/

Cine este „măcelarul de la Mariupol”, generalul rus care a aplicat aceleași tactici în Siria

„Măcelarul de la Mariupol”, un criminal cu state vechi. Bombardamentele intense asupra orașului ucrainean Mariupol sunt coordonate de generalul-colonel rus Mihail Mizințev, în vârstă de 59 de ani, care este șeful Centrului Național pentru Managementul Apărării, o structură de comandă înființată în 2014 pentru a dirija operațiunile militare ale Rusiei, potrivit autoritățile ucrainene, potrivit G4Media. „Măcelarul de la Mariupol”, un criminal cu state vechi După patru săptămâni de asediu, în timpul cărora se crede că 80 la sută din infrastructura Mariupolului a fost distrusă, Serhiy Bratciuk, purtătorul de cuvânt al cartierului general militar din Odesa, a atribuit responsabilitatea pentru atac

/

Armata lui Putin s-a împotmolit în rezistența militară feroce a ucrainenilor. Efectul: extinderea operațiunilor în Mariupol asupra civililor asediați și fără apărare

Rușii se răzbună pe civilii ucraineni. Confruntarea de pe câmpul de luptă şi de la masa negocierilor în războiul declanşat de Rusia prin atacul din 24 februarie asupra Ucrainei a crescut luni în intensitate, în timp ce negocierile de pace dintre cele două părţi continuă fără să se întrevadă deocamdată vreo concluzie tangibilă, consemnează agenţia DPA. Rușii se răzbună pe civilii ucraineni Rusia susţine că a făcut unele progrese pe câmpul de luptă, în timp ce Ucraina afirmă că ambele tabere sunt oarecum pe aceleaşi poziţii, impresia de ansamblu fiind că ofensiva rusă este în continuare într-un punct mort şi

/

Ministrul ucrainean al Apărării spune că apărătorii de la Mariupol au jucat un „rol uriaș în distrugerea planurilor inamicului”

Mariupol, punct strategic pentru Ucraina. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că apărătorii din Mariupol au jucat un „rol imens în distrugerea planurilor inamicului”. El a afirmat că forțele rusești au fost blocate în alte părți, dar a recunoscut o „situație dificilă” la nivel național, potrivit CNN. Mariupol, punct strategic pentru Ucraina Prin confruntarea cu atât de multă putere de foc rusă la Mariupol, Reznikov a declarat pe Facebook, „au fost salvate atâtea zeci de mii de vieți în întreaga Ucraină. Astăzi, Mariupol salvează Kievul, Dnipro și Odesa. Toată lumea trebuie să înțeleagă acest lucru”. Citește și: Biden vine

/

Șantaj rusesc abominabil: Depuneți armele la Mariupol și nu mai masacrăm populația

Kievul nu cedează șantajului rusesc. Liderii de la Kiev au respins categoric ultimatumul primit din partea armatei ruse de a depune armele şi de a preda oraşul Mariupol, informează luni Reuters, preluat de Agerpres. Kievul nu cedează șantajului rusesc „Nu va exista nicio predare, nicio depunere a armelor”, a declarat viceprim-ministrul Irina Vereşciuk pentru Ukraîinska Pravda la primele ore ale zilei de luni. Răspunsul a fost deja comunicat părţii ruse, a spus ea. Citește și: Biden vine în Europa pentru întâlniri cu NATO, UE și G7, dar nu merge în Ucraina Irina Vereşciuk a cerut, în schimb, ca armata rusă să

/

Putin a comandat genocidul din Mariupol pentru a închide Ucrainei accesul la Marea Azov, scop îndeplinit vineri seară

Ucraina pierde accesul la Marea Azov. Dar numai „temporar”, a anunţat vineri seara Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce forţele ruse strâng laţul în jurul Mariupol (sud-est), principalului port ucrainean la Marea Azov, relatează Reuters. Ucraina pierde accesul la Marea Azov „Ocupanţii au reuşit parţial să obţină succes în districtul de operaţiuni Doneţk, privând temporar Ucraina de acces la Marea Azov”, indică Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat. Ministerul nu precizează în text dacă forţele ucrainene au redobândit ulterior accesul la mare. Rusia anunţase vineri seara că forţele sale „strâng laţul” în jurul Mariupol, unde se estimează că 80%

/

Zelenski spune că sute de persoane sunt încă prinse sub dărâmăturile teatrului din Mariupol

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că sute de persoane sunt încă prinse sub dărâmăturile teatrului din Mariupol, la două zile de la bombardarea clădirii. Sute de persoane sunt încă prinse sub dărâmăturile teatrului „Sute de locuitori din Mariupol sunt încă sub dărâmături. În ciuda bombardamentelor, în ciuda tuturor dificultăţilor, vom continua operaţiunile de salvare”, a spus el într-un mesaj video. Joi, 130 de persoane au fost salvate din clădire. Conform unui prim bilanţ oferit vineri de consiliul municipal, o persoană a fost rănită şi nu există morţi în urma bombardamentului asupra teatrului. „Conform informaţiilor preliminare, nu există morţi. Dar există

/

Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea de la Mariupol bombardată de ruşi

Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea de la Mariupol bombardată de ruşi, a anunțat premierul Kyrikos Mitsotakis. Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea de la Mariupol „Grecia este pregătită să reconstruiască maternitatea de la Mariupol, Centrul minorităţii elene în Ucraina, o cetate dragă sufletelor noastre şi care a devenit simbolul barbariei războiului”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter premierul grec, citat de news.ro. Maternitatea şi spitalul de pediatrie, situate în aceeaşi clădire, la Mariupol, au fost bombardate săptămâna trecută, iar trei persoane -inclusiv un copil -au fost ucise în atac. Consulul grec la Mariupol, Manolis Androulakis, care se ascundea în

/

130 de supraviețuitori, salvați din ruinele teatrului din Mariupol, bombardat de ruși. Circa o mie de femei și copii se adăposteau acolo de bombe

Supraviețuitorii bombardamentului asupra teatrului din Mariupol au început să fie salvați din ruine, transmite The Kyiv Independent. Până în prezent, au fost scoși la suprafață 130 de oameni. Citește și: Cuvântul „COPII” (дeти), în rusă, era scris, vizibil de sus, pe două părți ale teatrului Mariupol. Dar rușii tot l-au bombardat Why Russians need Mariupol so much#Mariupol is the most important #Ukrainian port on the Sea of #Azov. In addition, by capturing the city, #Russia will receive a land corridor to the annexed #Crimea, which it has been dreaming of for a long time.1/3 pic.twitter.com/G2h2RBCjEb — NEXTA (@nexta_tv) March 17,

/

Cuvântul „COPII” (дeти), în rusă, era scris, vizibil de sus, pe două părți ale teatrului Mariupol. Dar rușii tot l-au bombardat

Rușii știau: bombardează copii în teatru la Mariupol. Noi imagini din satelit de la Maxar Technologies arată că luni, cuvântul „copii” (дeти) a fost scris în fața și în spatele teatrului din Mariupol care a fost bombardat miercuri, potrivit CNN. Rușii știau: bombardează copii în teatru la Mariupol Consiliul Local a declarat miercuri că forțele ruse au „distrus intenționat și cinic” Teatrul Dramatic din inima Mariupolului. Avionul a aruncat o bombă asupra unei clădiri în care se ascundeau sute de locuitori pașnici ai Mariupolului. Clădirea Teatrului Dramatic din Mariupol, unde erau adăpostiți între 1.000 și 1.200 de oameni, a fost bombardată

/

Bilanțul masacrelor ruse, miercuri 16 martie: tiruri asupra unui convoi civil şi asupra unui teatru la Mariupol; dezastru umanitar la Herson

Bilanțul masacrelor ruse, miercuri 16 martie, în timp ce ofensiva militară pare paralizată: trupele lui Putin au distrus un teatru care adăpostea refugiați. La Cernigău, zece oameni au fost uciși în timp ce stăteau la coadă la pâine. Bilanțul masacrelor ruse, miercuri 16 martie Tirurile ruseşti asupra civililor care fugeau din Mariupol, oraş-port asediat de peste două săptămâni în sud-estul Ucrainei, s-au soldat miercuri cu morţi şi răniţi, a anunţat armata ucraineană, în timp ce primăria a transmis ulterior că un teatru care găzduia „sute de civili” a fost distrus de un atac aerian rus, relatează AFP. În acelaşi timp,