/

Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători

Suma pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea Foto: Centrul National de Informare si Promovare Turistica Tulcea

Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul din Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători: 180 de milioane lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.

Potrivit datelor prezentate de Dobrogea Live, în trimestrul I din 2023, prin acest aeroport au trecut doi pasageri, ambii pe curse interne. Curse externe nu au existat. Pe locul II din coada clasamentului este aeroportul Arad, cu 42 pasageri în trei luni, iar pe III se află Băneasa, cu 4.371 de pasageri.

Citește și: Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro

Suma pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea

Potrivit unui comunicat de presă al companiei Concelex, transmis Agerpres, extinderea şi modernizarea aeroportului au fost realizate în 18 luni, la care se adaugă alte două luni cât a durat partea de proiectare, de către asocierea firmelor Concelex SRL şi Consteel Company SRL.

Lucrările de la aeroportul din Tulcea au inclus: modernizarea şi extinderea terminalului de pasageri, modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare prin construirea unui ansamblu format dintr-un tunel fix în lungime de 9 metri şi un tunel mobil de 32 de metri, modernizarea căii de rulare Alfa (construite în 1973) şi construirea platformei dedicate activităţilor de degivrare/antigivrare aeronave.

Cu o suprafaţă desfăşurată de 9.300 de metri pătraţi, Aeroportul Internaţional „Delta Dunării” din Tulcea beneficiază şi de un sistem de control cu trei filtre de securitate pentru pasageri, şase cabine pentru Poliţia de Frontieră, cinci ghişee check-in şi trei porţi de îmbarcare.

În urma lucrărilor de modernizare, terminalul de pasageri va putea să deservească un trafic de pasageri de până la 400 de persoane/oră, oferind un grad sporit de confort pasagerilor.

Potrivit bugetului pe 2023, la aeroportul Tulcea lucrau circa 40 de persoane, fondul de salarii fiind de 3,8 milioane de lei. DeFapt.ro a arătat că Stoian Vâlcu, un pensionar care joacă la Loto și care, profesional, nu are nici o legătură cu managementul aeroportuar, conduce aeroportul Tulcea, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean. 

Aeroportul a avut în ultimii ani un număr ridicol de pasageri: 73 în 2021, 360 în 2022 și 300 în 2023. El este pe ultimul loc în topul aeroporturilor din ţară, potrivit datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

19:11„Marcele, eu ți-aș fi dat sabia lui Ștefan cel Mare, dar am auzit că nu ești moldovean…”, una din multele glume din online la adresa lui Ciolacu în vizită la Erdoğan
18:49Două femei condamnate pentru fraudarea alegerilor din Ciorani, desemnate preşedinţi ai secţiilor de votare
17:03Uriașa avere care l-a potopit pe Liviu Negoiță, prin „donații”, la patru ani după ce n-a mai fost primar. El este acum coleg de partid cu Piedone și candidează la primăria Sectorului 1
15:09Cine sunt deputații care s-au bătut în Parlament: ambii au fost miniștri ai PNL și au deținut funcții de conducere în partid
11:43Împrumuturile statului au explodat: guvernul Ciolacu s-a îndatorat în patru luni din 2024 cât în șapte luni din 2022. Suma-record: 89,5 miliarde de lei
09:38Vrea să aducă Miss Wheelchair în România ca parte a campaniei de a face orașele accesibile și persoanelor cu dizabilități
09:21Două motociclete, trei tineri, un accident. Toți au murit după impactul cu un autoturism într-o curbă. Doi erau viitori miri, al treilea – cavaler de onoare
21:22O româncă va decide dacă premierul și ministrul Apărării din Israel pot fi arestați de către Curtea Penală Internațională pentru crime de război și împotriva umanității în Gaza
18:26Pe cine vrea PSD în locul lui Ionel Arsene la șefia CJ Neamț: un fost „tablagiu” care îi înălța ode fugarului refugiat în Italia. După ce a ieșit din Poliție, a devenit primar de meserie
16:54Firea relansează ideea „Spitalului Metropolitan”: în 2020, tocase 3,5 milioane de euro pe un proiect care nu respecta prevederi pentru siguranţă la incendiu
15:34Președintele PNL a lansat site-ul nicolaeciuca.ro. Oficial, obiectivul acestuia este promovarea cărții „Un ostaș în slujba țării”, despre viața lui Ciucă
14:49EXCLUSIV Tupeu incredibil: șeful Romarm a plecat în Serbia cu avionul, dar și-a trimis dinainte șoferul cu mașina de serviciu 600 km să-l aștepte la aeroportul din Belgrad
14:13Nesfârșita listă de sinecuri plătite de contribuabili către clientul familiei Firea-Pandele, Hazem Kansou, candidat PSD la consiliul general al Capitalei
13:20Candidatul PSD la funcția de primar a comunei Pogana, Vaslui, prins în flagrant când șpăguia polițiștii veniți în control la magazinul soției
12:24Fostul ministru PSD Vasile Dîncu și-a pitit firma de sondaje pe numele soției, profesoară de liceu, care nu are nici o calificare în sociologie. Profituri de milioane