/

Ce costuri acoperă România când trimite pacienți cu arsuri grave pentru tratament în străinătate. Ce se asigură prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE

Pacienții arși în străinătate - costurile României
Pacienții arși în străinătate - costurile României (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Pacienții arși în străinătate – costurile României. În cazul unor dezastre majore, Uniunea Europeană are o procedură specială de urgență pentru a ajuta: Mecanismul de Protecție Civilă (UCPM). Din 2001, de când a fost creat, acest Mecanism a fost activat de peste 650 de ori pentru situații de urgență, atât în interiorul Uniunii Europene, cât și în întreaga lume.

UE, 75% din costurile cu transport și operaționale

Principalul motiv al constituirii Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene a fost de a consolida cooperarea dintre statele membre ale UE și, inițial, șase state participante (Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Turcia) în domeniul protecției civile.

Citește și: Polițiștii din Crevedia, care în trei ani nu au aflat de stația GPL ilegală, se răzbună: au amendat familia celor uciși de explozie. Pretext: și-au permis să filmeze locul dramei

Când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin activarea Mecanismului.

Prin UCPM, Uniunea Europenă joacă un rol cheie nu doar în coordonarea răspunsului la dezastre, însă contribuie și cu cel puțin 75% din costurile de transport și/sau operaționale ale implementărilor acțiunilor de intervenție și salvare.

Cum funcționeazã?

UCPM intră în responsabilitatea Direcției Generale pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (ECHO) a Comisiei Europene. Nucleul mecanismului este Centrul de coordonare a răspunsului la urgențe (ERCC).

Protecția civilă europeană pune într-un fond comun resursele celor 27 de țări UE și ale țărilor participante. În prezent, acestea sunt Turcia, Albania, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Islanda și Ucraina.

Fiecare țară din lume, dar și Națiunile Unite și alte organizații pot cere sprijin Uniunii Europene în situații de urgență.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Din punct de vedere operațional, Mecanismul a fost consolidat de mai multe instrumente complementare: RescEU și Copernicus.

RescEU este rezerva de ajutor a UE și include, printre altele, avioane de stingere a incendiilor, generatoare, pompe de apă și combustibil, precum și echipamente medicale și medicamente.

Copernicus este un serviciu de cartografiere prin satelit care face posibilă localizarea zonelor afectate de dezastre, natura și amploarea acestora.

În urma unei cereri de activare a Mecanismului, Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență (ERCC) mobilizează asistență sau expertiză, din țările membre, dar și a statelor participante.

ERCC monitorizează evenimentele din întreaga lume 24/7 și asigură desfășurarea rapidă a sprijinului de urgență printr-o legătură directă cu autoritățile naționale de protecție civilă.

Pentru perioada 2021-2027, bugetul total alocat pentru Mecanismul de protecție civilă al Uniunii se ridică la 3,4 miliarde de euro.

Pacienții arși în străinătate – costurile României

În ceea ce privește victimele incendiilor, de îndată ce se ia decizia de a activa UCPM, autoritățile sanitare din țara afectată trebuie să decidă să acopere costul îngrijirii pe termen lung a pacienților în țara/țările care furnizează tratament.

Pentru țările UE și SEE se aplică regulamentul de coordonare a securității sociale, care necesită însă o autorizare prealabilă.

Cu alte cuvinte, autoritatea competentă din țara afectată trebuie să se angajeze, înainte de acordarea îngrijirii, că va rambursa costurile, în conformitate cu tarifele țării care furnizează tratamentul.

În timp ce statul membru beneficiar acoperă costul tratamentului și al îngrijirii pacienților, evacuările medicale și livrarea de materiale medicale sunt sprijinite și cofinanțate de UCPM.

Din Chile până în Ungaria

În 2010, în Chile, un cutremur urmat de un tsunami a provocat daune pe scară largă clădirilor și infrastructurii. Autoritățile au cerut activarea mecanismului și, imediat, mai multe state membre ale UE au oferit asistență.

Austria a donat generatoare, Slovacia – corturi mari iar Suedia a furnizat poduri mecanice. Au fost trimise, de asemenea, echipe de salvatori și o echipă pentru coordonarea asistenței europene, pentru a sprijini autoritățile chiliene în evaluarea nevoilor.

Tot în 2010, UCPM a fost activat și la solicitările autorităților maghiare, în urma inundațiile provocate de prăbușirea barajului Kolontár.

Germania, Danemarca, Cehia, Țările de Jos, Austria și Croația au oferit imediat Ungariei 2,12 milioane de saci de nisip pentru a lupta împotriva inundațiilor, precum și asistență umanitară.

România, prima solicitare în 2010

România a solicitat și ea activarea UCMP în 2010.

Autoritățile au cerut ajutor pentru a face față inundațiilor severe din nord-estul țării.

Au fost solicitate baraje gonflabile, pompe, generatoare de energie, echipamente de purificare a apei. Toate țările implicate au răspuns cu promptitudine: la doar câteva ore de la activarea procedurii, Franța, Estonia, Belgia și Austria au trimis primele oferte de ajutor.

Lunga lungă a dezastrelor după care a intervenit Mecanismul

În 2011, UCPM a fost activat în cazul cutremurui din Tōhoku, Japonia, și al unei explozii în Cipru. În ambele cazuri a fost oferită asistență umanitară și logistică.

În 2012 și 2013, UCPM a fost activat pentru a furniza ajutor refugiaților sirieni din Iordania și pentru a lupta împotriva incendiilor forestiere din Grecia, Portugalia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Albania.

În 2013, Taifunul Haiyan, unul dintre cei mai distrugători cicloni tropicali din ultimul deceniu, a lovit Filipine. Au fost raportate peste 6.200 de decese, patru milioane de persoane strămutate, 16 milioane de persoane afectate. Autoritățile filipineze au solicitat activarea UCPM.

După activare, 26 de state participante au oferit asistență umanitară și echipe de experți în protecție civilă. Au fost oferite echipe medicale și spitalele de campanie. Mii de pacienți au fost tratați.

Financiar, Filipine a primit 30 de milioane de euro, pentru finanțare umanitară și zece milioane de euro pentru redresare.

În mai 2014, UCPM a răspuns solicitărilor de asistență din partea Bosniei și Herțegovinei și Serbiei, după inundațiile devastatoare din regiune. Douăzeci și două de țări participante au răspuns, oferind ajutor umanitar și logistic. În 2015, un cutremur devastator de 7,8 grade a lovit Nepal.

Lista tuturor dezastrelor după care Mecanismul a fost folosit poate fi consultată aici.

Cea mai mare operațiune: Ucraina

Războiul din Ucraina a declanșat cea mai mare operațiune de urgență de la crearea Mecanismului.

Toate statele membre ale UE și 3 state participante la UCPM s-au mobilizat. Tot prin activarea UCPM a avut loc și cea mai mare operațiune de evacuări medicale văzută vreodată. În doar câteva luni de la declanșarea războiului au fost efectuate peste 1000 de evacuări medicale.

Prin activarea Mecanismul de protecție civilă al UE s-a canalizat asistența de urgență în natură către Ucraina din toată Europa de la începutul războiului. Au fost trimise peste 88.000 de tone de echipamente destinate salvării: alimente și medicamente.

Recent, au fost trimise peste 1.000 de generatoare de energie, finanțate integral de UE.

UE alocă, de asemenea, încă 55 de milioane de euro în finanțare umanitară Ucrainei, pe lângă cele 145 de milioane EUR deja furnizate la începutul acestui an.

Pentru organizarea operațiunilor, au fost înființate hub-uri UCPM în Ucraina, Moldova, România, Slovacia și Polonia.

La începutul lunii aprilie, Ucraina a aderat la Mecanismul de protecție civilă al UE ca stat participant.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă
09:04Colectorul de șpagă de la UMF, fără condamnare după un dosar de zece ani. Doar un intermediar, pedeapsă cu suspendare
08:51Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege
22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar