/

Sex cu doi băieți minori (10 și 13 ani) la mănăstirea Frăsinei din Muereasca. Un călugăr și un complice, arestați. Mănăstirea Frăsinei, celebră pentru blestemul împotriva femeilor

Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei
Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei (sursa: Facebook/Mănăstirea Frăsinei)

Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei. Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei şi un alt inculpat au fost arestaţi preventiv pentru viol şi corupere sexuală, victimele fiind doi minori, unul în vârstă de 10 ani şi altul în vârstă de 13 ani, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei

Bărbaţii cercetaţi pentru viol ar fi întreţinut acte sexuale în incinta Mănăstirii Frăsinei, în perioada iulie – septembrie 2021, se menţionează în comunicatul citat.

În vara anului 2021, inculpaţii ar fi dezvoltat relaţii de amiciţie cu cei doi minori, cărora le dădeau diferite sume de bani şi cadouri pentru ajutorul acordat la vânzarea unor obiecte bisericeşti, iar ulterior i-ar fi atras în diferite încăperi ale mănăstirii unde ar fi întreţinut cu aceştia acte sexuale.

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în vara anului 2021, în timp ce inculpaţii se aflau la Mănăstirea Frăsinei, de pe raza comunei Muereasca, au dezvoltat relaţii de amiciţie cu 2 persoane vătămate, în vârstă de 10 şi 13 ani, cărora le remiteau diverse cadouri şi sume de bani, ca urmare a ajutorului acordat de aceştia la vânzarea unor obiecte bisericeşti, astfel că, în perioada iulie – septembrie 2021, inculpaţii au întreţinut în prezenţa minorului în vârstă de 10 ani, în mod repetat şi în diverse încăperi din incinta Mănăstirii Frăsinei, acte sexuale, iar în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani, de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, l-au atras pe acesta, în diverse camere ale mănăstirii şi l-au determinat să întreţină, în mod repetat, acte sexuale orale cu inculpaţii. Totodată, în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, inculpaţii, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa, l-au determinat pe acesta să asiste la întreţinerea de acte sexuale orale între cei doi inculpaţi precum şi să efectueze acte de natură sexuală ce au dus la satisfacţia sexuală a acestora”, a precizat sursa citată.

Reținut de Sf. Valentin

Tot în luna septembrie 2021, pentru a-l determina pe minorul de 13 ani să suporte şi să efectueze acte sexuale, unul dintre inculpaţi i-ar fi oferit acestuia diferite sume de bani.

„În aceeaşi perioadă, unul dintre inculpaţi, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 13 ani de a-şi exprima voinţa şi oferindu-i diverse sume de bani, l-a determinat pe acesta să suporte şi să efectueze acte sexuale pentru satisfacţia sexuală a inculpatului”, se arată în comunicatul Parchetului.

Citește și: VIDEO Capul afacerii stimulatoarelor cardiace de la cadavre, cabană ascunsă în Delta Moldovei, în zonă protejată. Prin intermediar

Unul dintre inculpaţi a fost reţinut în ziua de 14 februarie, pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată şi corupere sexuală (trei acte materiale), iar al doilea inculpat a fost reţinut în ziua de 17 februarie, pentru infracţiunile de viol în formă continuată şi corupere sexuală în formă continuată.

În zilele de 14 şi 17 februarie cei doi inculpaţi, unul fiind călugăr la Mănăstirea Frăsinei, au fost prezentaţi, separat, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, procurorii au efectuat cercetări împreună cu poliţişti de la Secţia nr. 1 de Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea.

Mănăstirea a devenit celebră după ce presa a scris despre blestemul împotriva femeilor care o vizitează.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

13:21Creșterea netă a salariului unui profesor debutant: 558 de lei, potrivit OUG aprobate joi. Sindicatele cer dublu
12:47ANALIZĂ Cum au fluctuat cererile sindicatelor din Educație în negocierile cu Guvernul – surse politice
12:07Rușii au ucis doi copii de 1 iunie, la Kiev, printr-un atac cu rachete care a distrus trei școli și o grădiniță. A mai murit un adult, sunt șapte răniți
11:48Fără precedent: avioanele NATO vor proteja spațiul aerian al Republicii Moldova, unde se desfășoară Summitul Comunității Politice Europene
11:11Semne că liderii sindicali au scăpat greva de sub control, fiind presați de profesori să ceară cât mai mult. Simion Hăncescu le cere să oprească greva cât mai au sprijinul populației
09:34Acuzaţii şocante la clubul de fotbal Politehnica Iaşi: mii de lei storşi de la părinţi, furturi, bătăi. Conducerea clubului neagă
09:25Șef la Fisc, patru case în opt ani (pe lângă două deja deținute) și un „bacșiș” de 65.000 de euro
19:45EXCLUSIV Damen, favoriții lui Dragnea, foarte aproape să ia contractul de corvete de 1,2 mld EUR de la MApN. Naval Group are termen până la 16 iunie să semneze contractul sau îl pierde
16:33Nicuşor Dan anunţă că veniturile din exploatarea Arenei Naţionale au fost triplate, de când a preluat mandatul
14:19După profesori, cer și alți bugetari: sindicatele din Finanţe solicită o grilă de salarizare distinctă în cadrul noii legi a salarizării 
13:32În plină grevă a profesorilor, șefa comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Inotero (PSD), a decis să plece în paradisul turistic Bali. Kelemen Hunor, în delegație
12:13Atacuri în serie dinspre PNL spre ministrul PSD de Finanțe: „Această nebunie istorică, făcută fără consultarea nimănui este 100% creația domnului Câciu!”
11:00Cât ar pierde generalul Ciucă din pensia sa specială dacă s-ar aplica noile prevederi, dezbătute acum la Camera Deputaților – calcul Antena 3
09:49EXCLUSIV Pensionar special care are și patru salarii de la stat, plus bonus de 30.000 de euro pe an de la o companie anchetată de DIICOT: Ionel Georgescu, șeful Corpului de control la Economie. A fost polițist la Strehaia
09:25„Majoritatea bărbaților vor să se căsătorească cu virgine”, „Bărbații necăsătoriți nu sunt normali”, „Te identifici ca băiat sau fată?” – întrebări la teste în clasa a VIII-a într-o școală din Constanța