/

Un ziarist „garantat Darius Vâlcov”, președinte al autorității care trebuia să verifice spitalul Botoșani, unde o tânără mamă a murit ignorată de medici

Un ziarist cu facultate la Spiru Haret, ex-purtător de cuvânt al lui Darius Vâlcov: președinte al autorității care trebuia să verifice spitalul Botoșani

Un ziarist „garantat Darius Vâlcov” este președinte al autorității care trebuia să verifice spitalul Botoșani, unde o tânără mamă a murit ignorată de medici. Valentin Florin Ciocan, președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), a absolvit Jurnalismul la Spiru Haret, dar cariera sa publică a înflorit după ce a ajuns purtător de cuvânt la primăria Slatina, în perioada în care primar era Darius Vâlcov, aflat în prezent la pușcărie

Citește și: Salarii uriașe și mii de angajați la spitalul unde o mamă a trei copii a murit după ore de chinuri, așteptând un medic. Spitalul Județean Botoșani, condus de un lăcătuș mecanic din PSD

ANMCS are drept obiectiv – potrivit informațiilor postate pe site-ul instituției – „să evalueze toate categoriile de unități sanitare din punctul de vedere al calității serviciilor de sănătate și al siguranței pacientului”.

De asemenea, ANMCS are drept scop „să informeze pacienții cu privire la calitatea serviciilor de sănătate oferite de unitățile sanitare, pentru creșterea încrederii populației în calitatea serviciilor de sănătate”.

Însă, despre spitalul județean Botoșani – unde o tânără mamă a murit după circa opt ore de chinuri, așteptând zadarnic un medic – nu se găsesc prea multe informații pe site-ul ANMCS. Pe site se arată doar că spitalul este acreditat.

Un ziarist „garantat Darius Vâlcov”

La ANMCS lucrează aproape 100 de persoane. Directorii primesc circa 15.000 de lei/ lună, brut, șefii de serviciu 14.688 lei/ lună, cei de birou – 12.171, iar consilierii între 5.500 de lei și 11.000 de lei pe lună plus sporuri. Toți angajații au vouchere de vacanță și indemnizație de hrană.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Președinte al ANMCS este Valentin-Florin Ciocan, fost ziarist la Click News și absolvent al Universității Spiru Haret. În CV, el nu precizează când a obținut diploma de licență. În 2006, Ciocan a devenit purtător de cuvânt la primăria Slatina – pe atunci condusă de Darius Vâlcov – iar cariera sa în administrația publică a decolat, ajungând chiar director la casa de asigurări de sănătate Olt.

Salariul său net era, în decembrie 2022, de aproape 10.000 lei pe lună.

Valentin Florin Ciocan

Ciocan are și un masterat în „Management Sanitar” obținut la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – dar nu s eștie în ce an a luat această diplomă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

10:21Ciolacu, tur de forță în județele Moldovei, pentru a repara mojicia referitoare la „jignirea” că ar fi moldovean. Șeful PSD a spus că cele mai multe investiții publice recente sunt în regiune
18:14Numărul uriaș al sporurilor și salariile mari de care beneficiază angajații Guvernului, care azi cer majorări și fac grevă japoneză. În ultimii ani, personalul Executivului a crescut cu 50%
13:55Potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei de stat care nu a construit nici un kilometru de autostradă
12:59FOTO Coloana premierului Ciolacu, blocată în trafic la Podu Iloaiei, unde ambuteiajele se formează permanent, iar CNAIR tergiversează aplicarea soluției, care există
12:32Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele”: „A făcut 20 de companii, a cheltuit banii, a îndatorat Bucureștiul și a plecat!”. El cere să se voteze împotriva „lenei și incompetenței”
11:40DNA nu a început urmărirea penală față de Nicușor Dan, cum fals a afirmat candidatul AUR la Primăria București
09:41De ce și-a ucis un polițist mama: „Bea și mă bătea când eram mic”. Culmea, a cerut o pedeapsă mai mică pentru că era om al legii
09:27Un ONG a vrut să finanțeze cu peste 200.000 de euro construcția unei pasarele pietonale. Primăria a avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a emite autorizație. A fost prea târziu: costul se dublase
21:14Pentru judecătoarea Stoicescu, cei care cer abrogarea pensiilor speciale vor „câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături”
17:29După ce a decis să facă metrou până la ea acasă, în Voluntari, Firea promite și un aeroport nou. Proiect comun cu primarul Băluță, deși edilii nu au nici o competență
15:07Clipe de coșmar pentru Grapini: a fost urmărită și amenințată de un bărbat, care apoi s-a cazat la același hotel cu ea și i-a trimis un „filmuleț”
14:37Haos la spitalul CF din Iași: pesedista pe care Grindeanu o ține în funcția de manager a concediat directorul economic în timp ce era în India și nu s-au plătit salariile la timp
13:16EXCLUSIV Rezervistul „Doi și-un sfert” care a vândut chinezării antiglonț Jandarmeriei a vrut să livreze în Ucraina și Iran arme din China produse și de o fabrică aflată pe lista de sancțiuni a SUA
12:45România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
12:31Economistul-șef al BNR avertizează: „La anul va veni nota de plată”. România are cel mai mare deficit de cont curent și a patra mare inflație, comparativ cu statele OECD