Putin insistă că învinge în Ucraina. Kremlinul nu are interesul să pună capăt conflictului cu Ucraina, potrivit purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Putin insistă că învinge în Ucraina Rusia îşi va duce „operaţiunea militară specială” până la capăt, până
Profitul net al Gazprom a scăzut în 2022 cu peste 40%, la 15,77 miliarde dolari, din cauza majorării impozitelor din a doua jumătate a anului, a declarat marţi gigantul energetic rus, adăugând că nu va plăti un dividend pe întregul an, transmite
Cel mai prestigios și vechi think-tank britanic, specializat în chestiuni de securitate, Royal United Services Institute (RUSI), publică un raport în care arată că Rusia și-a schimbat tacticile și a învățat din eșecurile din Ucraina. Raportul este intitulat „Tocătorul de carne: Tacticile rusești
Ucraina a invadat Rusia: deocamdată, partizanii ruși susținuți de Kiev au ocupat câteva sate din Belgorod. Trupele din Legiunea „Libertatea Rusiei” au lansat un raid peste graniță, fiind susținuți de artileria grea și de blindate, într-o operațiune împotriva „dictaturii Kremlinului”. Defapt.ro este
Revin la familii noi în Ucraina. „Nina, Nina, ştii că o să mă întorc în Ucraina? O să vă fie dor de mine?”. Revin la familii noi în Ucraina Întrebări la care în urmă cu şase luni nu s-ar fi gândit nimeni
Biden permite trimiterea F-16 în Ucraina. Preşedintele american, Joe Biden, le-a semnalat vineri liderilor din G7 că va da undă verde livrării de către occidentali de avioane de luptă Ucrainei, inclusiv F-16 americane, a indicat vineri un înalt responsabil al Casei Albe,
Administrația Biden interzice piloților ucraineni să se antreneze pe avioane F-16, chiar și cele deținute de țările europene, scrie New York Times, citând un oficial ucrainean. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează
Președintele Franței, Emanuel Macron, l-a enervat atât de tare pe Boris Johnson în legătură cu Ucraina, încât fostul premier simțea nevoia să-i dea un pumn și să-l lase KO, relatează, într-un podcast pentru The Times, Guto Harri, fostul șef al Comunicării în
Un crescător român de animale a declarat, la Viața Satului și citat de site-ul Lanțul alimentar: “M-am rugat lui Dumnezeu, și seara, și dimineața, să vină cereale ieftine din Ucraina“. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul
Ucraina a dragat Bâstroe doar în scop de întreținere, arată primele date analizate de Apele Române, care a primit informații de la ministerul Transporturilor, susțin surse din ministerul Mediului. Ministerul Transporturilor a făcut măsurătorile, dar Apele Române le interpretează. Defapt.ro este un