/

Avortul, recunoscut din nou ca drept constituțional în SUA cu votul Camerei Reprezentanților. Se așteaptă votul Senatului

Camera Reprezentanţilor, SUA: Avortul, constituțional federal. Camera Congresului SUA a adoptat vineri două măsuri pentru a proteja accesul la avort, ca reacţie la o decizie controversată şi surprinzătoare a Curţii Supreme de la finalul lunii iunie, transmite AFP. Camera Reprezentanţilor, SUA: Avortul, constituțional federal „În urmă cu trei săptămâni, Curtea Supremă a dat o mare lovitură drepturilor noastre fundamentale”, a denunţat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. „Iată de ce vom lua noi măsuri pentru a apăra libertatea femeilor în materie de procreare”, a afirmat Pelosi. Primul dintre cele două proiecte de lege, adoptate doar cu voturile democraţilor din

/

VIDEO Boris Johnson și-a salvat mandatul de premier: a supraviețuit unei moțiuni de cenzură, dar o treime din conservatori l-au vrut demis

Boris, încă premier, în ciuda „partygate”. În ciuda furiei stârnite după luni de scandal, premierul britanic Boris Johnson şi-a salvat postul luni câştigând un vot de cenzură din partea majorităţii sale, din care riscă, totuşi, să iasă şi mai slăbit, notează AFP. Boris, încă premier, în ciuda „partygate” La doi ani şi jumătate de la victoria sa triumfală la urne, liderul de 57 de ani, din ce în ce mai contestat, a demonstrat încă o dată capacitatea de a supravieţui din cele mai periculoase situaţii. El rămâne, însă, implicat în afacerea „partygate”, petrecerile stropite cu alcool organizate în Downing Street

/

România a dat 12 puncte Moldovei la Eurovision, organizatorii le-au contorizat la Ucraina

Scandal la Eurovision: punctele României, mutate. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro din interiorul TVR, juriul din România acordase cele mai multe puncte – 12 adică, piesei Zdob şi Zdub, care a reprezentat Moldova. Conform aceloraşi surse, şi Moldova acordase tot 12 puncte piesei din România. Scandal la Eurovision: punctele României, mutate Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur (compoziţie muzicală şi sound-design) şi Adrian Romcescu (compozitor) au fost membrii juriului Eurovision din România. Citește și: Putin, din ce în ce mai disperat: amenință fățiș NATO cu o reacție nucleară și numește decizia Finlandei de a se alătura alianței „o greșeală”. G7 pune presiune pe Kremlin

/

De ce a votat USR legea plafonării facturilor la energie, deși o consideră o catastrofă

Legea plafonării și compensării facturilor la energie nu a produs efectul scontat de politicienii care au votat-o la finalul lunii octombrie 2021. Facturi uriașe, haos, lipsa garanțiilor și un viitor nesigur, acestea au fost efectele legii. „În primul rând, funcționăm pe o lege propusă de actualul ministru, din punctul meu de vedere ineficientă, ea neputând fi pusă în aplicare, cea cu plafonarea și cu compensarea facturilor. Va trebui cât mai curând să avem o ședință de coaliție și să venim cu alt act normativ, ori prin ordonanță, ori facem ședință extraordinară la Parlament și venim cu el fiindcă atât la