/

Proiectul de lege care permite minorilor să iasă neînsoțiți din țară de la 16 ani este periculos, ajută traficanții de persoane, atrage atenția un grup de ONG-uri

Minori neînsoțiți în străinătate, lege periculoasă. Rețeaua de ONG-uri împotriva Traficului de Persoane (RoTIP) solicită Senatului României să retragă de urgență Proiectul de lege B658/2022, care „nu poate fi o modificare legislativă eficientă și în favoarea copilului român sau a celui aflat pe teritoriul României”. Minori neînsoțiți în străinătate, lege periculoasă „88 de membri ai Senatului României promovează un proiect de lege care pune în pericol minorii români și pe cei cu drepturi asimilate acestora. Proiectul de lege <B658/2022 Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, precum și pentru

/

FOTO Drapelul Rusiei a fost dat jos de pe principala clădire administrativă din Herson. Relatări neconfirmate că forțele de ocupație au abandonat punctele de control

Drapelul Rusiei a fost dat jos de pe principala clădire administrativă din Herson, arată o fotografie distribuită în această dimineață pe rețelele sociale. Potrivit unor relatări neconfirmate, forțele de ocupație ale Kremlinului ar fi abandonat puncte de control, iar localnicii care au mai rămas în oraș pot circula nestingheriți. O filmare scurtă arată cum localnicii strigă „Bravo” și aplaudă când trec pe lângă un punct de control abandonat. Deși este încă prea devreme pentru o evaluare a situației, este posibil ca forțele ruse, permanent bombardate de Ucraina și tot mai izolate, să abandoneze orașul, parțial sau total. Drapelul Rusiei, dat

/

Creștere masivă a antisemitismului în Europa după ce Rusia a invadat Ucraina. Ura față de evrei a cunoscut o intensificare și din cauza COVID-19

Creștere masivă a antisemitismului în Europa. Dezinformarea şi ura faţă de evrei au „luat amploare” în special pe Internet de la începutul invaziei ruse în Ucraina, agravând deja un proces declanşat de pandemia de COVID-19, avertizează Uniunea Europeană într-un raport publicat joi, care subliniază că datele insuficiente îngreunează combaterea acestui flagel social. Creștere masivă a antisemitismului în Europa „Antisemitismul rămâne o problemă gravă în societăţile noastre. Pandemia de coronavirus şi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei au alimentat şi mai mult această ură”, apreciază Michael O’Flaherty, directorul Agenţiei europene pentru drepturi fundamentale (FRA), responsabilă de acest raport. Potrivit acestui raport publicat în

/

Doi ani de la incendiul de la spitalul județean Neamț: ancheta Parchetului, blocată în noi expertize. Zece oameni arși de vii, nimeni n-a fost trimis în judecată

Doi ani de la incendiul de la spitalul județean Neamț: ancheta Parchetului este blocată în noi expertize, arată o informare din 7 octombrie 2022 a procurorului general Gabriela Scutea. Incendiul a avut loc la 14 noiembrie 2020, zece oameni au murit arși de vii, iar patru au fost răniți. Însă, acum o lună, ISU Neamț constata nenumărate probleme la sistemele de avertizare a incendiilor și amenda spitalul. Ancheta Parchetului, blocată în noi expertize Potrivit datelor Parchetului General, în acest dosar „sunt în curs de desfășurare expertize (supliment) în domeniul construcțiilor și instalațiilor, al proceselor pirogene (…) și în medicină legală

/

Frustrarea generalilor ruși poate duce la folosirea unei arme nucleare tactice în Ucraina, potrivit informațiilor deținute de Washington. Alertă la Casa Albă

Rusia, armă nucleară tactică în Ucraina. Statele Unite au devenit în ultimele luni „tot mai preocupate” de eventualitatea unei lovituri nucleare ruseşti în războiul din Ucraina, a declarat miercuri un consilier al Casei Albe, în timp ce MAE de la Moscova a asigurat că „principala prioritate” a Rusiei este evitarea unui război între puterile nucleare ce ar avea „consencinţe catastrofice”. Rusia, armă nucleară tactică în Ucraina „Monitorizăm acest lucru cât putem de bine”, a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA. Responsabilul american a avut această reacţie după ce i-a fost adresată o întrebare

