/

Cum se apără Vlad Pascu: tinerii uciși de el la 2 Mai aveau alcoolemia ridicată, a susținut în instanță avocatul inculpatului

Tinerii uciși la 2 Mai, beți. Aceasta pare să fie cea mai nouă strategie de apărare a lui Vlad Pascu, tânărul care, drogat fiind, a spulberat un grup de studenți cu mașina. Tinerii uciși la 2 Mai, beți Pentru prima dată, avocatul Alin Trandafirescu susține că în rapoartele necropsiei victimelor ar apărea valori care indică un consum de alcool, arată Antena 3. Citește și: Saga cazului teribil al accidentului letal provocat de Vlad Pascu „În corpul persoanelor decedate s-a găsit alcool în sânge și în urină, cantități destul de mari în sensul de 0,7 spre 1 la mie. Ai exclusivitățile

/

Război pe viață și pe moarte între doctori pe cazul „Sf. Pantelimon”: Colegiul Medicilor acuză medicii legiști că au dat verdicte „pripite”, fără a aștepta obiecțiunile acuzaților

Colegiul Medicilor, război cu medicii legiști. CMR consideră că au fost încălcate „în mod grav” de către Consiliul Superior de Medicină Legală drepturile la un proces echitabil, cu nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, a medicilor la Spitalul Pantelimon acuzaţi că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă. Colegiul Medicilor, război cu medicii legiști „(…) Prin modul în care conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală a prezentat în spaţiul public concluziile unui raport medico-legal efectuat într-o anchetă în curs, fără a respecta dreptul celor doi medici de a face obiecţiuni la concluziile raportului medico-legal, şi expunând public procentul de

/

Incredibil: conducerea Spitalului Sf. Pantelimon a acuzat ziariștii de constituirea unui „grup infracțional organizat”

Conducerea Spitalului Sf. Pantelimon a acuzat ziariștii care scriau despre uciderea a 17 pacienți la acest spital de constituirea unui „grup infracțional organizat”, împreună cu medicul ATI care a sesizat crimele. Citește și: Averile uriașe, mașinile de lux, conturile și salariile impresionante ale medicilor care conduc spitalul Sf. Pantelimon, unde 17 pacienți au murit în condiții dubioase în câteva zile Afirmația aparține într-o sesizare trimisă Colegiului Medicilor București de către directorul medical la spitalului, Mihai Dimitriu. Ieri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut demisia acestuia și a managerului spitalului. Conducerea Sf. Pantelimon a acuzat ziariștii de constituirea unui „grup infracțional

/

În sfârșit, CNAIR face ceva cu „șoseaua morții” din Podu Iloaiei: o variantă de ocolire a localității – 90 de milioane de lei pentru 4,4 km

Podu Iloaiei, șosea ocolitoare – salvează vieți. Proiectul variantei de ocolire a orașului Podu Iloaiei a intrat în ultima fază de avizare. Podu Iloaiei, șosea ocolitoare – salvează vieți CNAIR a trimis documentația către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) în varianta actualizată. Citește și: EXCLUSIV Claudiu Florică din afacerea penală „Microsoft”, indispensabil pentru statul român: STS dă un contract uriaș unei companii crescute de denunțătorul din dosarul DNA Conform memoriului de prezentare, valoarea totală a investiției se ridică la 89,5 milioane lei, sumă care include TVA. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

/

SAGA, Untold, Neversea și Electric Castle, pline de droguri, dealeri, tineri în stare inconștientă. Interesele financiare mari fac ca raportările oficiale pe stupefiante să fie ridicol de mici

SAGA, Untold, Neversea – droguri la greu. Festivalurile de muzică „populară” sunt mediu propice pentru traficul și consumul de droguri, potrivit unui raport guvernamental. SAGA, Untold, Neversea – droguri la greu Deși un fenomen în creștere în România, autoritățile locale raportează cazurile mai degrabă discret. Citește și: ANALIZĂ Imperiul festivalier al clujeanului Buta se clatină: Untold și Neversea – datorii de zeci de milioane, Massif – necunoscut și fără impact comercial În spatele acestei discreții, însă, se petrec drame, precum la a doua ediție a festivalului SAGA, din 2022, când supradozele au provocat decese. Recent, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a

/

EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor

Rafila minte în scandalul morților suspecte. Pesedistul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, fuge de cei 17 pacienți morți în condiții suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, după ce medicii le-au administrat incorect dozele de Noradrenalină. Ministerul Sănătății a confirmat pentru DeFapt.ro că nu a făcut nici un control cu privire la morțile suspecte de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, deși ministrul Alexandru Rafila se lăuda public că a trimis o echipă de control împreună cu un profesor specialist de la Colegiul Medicilor București pentru a verifica situația scandaloasă. Citește și: Familia specială Melintescu: doi pensionari de la

/

55% din totalul deceselor din România, cauzate de boli cardiovasculare, de două ori mai mult decât media UE. Efectele hipertensiunii arteriale

Hipertensiunea arterială ucide masiv în România. Afecțiunile cardiace și ale sistemului cardiovascular sunt principalele cauze de deces din Uniunea Europeană: 1,7 milioane de morți la nivelul lui 2020, aproape o treime din total. Hipertensiunea arterială ucide masiv în România În România situația este și mai dramatică: 55% din totalul deceselor din 2020 au ținut de boli care sunt asociate sistemului cardiovascular. Citește și: EXCLUSIV Tupeu incredibil: șeful Romarm a plecat în Serbia cu avionul, dar și-a trimis dinainte șoferul cu mașina de serviciu 600 km să-l aștepte la aeroportul din Belgrad Doar în Bulgaria cifrele totale și procentele sunt mai crescute.

/

Două motociclete, trei tineri, un accident. Toți au murit după impactul cu un autoturism într-o curbă. Doi erau viitori miri, al treilea – cavaler de onoare

Două motociclete, trei tineri, accident mortal. Cine este vinovat de tragedia de la Șerbești în care au murit trei oameni, duminică la amiază? Două motociclete, trei tineri, accident mortal Șoferița care conducea autoturismul Audi A3 sau motocicliștii? Până va veni poliția din Vaslui cu un răspuns, încercăm noi să oferim o variantă, neoficială. Citește și: Nesfârșita listă de sinecuri plătite de contribuabili către clientul familiei Firea-Pandele, Hazem Kansou, candidat PSD la consiliul general al Capitalei Mirii care aveau nunta programată sâmbătă, Ionela Bercea și George Vâlcu, aflați pe o motocicletă, cât și cavalerul lor de onoare, Ion Irinel Sacu, pe

/

Medicii care au ucis sau schilodit oameni din culpă proprie, de neatins în România: Colegiul Medicilor închide ochii, procurorii par pe dinafară, procesele civile sunt foarte rare

Medicii malpraxis, de neatins în România. Sistemul de sănătate din România rămâne cel mai corupt din Uniunea Europeană. Speranța de viață în țara noastră este de 72,8 ani, față de media europeană, de 80,1. România se află pe primul loc în UE la numărul de decese cu o cauză care poate fi prevenită sau tratabilă. Medicii malpraxis, de neatins în România În perioada 2015-2021, Colegiul Medicilor a retras cinci permise de liberă practică medicilor care au comis erori medicale. Citește și: Cadavrul liderului interlop Costel Corduneanu, depus într-un restaurant din Iași pentru priveghi, deși legea interzice acest lucru Numărul sesizărilor

/

VIDEO Ce nu vi se spune despre drama de la spitalul Sf. Pantelimon, unde 17 pacienți ar fi fost uciși, pentru a se elibera paturile. Ministrul Rafila consideră acuzațiile nefondate

Ce nu vi se spune despre drama de la spitalul Sf. Pantelimon, unde 17 pacienți ar fi fost uciși, pentru a se elibera paturile: mai multe elemente relevante sunt ignorate de oficiali sau slab mediatizate de către presă. Oficialii români, în frunte cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, inițial au respins vehement acuzațiile. Însă, în această după-amiază, Rafila s-a dus în inspecție la acest spital. Citește și: Care sunt acuzațiile de la Spitalul Sf.Pantelimon: 17 pacienți ar fi fost uciși în 48 de ore prin reducerea dozei de noradrenalină, pentru a se elibera paturile. Unul dintre ei, internat de un an Ce

1 2 3 7