizată în consultare cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se mai precizează. Jarosław Kaczyński, liderul partidului de guvernământ Lege și Justiție din Polonia, va face, de asemenea, parte din delegație.

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia merg la Kiev

Cei trei lideri UE călătoresc în Ucraina pe calea ferată, iar trenul lor a trecut deja granița polono-ucraineană marți dimineața, transmite Biroul Primului Ministru al Poloniei.

“Scopul vizitei este de a confirma sprijinul fără echivoc al întregii Uniuni Europene pentru suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, a spus premierul Cehiei, Petr Fiala.

Este prima vizită a unor șefi de guvern în capitala Ucrainei, după începerea invaziei ruse.

Kievul, sub bombardament intens

Două clădiri din zone rezidențiale din Kiev au fost bombardate, marți dimineața, potrivit serviciilor de urgență ucrainene, citate de CNN.

Prima clădire bombardată a fost o locuință privată din Osokorky, un cartier situat la est de centrul orașului Kiev. Clădirea a fost lovită cu puțin înainte de ora 6 dimineața, au anunțat serviciile de urgență într-o declarație.

Un incendiu a izbucnit în clădirea cu două etaje, dar a fost stins la scurt timp și nu au fost raportate victime.

La scurt timp după lovitura din Osokorky, un bloc cu 10 etaje din Podil, la nord de centrul orașului, a fost bombardat. Și aici a izbucnit un incendiu la primele cinci etaje ale clădirii.

O persoană a fost transportată la spital, au anunțat serviciile de urgență.

Fațada stației de metrou Lukyanivska şi birourile acesteia au fost distruse marți de un bombardament al rușilor, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de rerezentanții rețelei de metrou din Kiev.

Citește și: FOTO Macron îl copiază pe Zelenski: președintele Franței renunță la costum și trece la hanorac și blugi

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

16:11Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea de stat a Șantierului Mangalia: aproape 300 de angajați vor fi dați afară. Șantierul, îngropat în datorii
15:49De frica Rusiei, Finlanda vrea să se aprovizioneze din nou cu mine antipersonal, deși a renunțat la acestea în 2012
15:40Andrew Tate a pierdut un proces de fraudă fiscală în Marea Britanie, i se vor confisca două milioane de lire sterline
15:30Ciocolata va fi din ce în ce mai scumpă, prețurile la cacao s-au majorat deja cu aproape 50% în ultimii ani
15:03Ozempic, medicamentul minune pentru slăbit, poate duce la orbire, arată două noi studii. Agenția Europeană a Medicamentului analizează dovezile
14:39Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate
13:20Fost ministru al Energiei explică de ce vrea compania lui Orban să cumpere E.ON România: ca să vândă gazele Gazprom, fiindcă afacerea cu China nu merge
12:28Călin Georgescu habar nu are că E.On România nu extrage gaze în România: „Gazele noastre vor veni din Ungaria. Sunt gazele noastre”
11:12Rafila și Câciu nu au fost capabili să cheltuie nici un euro din patru miliarde de euro oferiți în cadrul fondurilor de coeziune alocate Sănătății
10:28Asasinarea generalului rus Kirilov la Moscova a fost văzută în timp real la Kiev, la sediul SBU (serviciul de securitate)
10:20Viktor Orban reduce numărul numărul de parlamentari din Budapesta, oraș care tradițional votează cu opoziția, pentru a încerca să rămână la putere
10:13A doua etapă a recalculării pensiilor, abandonată de guvernul Ciolacu. Oficial, cauza este volumul mare de documente de procesat
10:05Prețul locuințelor de lux a scăzut și cu 700.000 de euro pe proprietate în ultimul an, dar cumpărătorii tot nu apar
09:58Cartier transformat în ghetouri fără utilități pentru că asociația de proprietari și furnizorul de apă comunică prost
09:50Soldații nord-coreeni, măcelăriți în Kursk: sute au fost deja uciși și răniți, susține un oficial al SUA