/

EXCLUSIV Evrenzo, medicamentul care conține Roxadustat, substanța dopantă găsită în corpul Simonei Halep, nu are autorizație de punere pe piață în România

Roxadustat nu se comercializează în România. Evrenzo a fost autorizat să fie pus pe piața europeană în august 2021. Agenția Europeană a Medicamentului a permis comercializarea produsului, dar pentru comercializarea în fiecare țară este nevoie de autorizații naționale. Roxadustat nu se comercializează în România La peste un an de atunci, România încă nu a emis o autorizație de punere pe piață (APP) pentru Evrenzo, potrivit portalului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. În nomenclatorul medicamentelor de uz uman, medicamentul nu apare nici la căutare după denumirea comercială (Evrenzo), nici după denumirea substanței active (Roxadustat), nici după

/

Cratere de până la cinci metri adâncime în zona exploziilor care au avariat gazoductul Nord Stream 1. Occidentul și Rusia se acuză reciproc

Explozia gazoductului Nord Stream: cratere uriașe.Operatorul cu sediul în Elveţia al gazoductului Nord Stream 1, în care Rusia este principalul partener, a anunţat miercuri că s-a încheiat culegerea preliminară de date la locul avariei conductei, în zona economică exclusivă a Suediei. Explozia gazoductului Nord Stream: cratere uriașe S-au găsit „cratere de provenienţă tehnică” adânci de trei-cinci metri, pe fundul mării, la o distanţă de circa 248 de metri unul de altul. Firma Nord Stream AG a precizat că „secţiunea de conductă dintre cratere este distrusă, raza de dispersie a fragmentelor de conductă fiind de cel puţin 250 de metri” şi

/

Ciolacu vrea supraimpozitarea afacerilor mai mari de 100 de milioane de euro, cel puțin temporar: Așa am face rost de bani la Educație și Sănătate

Ciolacu vrea supraimpozitarea afacerilor foarte mari. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că nu îşi schimbă părerea şi crede în continuare că este nevoie de supraimpozitare, cu caracter temporar, a marilor afaceri, de peste 100 de milioane de euro. Ciolacu vrea supraimpozitarea afacerilor foarte mari „Sunt în jur de 320 de mari companii în România, cu cifra de afaceri de peste 100 de milioane de euro, iar acestea plătesc în medie cam 0,8% din impozit pe profit, adică mai puţin de acel 1% pe care îl achită microîntreprinderile româneşti. Această situaţie nu poate reprezenta un mediu de afaceri

/

O turmă de oi a mâncat florile din fața Academiei de Poliție. Ciobanul, amendat

O turmă de oi a mâncat florile din fața Academiei de Poliție. Ciobanul a fost identificat și sancționat. Oile au ajuns cu bine înapoi la stână, fiind escortate, pe DN1, de poliție. O turmă de oi a mâncat florile din fața Academiei de Poliție O femeie a fost cea care a sunat la 112 după ce a văzut zecile de oi în parcul din faţa Academiei de Poliţie. Acolo au mâncat toate florile, apoi au plecat spre DN1 în sensul de mers spre Otopeni, unde au îngreunat traficul. A urmat o desfăşurare uriaşă de forţe pentru a mână zecile de oi

/

Refugiații ruși au găsit azil în Serbia: „Belgradul este precum Casablanca”, spune președintele Vucic

Refugiații ruși au găsit azil în Serbia: potrivit datelor Bloomberg, peste 100.000 de ruși s-au refugiat aici după începerea războiului. Dintre aceștia, 17.000 au primit drept de rezidență permanentă. Refugiații ruși au găsit azil în Serbia Cei care trebuie să-și reînnoiască viza la 30 de zile, găsesc o mașină pe grupurile de pe Telegram ale refugiaților ruși, se duc la granița cu Bosnia, traversează linia de demarcație, stau zece minute și se întorc. So after the communists, now the KGB-man Putin is giving another valuable gift to Serbia – the best human capital Russia has to offer. Serbia says "hvala"