Ștefan Mandachi s-a supărat pe Aeroportul Otopeni pentru că l-a pus să plătească parcarea. Omul de afaceri și-a lăsat mașina timp de șase zile în parcarea unde costă 20 lei/oră

Ștefan Mandachi s-a supărat pe Aeroportul Otopeni pentru că l-a pus să plătească parcarea, așa că, într-o lungă postare pe Facebook, scrie că acesta este „de departe cel mai înapoiat aeroport din Uniunea Europeană”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Omul de afaceri și-a lăsat mașina timp de șase zile în parcarea unde costă 20 lei/oră, așa că, potrivit propriei postări, a plătit 2.580 de lei.

Mandachi mărturisește că s-a enervat și i-a spus unei angajate a parcării „un vers din Minulescu”.

Mandachi s-a supărat pe Aeroportul Otopeni

„Un singur cuvânt îți transmite Aeroportul Henri Coandă: MÂNTUIALĂ.

Căldură peste tot, nimeni nu mai are vreo așteptare de la instalațiile de climatizare. Când ajungi pe aeroport, primul lucru la care te gândești e cât durează până ieși.

Ies bucuros să-mi iau mașina din parcare. Am lăsat-o parcată sâmbătă seară. Azi e joi, total 6 zile. Fericit că am ieșit din aeroportul vieții, alerg cu tichetul în mână. Preț parcare 2580 lei! Doușcinci de milioane!

Am crezut c-am ajuns la Chișinău unde 1 leu moldovenesc e 0,26 roni. Dar nu. E la București. Mă frec la ochi. În capătul parcării e scris prețul. 100 lei pe zi. Sun la dispecerat: fraților, care-i treaba?

”Nu scrie prea clar prețul într-adevăr, dar aici e 20 lei pe oră, că ați lăsat mașina la PARCAREA CEA SCUMPĂ. E mai scumpă pentru că e mai aproape de ușa aeroportului. Aia de 100 lei e 100 metri mai la vale”.

Fac un calcul în minte. 24 ore x 20 lei x 6 zile…

Aberație mai mare nici c-am întâlnit. Sunt prea obosit ca să ripostez. Realizez că sunt încă un țepuit printre mulți alții, așa că fără vlagă, am o replică neconvingătoare:

”Doamnă, n-am lăsat mașina în parcarea scumpă, ci în cea mai scumpă parcare din lume. Nici dacă țineam mașina în cameră triplă la hotel nu ieșeam 600 euro 6 zile. Nici pe Champ Elysee nu costă atât.”

Domnia și prostia, costă, așa că solicit factura să achit. Nu știe să factureze. Cheamă ajutoare. Durează vreo 20 miunte. Anticipez că n-au cititor de card, așa că mai pierd 15 minute să caut un bancomat. Este un BRD înghesuit pe un coridor tăinuit pe la etajul 1, după o farmacie. Singurul din toată zona.

Intru în panică. Fac calcule: dacă mai stau mult la negocieri, mai trebuie să achit vreo 15 lei pt. câteva minute.

Plătesc și fug.

Văd bariera izbăvitoare. Scot tichetul. Îmi spun în gând că o să-l păstrez ca suvenir, îl înrămez. Nu se scanează. Nu merge. Nu-mi dă voie să ies. Bariera stă țanțoșă în calea mea.

Plin de nervi, la ora 2 noaptea, apăs buntonul să apelez ca să scap din temnița parcărilor, din Regina parcărillor: parcarea cea scumpă de la Otopeni.

Îmi răspunde scârbită o duduie. „Alo, mndea…„

Îi spun că sunt praf de oboseală că nu merge să scanez. Vreau să ies, să evadez. ”Sunt băiatul acela ce-am plătit acum câteva minute. Ăla cu 26 milioane pt. 6 zile, deschideți-mi bariera și mie”.

Cumătra mă ceartă, fiartă toată, să las tonul mai jos. În replică, i-am spus și eu un vers de Minulescu, ce-i drept… Deodată, închide apelul în nas și blochează să nu o mai pot apela. Și cu banii luați și cu bariera trasă. Claxonez disperat. Apăs toate butoanele. Vorbesc singur în microfoanele interfoanelor. Recit mantre. Nimic. Sun de 20 ori. Blocat. Nu vrea să răspundă. Efectiv o doare la pedale de un client jecmănit.

Scanez toate cititoarele de tichete, și, într-un final, nu știu prin ce minune, când deja mă resemnasem, bariera se ridică perpendicular. O privesc hipnotizat cum se ridică țanțoșă. Am crezut că am o vedenie. Cu riscul să-mi cadă pe turelă, m-am strecurat și am tulit-o.

Sun apoi la aeroport să fac reclamație. Îmi răspunde un nene. Îi solicit să-mi facă legătura la parcare la dispecerat. Îmi dă un număr, nici el nu-i sigur dacă-i ăla. Să sun la nu știu ce prefix. Sun. Nimeni. Nimeni nu răspunde. Nimeni nu aude. Nimănui nu-i pasă.

Manageri din bani publici, zeci de milioane aruncate pe gâște. Zero brand de țară, zero strategie, zero chef de muncă”, a scris Mandachi pe Facebook.

Postarea sa se apropia de 10.000 de like-uri și avea peste 2.000 de redistribuiri.

Citește și: Cine plătește creditul ipotecar al soției lui George Simion? Doamna Simion nu are serviciu iar liderul AUR nu și-a asumat nici o obligație legală. Misterul „separației de bunuri”

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPal

Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD

Donează prin Patreon

Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.