/

VIDEO Boris Johnson și-a salvat mandatul de premier: a supraviețuit unei moțiuni de cenzură, dar o treime din conservatori l-au vrut demis

Boris, încă premier, în ciuda "partygate"
Boris, încă premier, în ciuda "partygate" (sursa: Facebook/Boris Johnson)

Boris, încă premier, în ciuda „partygate”. În ciuda furiei stârnite după luni de scandal, premierul britanic Boris Johnson şi-a salvat postul luni câştigând un vot de cenzură din partea majorităţii sale, din care riscă, totuşi, să iasă şi mai slăbit, notează AFP.

Boris, încă premier, în ciuda „partygate”

La doi ani şi jumătate de la victoria sa triumfală la urne, liderul de 57 de ani, din ce în ce mai contestat, a demonstrat încă o dată capacitatea de a supravieţui din cele mai periculoase situaţii.

El rămâne, însă, implicat în afacerea „partygate”, petrecerile stropite cu alcool organizate în Downing Street în cursul lockdownurilor, iar votul de luni a arătat diviziunile profunde din cadrul Partidului Conservator. Ar urma să lase urme.

Din cei 359 de parlamentari conservatori care au votat, 211 s-au pronunţat în favoarea fostului primar al Londrei, faţă de 148 care au vrut să-l înlăture, un grup considerabil de rebeli susceptibili de a paraliza acţiunea guvernului.

Theresa May a demisionat, deși câștigase

La sfârşitul lui 2018, Theresa May a supravieţuit unei moţiuni de cenzură cu o marjă mai largă decât succesorul ei, înainte de a demisiona câteva luni mai târziu, prea fragilizată pentru a conduce.

După săptămâni de speculaţii, evenimentele s-au precipitat luni dimineaţă, abia închisă paranteza festivă a sărbătoririi celor 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a.

Preşedintele comisiei 1922 a Partidului Conservator, Graham Brady, a anunţat că a fost atins pragul fatidic de 54 de scrisori de la deputaţi, 15% din grupul parlamentar, care cer plecarea lui Boris Johnson, a fost atins, declanşând votul.

Un an fără să poată fi contestat

În caz de înfrângere, ar fi fost convocate alegeri interne pentru a desemna un nou lider al partidului, care ar fi ajuns şef al guvernului, într-un context delicat de război în Ucraina şi inflaţie la cel mai ridicat nivel de 40 de ani.

Citește și: EXCLUSIV Senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei, viitoare judecătoare la CCR, plătită ca notar cu sute de mii de lei de o firmă a Ministerului Energiei, condus de colegul ei de partid Virgil Popescu

Victorios, nu poate fi vizat de o altă moţiune de cenzură timp de un an, conform regulilor actuale, mai scrie AFP.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

18:03DOCUMENT Guvernul a rămas fără bani de salarii: se caută câteva miliarde pentru salarii și drepturile salariale câștigate de magistrați în instanță, plus zece miliarde de lei pentru pensii
16:27Iubita lui Sorin Oprescu a pierdut procesul cu Cătălin Cîrstoiu: ea fusese eliminată din concursul de manager al Spitalului Universitar de Urgență București fiindcă nu avea dosarul complet
15:29Un bărbat întors din Lumea de Apoi va conferenția la Iași, promite Festivalul Holistic desfășurat în oraș
15:14Suzeta de 10.000 de euro tocmai a fost creată în România și se poate cumpăra și online
14:51Baronul PSD Ionel Arsene, zis „Șosetuță”, nu vrea să facă pușcărie în România fiindcă este „timid” și „sensibil”. Avocații săi blochează extrădarea pe motiv că a ajuns să evite „petrecerile și dansul”
13:48Primăria București a atribuit încă un contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai de 293 de milioane lei fără TVA
12:06FOTO Prefectul PSD de Tulcea, în campanie cu colegii de partid, deși legea o interzice „sub sancțiunea demiterii”. Șefii deconcentratelor, certați pentru că au amendat candidații PSD
11:20Motivul stupefiant pentru care o judecătoare a amânat 44 de dosare într-o singură zi: „Standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”
10:33Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai. Judecătoarea Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”
20:46Candidatul lui Dan Voiculescu la Parlamentul European Mugur Ciuvică anunță cine este competitorul favorit la președinție: „Ar fi un super președinte, zic eu”
17:36Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători
16:19Procurorii europeni conduși de Kovesi au primit 3,6 milioane de euro în plus la buget, urmare a aderării Poloniei la EPPO
12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro