Pentru Mercedes, China, principala piață electrică. Constructorul german de automobile premium Mercedes-Benz a decis să facă din China, cea mai mare piaţă auto din lume, elementul central al următoarei sale campanii pentru automobilele electrice, campanie care va începe în 2025, a declarat
Avioane chineze, apropiere periculoasă de Taiwan. Avioane ale forţelor aeriene taiwaneze au fost ridicate de la sol duminică după ce zece avioane de luptă chineze au fost detectate că au depăşit linia mediană sensibilă din Strâmtoarea Taiwan, a comunicat Ministerul Apărării de
O investigație The Times & Sunday Times, publicată azi, susține că cercetătorii chinezi din Wuhan au manipulat viruși mortali, proveniți de la lilieci, pentru a-i transforma în arme. Sunday Times a obținut noi dovezi în acest sens, după ce a consultat sute
Ambasada României la Beijing sprijină Ucraina. China le-a cerut ambasadelor străine şi organizaţiilor internaţionale cu sediul la Beijing să nu folosească faţadele clădirilor lor pentru „propagandă politică”, cu referire, din câte se pare, la semnele care arată sprijin pentru Ucraina. Nici o
În timp ce NATO consideră China comunistă o amenințare, foștii premieri PSD Dăncilă și Adrian Năstase se laudă cu vizitele la Beijing. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Dăncilă
Piața SUV-urilor electrice, competiție foarte dură. China reprezintă zona zero pentru războiul preţurilor la vehiculele electrice (EV), iar teatrul de operaţiuni se uită spre SUV-urile electrice, cel mai mare segment al pieţei, dominat de Tesla Inc şi BYD, potrivit Reuters. Piața SUV-urilor
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj critic către China, după ce ambasadorul acestei țări în Franța a contestat suveranitatea republicilor ex-sovietice. „Asemenea declaraţii sunt inacceptabile şi contrazic Carta ONU”, a spus Aurescu. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți
Reacție dură a statelor baltice după ce ambasadorul Chinei comuniste în Franța a negat suveranitatea țărilor desprinse din fostul URSS, inclusiv Ucraina sau Republica Moldova: miniștrii de Externe din Estonia, Letonia și Lituania au criticat, public, afirmațiile diplomatului de la Beijing. Defapt.ro
China ignoră total discuțiile cu Macron: președintele francez a fost la Beijing pentru a susține cauza Ucrainei, dar urmarea a fost alta decât cea dorită. Franţa şi-a exprimat sâmbătă seară „consternarea” după declaraţiile ambasadorului chinez în Franţa, care a negat suveranitatea ţărilor
China vrea să devină o superputere tehnologică și să sugrume Vestul, avertizează șefa cybersecurității din Marea Britanie, Lindy Cameron, care conduce din 2020 National Cyber Security Centre (NCSC), scrie The Times. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din