/

Țările „neprietenoase” cu Rusia pot fi numite deja țări „ostile”, spune Dmitri Peskov

Rușii nu se simt deranjați de candidatura Ucrainei la UE
Rușii nu se simt deranjați de candidatura Ucrainei la UE(sursa: kremlin.ru)

Peskov recunoaște războiul din Ucraina. Ţările care erau considerate până în prezent „neprietenoase” la adresa Rusiei pot fi de acum numite ţări „ostile”, întrucât acestea duc un război pe plan diplomatic, politic şi economic împotriva Federaţiei Ruse, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Interfax.

„Orice război se termină cu pacea, iar această lume va fi una în care vocea noastră va fi auzită, în care ne vom simţi confortabil, în siguranţă şi în care vom sta cu încredere”, a punctat el, vorbind la conferinţa educaţională ‘Noi Orizonturi’, recunoscând astfel că aşa-numita ‘operaţiune militară specială’ în Ucraina este un război, notează EFE.

Peskov recunoaște războiul din Ucraina

Peskov a spus că ţările occidentale, inclusiv SUA, poartă un „război hibrid” împotriva Rusiei în acest moment.

„Nu se limitează la consilierii militari britanici şi americani care îi învaţă pe naţionaliştii ucraineni înarmaţi ce să facă şi le oferă şi informaţii operative. Nu, acesta este un război diplomatic şi politic. Se fac încercări de a ne izola pe plan internaţional, iar aceasta este un război economic”, a declarat Peskov, în cadrul forumului organizat de societatea ‘Znanie’ (‘Cunoaşterea’), potrivit Agerpres.

Citește și: Reacțiile lui Putin la anunțurile Finlandei și Suediei de a adera la NATO, din ce în ce mai nuanțate: de la amenințarea nucleară, la „Rusia nu are probleme cu aceste ţări”

„Le numim în continuare într-un mod blând drept state ‘neprietenoase’. Dar aş spune că deja acestea sunt state ‘ostile’ pentru că ceea ce fac ele este război”, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Dreptul la proprietate privată a încetat să mai fie sacru, dreptul la active a încetat să mai fie sacru, iar banii noştri naţionali, care ne-au fost sechestraţi, au fost blocaţi”, a pus Peskov, care, împreună cu actuala sa soţie Tatiana Navka, celebră patinatoare (de altfel, de naţionalitate ucraineană, fiind născută la Dnepropetrovsk), şi copiii săi adulţi se află pe lista cu sancţiuni occidentale.

„Uneori se pare că însăşi existenţa Rusiei ca stat irită Occidentul colectiv în mod semnificativ şi acesta nu se va opri de la nimic pentru a nu ne permite să ne dezvoltăm aşa cum ne dorim şi să trăim aşa cum ne dorim”, a declarat reprezentantul Kremlinului.

Care sunt țările neprietenoase în opinia Kremlinului

Rusia va depăşi această perioadă de „furtună perfectă” şi îşi va atinge toate obiectivele, întrucât Vladimir Putin „ştie încotro îşi duce ţara” şi se bucură de sprijinul populaţiei, a mai declarat Peskov, afirmând că, dacă o ţară „nu acţionează ferm şi nu îşi apără cu curaj interesele existenţiale, ea îşi va pierde independenţa, suveranitatea şi nu va mai putea lua propriile decizii”.

Moscova consideră ‘neprietenoase’ toate statele care i-au impus sancţiuni după invazia în Ucraina, inclusiv Japonia, SUA şi toate statele membre ale Uniunii Europene.

La 14 mai, ministrul de externe rus Serghei Lavrov afirmase că ţările occidentale au declarat Rusiei un război hibrid total, acuzând SUA că au pregătit actuala criză încă de la finele Războiului rece, şi spunând că Moscova acceptă această provocare, potrivit RBC.ru.

La rândul său, Dmitri Peskov a afirmat că Rusia „are totul” pentru a surmonta conflictul (din Ucraina) cu Occidentul, aşa cum Kremlinul îl numeşte în mesajele adresate audienţei interne, şi a asigurat că „la ora actuală, o ţară nu poate fi izolată nici economic, nici diplomatic, nici informaţional”. „Avem propriile noastre tehnologii şi avem posibilitatea de a înlocui importurile”, a asigurat el.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului