Spitalul Județean Craiova, fieful PSD și al Olguței Vasilescu, este condus de un asistent medical, după ce managerul și directorul medical au dezertat: postul de director medical este vacant, managerul este în concediu medical pentru cel puțin 14 zile, iar unitatea este condusă de un asistent medical, care este director de îngrijiri medicale.
Informațiile apar într-o scrisoare publicată de presa locală – fără semnături – și care ar fi fost trimisă ministrului Rafila.
Spitalul este, oficial, controlat de Consiliul Județean, dar acesta este dominat de organizația PSD, aflată la rândul ei sub controlul Olguței Vasilescu, primarul Craiovei.
Spitalul Județean Craiova, condus de un asistent medical
„Aducem la cunoștință Ministerului Sănătății și totodată opiniei publice faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Craiova este într-un grav impas funcțional.
De peste două luni Spitalul funcționează fără Director Medical (nefiind făcute până acum demersuri privind ocuparea acestui post vital), atribuțiile acestuia fiind preluate de către Manager, iar de aproape două săptămâni și fără Manager, care a intrat în concediu medical, deocamdată pe termen de 14 zile. Nu știm dacă acest termen este unul final sau va fi prelungit, dar este evident că la această oră, cel mai mare spital din Oltenia este fără conducere.
Atribuțiile de management nu pot sa revină unui asistent medical, care este și Directorul de Îngrijiri într-un spital cu peste 1000 paturi. Pentru că nu este numai ilegal, dar și imoral.
Ne confruntăm cu lipsa acută de medicamente și materiale sanitare, cu disfuncționalități în aprovizionare, fapt ce pune în pericol atât activitatea medicului cât și calitatea actului medical, în tot acest demers suferind în primul rând pacienții.
Consiliul medical al spitalului nu s-a întrunit de luni bune să discute problemele de aprovizionare cu medicamente și materiale sanitare, precum și prioritățile specifice fiecărei secții în parte sau aspecte legate de memorandumurile impuse de implementarea recentei «legi a austerității»”, se arată în scrisoare.
Manager: 97% din veniturile de la CNAS, pe salarii
În replică, managerul spitalului, i-a desființat pe medici: „La momentul actual, din banii de la Casa de Asigurări, 97% se duc pe salarii. În momentul în care nu se stă la serviciu, nu se coboară în UPU. Am fost ziua în UPU, am fost noaptea, personal am sunat colegii să vină, să vadă pacienţii, să nu-i lase în UPU 24-48 de ore, până decid între secţii unde să îi trimită”.
O publicație locală, Oltenia Maximă, scrie că, la acest spital, „medicamentele și materialele sanitare sunt asigurate prin atribuire directă numai scriptic, nu și faptic, în depozite și magazii nu mai există nimic, nici măcar bandaje, ser fiziologic, iar pentru anestezie nu mai există nimic specific”.
Potrivit acestui site, blocul alimentar modernizat și autorizat este închis de 4 ani, datorită intereselor proprii de a atribui contractele de hrană în alte locații insalubre, neautorizate sanitar și sanitar veterinar, unor firme cu obligații fiscale colosale la ANAF.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.