/

Firea și-a dat demisia din Guvern. Admite că Godei a însoțit-o peste tot, dar dă vina pe „sora” Ligia: Pe unde a venit Ligia cu mine, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea

Firea demisionează, admite relația cu Godei. Gabriela Firea l-a informat pe premier că își dă demisia din funcția de ministru al Familiei. Firea a comunicat public decizia de a părăsi Guvernul. Firea demisionează, admite relația cu Godei „Mi-a fost milă mereu de oamenii aflați în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcții publice. Cei care mă cunosc personal și nu “de la televizor” știu asta. Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aș fi putut ști și tolera cel mai mic rău față de cineva? Ai exclusivitățile

/

Budăi și-a dat demisia, Firea rezistă. Premierul vorbește despre „un gest de onoare, reacţia firească a unui decident politic”

Budăi și-a dat demisia, Firea rezistă. Pesedistul Marius Budăi, ministrul Muncii, și-a dat demisia în urma scandalului legat de azilele groazei din Voluntari. Decizia a fost luată după ce a avut o discuție cu premierul Marcel Ciolacu, șeful său pe linie de partid. Budăi și-a dat demisia, Firea rezistă Marius Budăi, ministrul Muncii, și-a dat demisia, deși inițial nu voia să renunțe la funcție. Însă declarațiile președintelui Klaus Iohannis și protestele împotriva guvernului l-au determinat să facă un pas înapoi. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) În urmă cu două zile,

/

Ziariștii români despre demisia lui Hellvig: ode deșănțate, teorii conspiraționiste, zero informații verificabile despre proiectul fostului șef al SRI

Demisia lui Hellvig pentru ziariștii români: ode deșănțate, teorii conspiraționiste, zero informații verificabile despre proiectul fostului șef al SRI. Interesant este că odele au venit de la doi jurnaliști apropiați Antenei 3. Hellvig a fost membru al Partidului Conservator, formațiunea înființată de Dan Voiculescu. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Șeful SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat luni demisia din funcție. Hellvig a spus că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre acest lucru și l-a informat și pe președintele comisiei parlamentare de control a SRI. El a fost numit director al

/

Hellvig, posibil candidat la prezidențiale cu sprijinul PNL, potrivit unor scenarii politice. Șeful demisionar al SRI, văzut ca un adversar solid pentru Geoană, spre deosebire de Ciucă

Hellvig, contracandidatul lui Geoană la prezidențiale. Eduard Hellvig a anunţat, luni, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat „deschis” pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni. Hellvig, contracandidatul lui Geoană la prezidențiale „Finalizarea proceselor de actualizare operaţională a SRI mă obligă, în egală măsură, şi la analiză cu privire la viitor. Vorbesc despre viitor în raport cu valorile care mă definesc, cu lucrurile în care cred şi sub auspiciile sistemului democratic pe care am ales să-l slujesc. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google

/

Un preot din Iași, prins de soție cu amanta în Postul Mare, a demisionat. A refuzat să meargă la mănăstire, ca pedeapsă

Preotul afemeiat refuză mănăstirea, părăsește Biserica. Dragoș-Florin B., dintr-o comună ieșeană, a fost chemat la Inspecția Bisericească alături de soția sa pentru a lămuri mai multe zvonuri cu privire la relația lor. Preotul afemeiat refuză mănăstirea, părăsește Biserica Preotul avea o relație extra-conjugală cu o fostă preoteasă cu care s-ar fi mutat împreună după o relație de mai bine de doi ani, fără a divorța de actuala soție. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online B. a spus în fața Inspecției Bisericești că are o relație fără probleme

/

Grindeanu și „greaua moștenire” din CFR: ministrul Transporturilor nu-și găsește nici o vină pentru accidentul de la Galați, nu-și dă demisia pentru „o emoție de moment”

Grindeanu nu demisionează: „Emoție de moment”. Locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă seară a ieşit din revizie tehnică din depoul Ploieşti în dimineaţa acelei zile, a declarat, luni, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, menţionând că nu se poate pronunţa în ceea ce priveşte accidentul, înaintea rezultatelor anchetei care se află în derulare. Cu revizia proaspăt făcută El a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă (VIDEO), că de 30 de ani nu s-a investit în domeniul feroviar, iar de 20 de ani nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în România. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini

/

Mitulețu-Buică a demisionat de la șefia AEP pentru o lună. După care s-a întors ca nr. 2 în instituție

Constantin Mitulețu-Buică a demisionat de la șefia AEP la 11 ianuarie 2023, după ce ANI a sesizat Parchetul general pentru că şi-ar fi angajat nelegal cumnata în funcţia de consilier la cabinetul vicepreşedintelui AEP. După care s-a întors în aceeași instituție: el a cerut repunerea în funcția de secretar general al AEP, pe care a ocupat-o din 2018 în 2019. Mitulețu-Buică a demisionat de la șefia AEP, după care s-a întors În noiembrie 2021, Constantin Mituleţu-Buică a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs a trei infracţiuni de abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a

/

BREAKING Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a demisionat. Un consilier prezidențial, favorit pentru a prelua șefia guvernului de la Chișinău

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a demisionat. „După un an și jumătate în funcție a venit timpul să-mi anunț demisia”, a declarat Gavrilița. Succesorul ei ar putea fi Dorin Recean, consilier prezidențial pe probleme de securitate. Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a demisionat „Echipa cu care am lucrat la Guvern a fost o echipă cu expertiză în domeniul de dezvoltare economică. Acum prioritatea este securitatea. În acest timp am guvernat în regim de criză continuă. Ne-am asigura că fiecare familii are acces la compensații, am reușit să facem primele achiziții de gaze din surse alternative. Am menținut stabilitatea, calmul și

/

Caz excepțional: bugetar, consilier la Consiliul Județean, și-a dat demisia fiindcă nu avea nimic de făcut! Acum o lună, președintele CJ Cluj spunea că subordonații său lucrează trei ore/zi

Caz excepțional în România: un bugetar, consilier la Consiliul Județean Satu Mare, și-a dat demisia fiindcă nu avea nimic de făcut. „Nu vreau să dau acest exemplu copiilor mei, în condițiile în care fac parte dintr-o familie de antreprenori”, a scris, în demisia sa, demisionarul Ciprian Tișea, consilier la cabinetul unui vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare. Bugetar, consilier la Consiliul Județean, și-a dat demisia fiindcă nu avea nimic de făcut Tișea câștiga 6.500 de lei pe lună. Ce relatează Tișea în demisia sa, potrivit documentului prezentat de presasm.ro: Consilierul demisionar a spus că, într-o discuție cu vicepreședintele Consiliului Județean,

/

Mai poate fi ministrul de Interne de la București un partener credibil la Bruxelles pentru ai săi omologi din UE când vine vorba de Schengen? Plagiatul lui Bode, vulnerabilitate națională

Plagiatorul Bode nu poate negocia Schengen. Recenta analiză a Universității „Babeș-Bolyai”, potrivit căreia teza de doctorat a lui Lucian Bode este „profund viciată” de plagiat slăbește chiar puterea de negociere a ministrului român de Interne în UE. Plagiatorul Bode nu poate negocia Schengen Chiar dacă pare o problemă personală și nu una de stat, plagiatul este, în primul rând, o chestiune de etică: Bode a furat. Or, un demnitar care este evident că a furat nu mai poate fi un partener credibil pentru nimeni. Problema îi afectează și pe colegii de alianță politică din Guvern. „Nu vreau să comentez această