/

Noi competențe de protejare a mediului în programa școlară, anunță ministrul Educației

Protejarea mediului, în noua programă școlară. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, miercuri, că au fost incluse în curriculumul naţional noi competenţe civice şi de protejare a mediului, astfel încât elevii să devină adulţi responsabili, „mai preocupaţi de societatea în care trăiesc”. Protejarea mediului, în noua programă școlară „O educaţie mai bună înseamnă o lume mai bună. Pe lângă ştiinţe exacte, cultură şi artă, şcoala are rolul de a-i învăţa pe elevi cum pot deveni adulţi responsabili. Adulţii care îşi cunosc drepturile sunt mai preocupaţi de societatea în care trăiesc. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5%

/

Putin nu riscă nimic: puținii oficiali cu care se întâlnește trebuie să stea în carantină înainte, publicul este evitat, bodyguarzii poartă cu ei un scut pliabil anti-glonț

Putin, măsuri de securitate la extrem. Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a luat cu el „valiza nucleară” joi, la Volgograd, în sud-vestul ţării, unde a participat la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria armatei sovietice asupra forţelor naziste în bătălia de la Stalingrad, relatează publicaţia britanică The Mirror. Putin, măsuri de securitate la extrem Cei doi agenţi de securitate care l-au însoţit la ceremonia depunerii de flori la monumentul consacrat soldaţilor sovietici căzuţi în cursul bătăliei de la Stalingrad au fost văzuţi şi fotografiaţi cu două valize negre în mâini. Se presupune că unul ducea aşa-numita

/

Aproape 5.000 de ucraineni au evitat o posibilă înrolare pe front, încălcând legea marțială: au trecut ilegal frontiera în România, unde au solicitat protecție

5.000 ucraineni în România, evită înrolarea. De la începutul războiului în Ucraina, autorităţile române au identificat pe teritoriul României circa 4.900 de bărbaţi ucraineni care au fugit din ţara lor încălcând legea marţială ce le interzice bărbaţilor care au vârsta de mobilizare în armată să părăsească Ucraina, scrie joi agenţia de presă spaniolă EFE, care publică precizări primite din partea Poliţiei de Frontieră române. 5.000 ucraineni în România, evită înrolarea „Aceşti cetăţeni ucraineni au solicitat să li se acorde protecţie din partea Statului român, întrucât vin dintr-o zonă de conflict”, a menţionat Poliţia de Frontieră română într-un răspuns scris transmis