/

Deputații votează moțiunea de cenzură la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu

Virgil Popescu se întoarce în Camera Deputaților
Virgil Popescu se întoarce în Camera Deputaților (sursă: Facebook/Virgil Popescu)

Virgil Popescu se întoarce în Camera Deputaților, pentru votul moțiunii de cenzură. Camera Deputaţilor urmează să dea, în şedinţa de miercuri, votul final la moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu.

Dezbaterea moţiunii simple a fost programată pentru şedinţa de luni, însă a fost întreruptă în urma incidentului în care liderul deputaţilor AUR George Simion l-a bruscat pe ministrul energiei în timpul discursului de la tribuna Camerei.

Şedinţa a fost reluată, ulterior, însă dezbaterile s-au desfăşurat doar cu deputaţii USR, AUR şi neafiliaţi, în absenţa lui Virgil Popescu şi a reprezentanţilor PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor, în semn de protest.

Citește și: EXCLUSIV Cum se trafichează posturile în aviație: ești detașat în străinătate, dai „cu împrumut” 5.000 de euro șefului. Cazul Stoica (CIAS/AACR)

USR a depus săptămâna trecută moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul ‘săptămâna viitoare’ Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României”.

Potrivit USR, ministrul Popescu „periclitează” în fiecare zi securitatea energetică a României şi trebuie să plece imediat din această funcţie.

Virgil Popescu se întoarce în Camera Deputaților

Semnatarii moţiunii susţin că actualul ministru al Energiei a primit „şansa” să reformeze sistemul energetic şi să pună umărul la consolidarea securităţii energetice a României, însă „a continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani”.

Citește și: PNL a umplut guvernul cu sute de sinecuri. Peste 1.800 de angajări în doi ani, peste o sută în ultimele luni

„Poate nu ştiaţi, dar domnul Popescu este cel mai longeviv ministru al Energiei. Deci a avut timp să ne arate ce poate şi să facă reforme. Dar să vedem ce a făcut Virgil Popescu la minister în ultimii ani. A continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenţi cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe ‘săptămâna viitoare’ decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică. Mai mult, acest ministru liberal a preluat cu succes de la Liviu Dragnea un discurs anti-companii private. Doar contra unora, pentru că pe altele le-a promovat până şi în PNRR”, se afirmă în moţiune.

Totodată, USR califică drept „un dezastru” gestionarea crizei facturilor la energie, menţionând că românii au ajuns să plătească sume „uriaşe”, iar oamenii şi economia suferă din cauza unor decizii „proaste” luate de ministrul Virgil Popescu.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis în scris punctul său de vedere în privinţa moţiunii simple.

„Ar trebui să ne aflăm azi în faţa unei moţiuni simple, moţiune care ar trebui să fie un instrument de critică parlamentară, în schimb azi ne aflăm în faţa unei isterii politice ipocrite. Exact genul de produs pe care doar USR îl poate genera, mimând doar grija faţă de situaţia românilor. (…) Compunerea de azi a USR dovedeşte că nu şi-au făcut temele. Da, traversăm o perioadă complicată generată de creşterea preţurilor la energie la nivel mondial, criza provocată de „prietenii” noştri de la răsărit. Este o situaţie pe care nimeni nu şi-ar fi dorit-o şi pentru care niciun stat nu a fost mai bine pregătit decât altul. Iar dacă USR era atât de competent, de prevăzător şi de bine pus la punct cu politicile publice, ce i-a oprit să ne arate propunerile lor în domeniul combaterii preţurilor ridicate în perioada ianuarie-septembrie 2021?”, a afirmat Popescu.

A încercat să găsească soluții

De asemenea, Popescu a mai transmis că el şi colegii de la minister şi de la Guvern nu au stat nepăsători, ci au încercat în permanenţă să găsească cele mai bune soluţii pentru a-i proteja pe români în faţa acestei crize. „Nu sunt un ministru îngropat în hârtii, pe un scaun călduţ, departe de realitatea din casele oamenilor şi din companii”, a susţinut Virgil Popescu.

El a susţinut că, în calitate de ministru al Energiei, a urmărit „obiective importante: investiţii, dezvoltarea de capacităţi de producere a energiei verzi, atragerea de investitori, protejarea cetăţenilor şi adoptarea măsurilor sociale, acolo unde este nevoie”.

„Ştiu că românii sunt sătui să se profite de ei în crize şi sunt temători de ce va urma. Nu vor fi profitori pe spinarea românilor în criza energiei, iar statul nu va ieşi câştigat din această criză pe spinarea oamenilor – aşa cum se spune. Ideea că cineva profită de această criză a preţurilor ca să umple buzunarele unei clientele politice – aşa cum am văzut că vehiculează – aşa-zişi experţi – în dezbaterea de la televiziuni şi în mediul online, este o minciună. Este o intoxicare care nu face decât să agite spiritele, cu fake-news-uri care cresc nemulţumirea oamenilor şi curentul extremist care promite soluţii miraculoase şi rezolvări peste noapte. Fac apel la români să rămână obiectivi, să se informeze, să aibă încredere că orice nedreptate poate fi soluţionată şi există autorităţi care pot interveni. Dacă pe piaţă există companii care acţionează fără onestitate, vor fi puse să dea banii înapoi şi vor fi sancţionate”, a mai transmis ministrul.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:52Unul din cei mai mari dealer-i de Fentanil și Oxicodonă din București lucrează la lanțul de farmacii Catena. DIICOT l-a prins în flagrant
20:54Constanța și Varna au devenit principalele porți de intrare în Europa de sud-est a cocainei, heroinei și drogurilor sintetice după începerea războiului în Ucraina. UE, epidemie de droguri
19:28Nicușor Dan anunță că raportul ANI în care era acuzat de incompatibilitate a fost anulat de Curtea de Apel
18:11George Simion, fan declarat al lui Dorinel Umbrărescu: „Cine contestă, condamnat penal pentru sabotaj”
15:48Ciolacu și Grindeanu, vizită, la 12.09, în punctul de pe autostrada A7 unde s-a produs explozia conductei Transgaz. Presiune pe constructor, care pare să fi ignorat cerințele Transgaz
13:52Medicii șpăgari de la Marius Nasta luau haina de pe pacienți sau cuponul de pensie – surse presă. Se primeau și sticle de alcool, vândute apoi la barul din satul natal
13:09Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu
11:14Începe schimbul de acuzații în legătură cu explozia de pe autostradă: Transgaz spune că UMB n-a respectat avizul, prefectul de Vrancea – conducta nu era suficient de adânc îngropată
11:09Pescobar („Taverna Racilor”) se umflă singur: susține că are 300 de angajați, dar firmele care pretinde că sunt ale lui nu au decât 44, și vorbește de „compania mea”, dar nu e asociat în nici o firmă
10:15Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!”
07:34Șefii de birouri din instituțiile publice, funcții care se vor desființa, au început goana după găsirea unei soluții de păstrare a statutului
07:26DIICOT se face iar de râs: a dus la arestare nouă persoane dintr-o fabrică autorizată de produse din cânepă, judecătorii i-au trimis acasă
19:54Baronul PSD de Tulcea face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează. Conflict de interese evident, ANI nu-l deranjează pe baron
17:47VIDEO Șoșoacă și Simion și-au spus adevărul în față: „Pleacă de aici, susținător de violuri”/ „Pesedisto…Du-te, pupă-l pe Ciolacu!”
15:23În Gorj, PNL și PSD își fură primarii. Marți, patru primari social-democrați au devenit liberali. Miercuri, primarul PNL din Târgu Jiu a dezertat la PSD