/

Legea care aprobă OUG din 2016 ce stabilește cine și cum interceptează comunicații în penal, neconstituțională

Legea OUG pentru interceptări penale, neconstituțională. Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările privind proiectul de lege pentru aprobarea OUG 6/2016 referitor la unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR. Legea OUG pentru interceptări penale, neconstituțională Actul normativ a fost atacat la Curtea Constituţională de Avocatul Poporului, Alianţa pentru Unirea Românilor, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, deputaţi neafiliaţi şi un deputat aparţinând minorităţilor naţionale. În luna noiembrie, deputaţii au dat vot favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.

/

Nu aruncați măștile încă, decizia CCR referitoare la portul acestora intră în vigoare numai după publicarea în „Monitorul oficial”

Măștile trebuie purtate ca până acum. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că deciziile Curţii Constituţionale „se vor executa”, cu referire la decizia CCR de marţi privind neconstituţionalitatea OUG privind portul măştii de protecţie în anumite spaţii, dar a subliniat că, formal, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei şi a motivării acesteia, prevederile legale referitoare la mască se păstrează. Măștile trebuie purtate ca până acum „O să începem şedinţa de Guvern cu câteva subiecte foarte importante. Primul este cel legat de comunicatul Curţii Constituţionale de ieri prin care a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru

/

Regulamentul care limitează transmisiile live, pe Facebook, din Parlament, adoptat. USR și AUR îl vor ataca la CCR

USR și AUR vor ataca la CCR modificările adoptate azi la Regulamentul Camerei Deputaților. Potrivit acestor modificări, este interzisă utilizarea violenței fizice constând în gesturi agresive ori a violenței verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa altui parlamentar. Pe de altă parte însă, transmisiile live din plenul Camerei Deputaţilor vor fi permise, dar numai din perimetrul arondat grupului parlamentar respectiv. Modificarea a fost aprobată cu 202 voturi „pentru”, 91 „împotrivă” și patru abțineri. USR și AUR vor ataca la CCR Dan Barna a anunțat, în plen, că USR va ataca la Curtea Constituțională acele prevederi care limitează transparența.

/

Anca Dragu rămâne, oficial, fără șefia Senatului

CCR aprobă revocarea Ancăi Dragu de la șefia Senatului și înlocuirea acesteia cu Florin Cîțu. Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea USR pe Hotărârea privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului. „CCR, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat şi a constatat că este constituţională Hotărârea Senatului nr. 131/2021 pentru revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a doamnei senator Anca Dana Dragu”, informează CCR. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu

1 7 8 9