/

Rușii au minat orașul Borodianka, trei mașini au sărit în aer. Numărul civililor torturați și uciși, de ordinul sutelor

Tortură, crime și mine în Borodianka
Tortură, crime și mine în Borodianka (sursa: kyivindependent.com)

Tortură, crime și mine în Borodianka. Trei autoturisme au explodat după ce au trecut peste minele terestre amplasate pe raza localităţii Borodianka de militarii ruşi, a declarat, pentru Agerpres, primarul oraşului, Gheorghi Ierko.

Acesta precizează că prezenţa minelor reprezintă, în momentul de faţă, cel mai mare pericol pentru populaţie.

Tortură, crime și mine în Borodianka

„Pe noi ne preocupă să curăţăm oraşul şi să deminăm, că acesta este cel mai mare pericol acum. În trei ore am ridicat trei automobile care au trecut peste locuri minate şi acum 15 oameni lucrează la asta şi ne mai vin încă patru brigăzi”, a afirmat Ierko.

Pe raza localităţii au fost identificate, de asemenea, cantităţi importante de muniţie neexplodată sau neutilizată de forţele militare ruseşti.

Citește și: Uniunea Europeană promite să trateze cu prioritate primirea Ucrainei în blocul comunitar. Rusia se scufundă în dictatură și crime abjecte împotriva umanității

Oraşul s-a aflat sub ocupaţia armatei ruse o lună, timp în care circulaţia persoanelor în localitate era interzisă. Pe timpul ocupaţiei, zeci de blocuri, dar şi sute de case din oraş au fost bombardate, iar populaţia a fost supusă unor torturi inimaginabile sau a fost ucisă.

Autorităţile estimează că atacul armatei ruse s-ar fi soldat cu zeci sau chiar sute de morţi, însă numărul exact va fi stabilit ulterior. Forţele ruse s-au retras din nord-vestul Kievului în această săptămână.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:46Candidatul lui Dan Voiculescu la Parlamentul European Mugur Ciuvică anunță cine este competitorul favorit la președinție: „Ar fi un super președinte, zic eu”
17:36Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători
16:19Procurorii europeni conduși de Kovesi au primit 3,6 milioane de euro în plus la buget, urmare a aderării Poloniei la EPPO
12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro
10:19Mașini închiriate, vândute unei firme de dezmembrări. „Întreprinzătorii” nu au apucat să-și facă un portofoliu serios
10:02Aparatele de colectare a ambalajelor returnabile au început să dea rateuri iar unele au fost pur și simplu scoase din uz
21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și de o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat