/

VIDEO Compania Baykar donează trei drone de luptă Ucrainei, după o campanie de strângere de fonduri

Trei drone Bayraktar vor fi donate Ucrainei
Trei drone Bayraktar vor fi donate Ucrainei (sursa:19fortyfive.com)

Trei drone Bayraktar vor fi donate Ucrainei. Compania turcă producătoare de drone de lupte Bayraktar, condusă de ginerele preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a anunţat luni că donează trei dintre aparatele sale armatei ucrainene, relatează AFP.

Mândria Ankarei, dronele Bayraktar, care fac parte din echipamentul armatei ucrainene, au intrat în acţiune în primele ore ale invaziei ruse şi s-au dovedit, potrivit Kievului, deosebit de redutabile împotriva forţelor ruse. O strângere de fonduri organizată de fundaţia Pritula, care susţine armata ucraineană, a permis colectarea unor fonduri suficiente pentru achiziţionarea „mai multor Bayraktar TB2”, a indicat compania, care a vândut deja zeci de astfel de aparate Kievului.

Trei drone Bayraktar vor fi donate Ucrainei

„Baykar refuză orice plată pentru TB2 şi va trimite gratuit trei drone pe frontul ucrainean. Invităm ca fondurile adunate să fie mai degrabă date poporului ucrainean aflat în dificultate”, a explicat compania pe Twitter. Baykar este condus de Selcuk Bayraktar, soţul fiicei celei mai mici a preşedintelui Erdogan, precum şi de fratele său, Haluk Bayraktar.

Citește și: Zelenski îl provoacă pe Putin în problema transnistreană: sugerează că, dacă rușii staționați la Tiraspol atacă Moldova, Kievul îi poate anihila militar „cât ai pocni din degete”

Turcia nu a anunţat niciodată acordarea vreunui ajutor militar Ucrainei, dar este greu de crezut că un astfel de gest ar putea avea loc fără aprobarea şefului statului, notează AFP. Anunţul privind această donaţie intervine pe fondul unei dezbateri privind extinderea Alianţei Nord-Atlantice cu Suedia şi Finlanda, căreia Ankara se opune.

Deşi a condamnat rapid ofensiva rusă în Ucraina, Turcia a optat pentru neutralitatea între cele două ţări şi nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei, potrivit Agerpres.

Baykar anunţase deja la începutul lunii iunie că va oferi Lituaniei una din dronele sale de luptă, după ce lituanienii s-au mobilizat pentru a cumpăra una pentru a sprijini Ucraina în faţa Rusiei. Ucraina, care spunea că dispune de aproximativ 20 de TB2 înainte de ofensiva rusă, a declarat la începutul lunii martie că a recepţionat drone comandate la sfârşitul lunii ianuarie.

Unii experţi afirmă că Turcia continuă să livreze drone de luptă Ucrainei, ceea ce Ankara nu a confirmat niciodată, potrivit AFP.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe
20:03Două rafinării rusești foarte importante, avariate grav de drone ucrainene. Și un arsenal rus de rachete a fost țintit de Kiev
19:56BREAKING Trei arestări în cazul tezaurului dacic furat, anunță Poliția olandeză. Coiful și brățările nu ar fi fost recuperate
18:45Un spital modular din Ploiești, care a cost circa trei milioane de euro, nefuncțional la doi ani de la așa-zisa finalizare
16:45Contribuţia bugetară a companiilor din parcurile industriale şi investiţiile atrase în Oradea, 70 milioane de euro în 2024
15:47Zece adolescenți s-au sinucis săptămânal în 2024 în Japonia, număr în creștere față de 2023
15:33Un asteroid cât jumătate de teren de fotbal poate lovi Terra și declanșa distrugeri similare celor din Tunguska din 1908. Care este zona posibilă pentru impact
15:24Extrema dreaptă crește accelerat în Germania, social-democrații lui Olaf Scholz scad masiv. AfD, pe locul 2 în sondaje
15:17240 de posturi vor fi tăiate de la Camera Deputaților, președintele Ciprian Șerban spune că vor mai dispărea și altele
14:13Ministrul Fechet, încă o dezvăluire despre Romsilva: primele în 2024, 178 de milioane de lei, adică 10% din toate cheltuielile cu salarizarea