/

Scenarii de război: Armata rusă ar putea ajunge la granița României, la gurile Dunării. Insula Șerpilor, ocupată

Armata rusă ar putea ajunge la granița României Foto: Kremlin.ru

Armata rusă ar putea ajunge la granița României, la gurile Dunării, arată mai multe scenarii de război. Încă din 2014, când Rusia a anexat Crimeea, s-a discutat posibilitatea ca această țară să avanseze de-a lungul coastei Mării Negre până pe teritoriul Bugeacului, aflat acum în componența Ucrainei. Din Crimeea la gurile Dunării sunt 230 de kilometri.

În varianta în care Rusia va înainte de-a lungul litoralului românesc, este foarte posibil să ocupe și Insula Șerpilor.

Armata rusă ar putea ajunge la granița României

„Obiectivul lui Putin este să ajungă să lege terestru Crimeea, ceea ce înseamnă că va avea în continuare în vedere proiectul Novorossiya, pe care strategii ruşi îl au în vedere, acest proiect vizând extinderea ocupării Ucrainei până la gurile Dunării”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu acum câteva zile, la RFI.

„După mine, Crimeea a fost țintă zero, iar ținta unu este revenirea la Gurile Dunării, frontieră tradițională a fostei Uniuni Sovietice, pe brațul Chilia, ceea ce înseamnă din Crimeea, ușor-ușor către Odesa și până la brațul Chilia”, declara tot Băsescu, în 15 aprilie 2014.

Foto: Timpul.md

În lucrarea Probleme Românești Dunărene (1942), Nicolae Alexandru Rădulescu aprecia că „navigația pe Dunăre s-a putut face în deplină libertate numai în perioadele în care rușii au fost îndepărtați de la gurile Dunării”, iar „principiul acesta este cu atât mai mult valabil și în viitor”.

Control asupra Dunării

„Importanța Dunării este în creștere, din mai multe motive: preferință pentru transporturile nepoluante, aglomerarea transportului rutier și feroviar. Țelul rușilor de 300 de ani a fost să ajungă la stramtorile Bosfor și Dardanele. Dar nici controlul Gurilor Dunării nu l-ar refuză nimeni, deși nu este prioritar pentru Rusia. Pentru asta ar trebui să distrugă statul ucrainean și ar fi o amenințare la adresa României și la adresa tuturor țărilor care au de a face cu Dunărea, din Germania până în Austria, Ungaria, Serbia”, afirma, tot în 2014, fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu.

Din punct de vedere etnic, populația din Bugeac este eterogenă, cu ucrainenii fiind cei mai numeroși, însă fără să dețină majoritatea absolută (reprezintă 40% din populație). Spre deosebire de Crimeea, unde rușii sunt majoritari, în Bugeac doar o cincime dintre locuitori sunt ruși, iar o altă cincime sunt bulgari. În regiune mai trăiesc și aproape 80.000 de români/moldoveni, reprezentând 13% din populația regiunii. Deși etnicii ruși sunt în minoritate, limba rusă deține statutul de „lingua franca” în regiune (ca urmare a colonizării masive din timpul Rusiei Țariste), iar televiziunile rusești sunt deosebit de influente în rândul populației. 

Bugeacul, mereu dorit de Imperiul Rus

„Regiunea Bugeac a aparținut inițial Țării Românești, fiind ulterior preluată de Principatul Moldovei. Otomanii au anexat regiunea în 1484, iar în 1812, întreaga Basarabie, inclusiv partea de sud, a fost cedată Rusiei Țariste.

În urma Războiului Crimeei, în 1856, Imperiul rus a trebui să cedeze Principatului Moldovei o parte din Bugeac, iar teritoriul va trece în componența României după Mica Unire din 1859. În 1878, Rusia va forța România să cedeze teritoriul din sudul Basarabiei, țara noastră primind în schimb Dobrogea. La finalul Primului Război Mondial, întreaga Basarabiei se unește cu România, însă unirea durează doar 22 ani. În 1940, Regatul României se vede forțată să renunțe la teritoriile aflate la est de Prut, sudul Basarabiei fiind atribuit RSS Ucrainene, în defavoarea RSS Moldovenești. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Ucraina moștenește Bugeacul”, scrie umbrela-strategica.ro.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:  

Become a Patron!
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu