/

Spitalul județean Botoșani, decapitat de DNA: au fost reținuți șeful secției ATI, directorul de îngrijiri, asistenta-șefă de la ATI, un fost manager și șeful serviciului administrativ

Spitalul județean Botoșani, decapitat de DNA Foto: Facebook

Spitalul județean Botoșani, decapitat de DNA: au fost reținuți, printre alții, șeful secției ATI, directorul de îngrijiri, asistenta-șefă de la ATI, un fost manager și șeful serviciului administrativ.

Citește și: La spitalul unde PSD a numit manager un lăcătuș mecanic, o mamă a trei copii a murit în chinuri, așteptând ore întregi un medic: „Sper să vină devreme că mor aici”

Pe lista celor reținuți se mai află și medicul-șef Secție Medicină Internă Săveni, aparținând Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani, precum și economiști de la acest spital – în total zece persoane.

Spitalul județean Botoșani, decapitat de DNA

Tribunalul Suceava judecă în seara aceasta cererea de arestare a acestora.

În plus, au fost puși sub control judiciar doi medici și o asistentă medicală.

DeFapt.ro a scris din august despre salariile uriașe și miile de angajați de la Spitalul Județean Botoșani, unde o mamă a trei copii a murit după ore de chinuri, așteptând un medic. Spitalul are peste 2.500 de angajați, iar un medic putea ajunge la 36.000 de lei pe lună.

Doar fochiștii, care, cu sporuri, pot primi aproape 4.500 de lei pe lună, sunt în număr de 23.

Citește și: Mercurialul șpăgilor pentru angajare la spitalul județean Botoșani, unde o gravidă a fost lăsată să moară în chinuri. Spitalul, controlat de PSD, prin consiliul județean

Potrivit DNA, suspecții luau șpagă pentru angajările la acest spital. În 2019, „costul” pentru ocuparea unui post de asistent medical ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro. În plus, arată DNA, se plăteau „sume de bani necuantificate încă, bijuterii din aur, ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transferul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean de Urgență Botoșani, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi”.

Șpăgile „identificate” de DNA ajung la suma de 65.000 de euro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului