/

Stoltenberg îi cere lui Putin ca de Ziua Victoriei să pună capăt imediat războiului din Ucraina și să se așeze la masa negocierilor

Șeful NATO îi cere lui Putin să oprească războiul
Șeful NATO îi cere lui Putin să oprească războiul Captură video Twitter Jens Stoltenberg

Șeful NATO îi cere lui Putin să oprească războiul. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut luni preşedintelui rus Vladimir Putin să pună capăt imediat războiului din Ucraina şi să reia negocierile de pace, dând totodată asigurări că Alianţa Nord-Atlantică va continua să sprijine Ucraina, transmite EFE.

„Îi cer din nou preşedintelui Putin, cu ocazia zilei de 9 mai (ziua victoriei împotriva Germaniei naziste – n.r.), să pună capăt imediat războiului, să-şi retragă trupele din Ucraina şi să înceapă negocierile de pace. Rămânem fermi de partea Ucrainei şi vom continua să ajutăm ţara să-şi manifeste dreptul la autoapărare”, a declarat Stoltenberg pentru cotidianul german Die Welt.

Șeful NATO îi cere lui Putin să oprească războiul

Stoltenberg a respins totodată cu fermitate acuzaţiile Moscovei potrivit cărora NATO se comportă „agresiv”.

„Pe parcursul a mai bine de şapte decenii, am fost în stare să evităm războiul cu aliaţii noştri. NATO este o alianţă defensivă, iar criza actuală demonstrează că este vital ca Europa şi America de Nord să rămână unite în interiorul NATO pentru a garanta pacea şi a proteja valorile libertăţii şi democraţiei”, a apreciat şeful NATO.

Citește și: Operațiunea „Parada de 9 mai”: Ucraina avertizează că Rusia pregătește „intrarea iminentă în luptă” a trupelor din Transnistria. „Avionul Apocalipsei” va zbura peste Moscova

El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică, la fel ca Uniunea Europeană, s-a clădit pe „ruinele celui de-al Doilea Război Mondial pentru a evita războiul”, potrivit Agerpres.

Stoltenberg a amintit că, în trecut, Moscova s-a folosit cu regularitate de ziua de 9 mai pentru „a difuza informaţii false despre Occident şi pentru a critica NATO”.

„Pornesc de la premisa că Putin va disemina din nou minciuni despre NATO şi Occident în cadrul evenimentelor de 9 mai din acest an”, a menţionat şeful Alianţei Nord-Atlantice.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile