/

Librăriile Cărturești, Humanitas și altele au organizat un cartel eludând, astfel, legile concurenței. Amenda: 1,2 milioane de lei

Șase companii sancționate de Consiliul Concurenței (sursa: Facebook/Cărturești)

Șase companii sancționate de Consiliul Concurenței. Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii active pe piaţa furnizării de carte, precum şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu amenzi în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro (5,967 milioane de lei) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială.

Șase companii sancționate de Consiliul Concurenței

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de concurenţă, transmis miercuri AGERPRES, cea mai mare amendă, de peste 3,98 milioane de lei, a primit-o Direct Client Services SRL (Librăriile Cărtureşti), urmată de Librăriile Humanitas S.A (582.362 lei), Curtea Veche Publishing SRL (422.220 lei), Humanitas S.A. (365.718 lei), Nemira Publishing House SRL (324.636 lei) şi Publica Com SRL (174.677 lei).

Citește și: Cum este influențată pensia recalculată de anii de armată și de cei de facultate. La ce trebuie să fie atenți pensionarii

De asemenea, Asociaţia Editorilor din România a fost sancţionată cu suma de 115.696 lei.

„Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele şase companii împreună cu asociaţia de profil din domeniu şi-au coordonat strategiile comerciale şi au limitat comercializarea de carte către entităţile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020.

Bookster achiziţiona cărţi de la edituri şi librării, care apoi erau puse la dispoziţia abonaţilor în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor.

Biblioteci publice sau nu?

Editurile şi Librăriile, sprijinite în demersurile lor de către AER au considerat că activităţile desfăşurate de Bookster nu se circumscriu unei biblioteci publice şi că aceasta nu respecta regulile de pe piaţa furnizării de carte şi nu plăteşte suficient pentru drepturile de autor”, notează instituţia.

Investigaţia a fost declanşată ca urmare a plângerii înaintate de Asociaţia Educaţie pentru Toţi Copiii, în calitate de deţinătoare a bibliotecii Bookster.

Consiliul Concurenţei menţionează faptul că Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare