/

Ciolacu pare înțeles cu Iohannis să nu numească un director la SRI până după alegerile prezidențiale din 2024

Ciolacu, Iohannis nu vor șef SRI. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că Serviciul Român de Informaţii nu se va implica în viaţa politică din România, fiind întrebat pe tema demisiei lui Eduard Hellvig de la şefia Serviciului şi despre faptul că, în prezent, conducerea instituţiei este asigurată de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu. Premierul nu știe ce va face Hellvig Şeful Executivului a fost întrebat într-o conferinţă de presă la sediul Ambasadei României de la Berlin, în cadrul vizitei de lucru de două zile pe care o efectuează în Republica Federală Germania, dacă Eduard Hellvig va intra în politică

/

Ponta se gudură pe lângă Ciolacu, pe care-l umple de laude pentru că a zburat la economic la Berlin

Ponta se gudură pe lângă Ciolacu. Victor Ponta își dorește o reîntoarcere în PSD și, mai ales, o sinecură asigurată de partid. Despre intenția fostului șef al PSD știe și actualul șef al social-democraților, Marcel Ciolacu, care a spus în toamna lui 2022 că analizează chestiunea. Ponta se gudură pe lângă Ciolacu De când Ciolacu a devenit premier, Ponta a devenit și mai insistent, inclusiv public. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) „Deci se poate sa mergi in vizite oficiale si fara avion privat de rapper american ??😀😀😀 fara escala la

/

Cele două femei care s-au opus ca Ciolacu să primească certificat de revoluționar care îi dădea dreptul la indemnizație: una a fost demisă, cealaltă și-a dat demisia. DNA a clasat dosarul

Doar două femei împotriva „revoluționarului” Ciolacu. Dosarul in rem aflat în lucru la DNA privind certificatele de revoluţionar, care îl viza și pe liderul PSD Marcel Ciolacu a fost clasat în martie a.c., pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Conflicte inventate cu Miliția Dar cum a ajuns Ciolacu să facă revoluție la Buzău? Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Potrivit documentelor din dosarul său de revoluționar, „pe 22 decembrie 1989, Marcel Ciolacu le-a propus colegilor de serviciu să meargă la Consiliul Județean al PCR. Pe drum, Poliția (în

/

Ciolacu, marele perdant politic al meciului cu greviștii din educație: nu a negociat nimic, nu a oferit nimic, dar va trebui să găsească sume uriașe pentru plata salariilor mărite

Premierul Marcel Ciolacu va trebui să se asigure că bugetul României suportă măririle salariale pentru sistemul de învățământ preuniversitar, în caz că șeful PSD, Marcel Ciolacu, nu va da bir cu fugiții. Greva personalului din educație a început cu puține zile înainte ca „rotativa” premierilor să aibă loc: Nicolae Ciucă ar fi urmat să-i cedeze locul lui Marcel Ciolacu, potrivit protocolului alianței de guvernare. O dată mișcarea de protest pornită, însă, Ciolacu a refuzat ca un catâr să se instaleze la Palatul Victoria. Motivația, desigur, elementar de politică: șeful PSD nu voia să deconteze măsuri impopulare. La pachet, însă, Ciolacu

/

Ciucă și Ciolacu nu îndrăznesc să urce vârsta de pensionare a magistraților până la 65 de ani, prin noul proiect de lege, cum fac pentru militari. Dar promit că taie din pensiile speciale

Magistrații se pot pensiona de tineri. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că coaliția de guvernare își asumă amendamente la proiectul de lege privind pensiile de serviciu, după discuțiile ministrului Muncii la Bruxelles. Amendamente asumate de coaliție „Pensia fiecărui cetățean trebuie să reflecte importanța muncii sale de o viață și contribuția la sistemul public. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus) Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR.

/

Sora unei foste Miss Buzău primește funcții grase de la miniștrii PSD subordonați lui Marcel Ciolacu

Soră de miss Buzău, funcții grele. Cristina Elena Arghir, fosta cumnată a primarului Robert Negoiță, a fost plasată de ministrul Economiei, Florin Spătaru, în Consiliul de Administrației al Loteriei Române. Vicepremierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a oferit și el un loc călduț în Consiliul de Administrație al companiei Rofersped SA, firma de expediții al falimentarei CFR Marfă. Soră de miss Buzău, funcții grele Anterior, Arghir beneficiase de o numire asemănătoare la SIF Oltenia. În plus, aceasta a rămas și la conducerea companiei Internet și Tehnologie S3, firma administrației locale Sector 3, de unde încasează în jur 5.000 de euro

/

USL 2.0 închide România. Ipocrizia maximă: PNL dă PSD mandatul de premier în numele fondurilor PNRR, dar Planul este pus în pericol de pensiile speciale susținute de ambele partide

România, închisă de ipocrizia PNL-PSD. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că rotaţia guvernamentală se va produce fără „scandaluri sau crize politice” pentru că România nu îşi mai permite nici măcar o zi pierdută cu conflicte politice”. România, închisă de ipocrizia PNL-PSD „Suntem într-un moment nemaiîntâlnit în politică şi administraţie în România, înaintea unei rotaţii guvernamentale stabilite de PSD şi PNL acum un an şi jumătate. Este ceva cu totul nou în politica românească, un moment care părea atât de complicat, dar care, în ciuda tuturor scepticilor de serviciu, se va produce firesc, fără scandaluri sau crize politice. Defapt.ro

/

Ciolacu face pe haiducul: Dacă nu închidem problema pensiilor speciale până ajung premier, o să o rezolv printr-o lege de asumare a răspunderii în Parlament

Ciolacu rezolvă haiducește eliminarea pensiilor speciale. Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la Piatra Neamţ, că nu va renunţa în privinţa adoptării legii cu privire la reformarea pensiilor speciale şi că este dispus în calitate de viitor prim-ministru să îşi asume răspunderea pentru o astfel de lege în Parlament şi „va pleca acasă” dacă aceasta nu va trece la vot. „Un abuz legislativ” Potrivit liderului PSD, pensiile speciale au dat naştere unei crize sociale, iar situaţia trebuie rezolvată având în vedere că legea reprezintă un jalon asumat prin Programul Naţional de Redresare

/

Ciolacu devine premier la sfârșitul lunii mai, a anunțat Ciucă, premierul în funcție

Ciolacu, premier la sfârșitul lunii mai. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că înţelegerea politică agreată între PNL şi PSD privind rocada la conducerea Guvernului va fi respectată şi se va produce la sfârşitul acestei luni, precizând că în cazul în care vor apărea alte solicitări pe lângă cele convenite în protocolul parafat de cele două partide privind anumite portofolii de miniştri acestea vor trebui analizate şi negociate. Ciolacu, premier la sfârșitul lunii mai „În acest moment, continuăm să acordăm atenţia maximă pentru ceea ce avem de făcut pentru guvernare. Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima

/

Ciolacu vrea să stea la putere mult și bine, în numele „stabilității”: „Este exclus să avem anticipate”

Ciolacu vrea la putere, nu anticipate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat că, din perspectiva unui om de stat, exclude alegerile anticipate, pentru că România are nevoie de stabilitate. Ciolacu vrea la putere, nu anticipate Întrebat la Parlament (VIDEO) dacă s-a discutat în coaliţia de guvernare varianta alegerilor anticipate, Ciolacu a spus, marţi, că nu exclude nicio variantă, ca om politic. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online „Ca şi om politic, niciodată nu exclud nicio variantă. Ca şi om de stat, din punctul