/

„Comandouri” de intervenție pe Transfăgărășan pentru a reduce numărul turiștilor care hrănesc urșii. Animalele nu mai pot fi relocate, deja s-au obișnuit să „cerșească” pe șoseaua montană

Amenzi pentru turiștii care hrănesc urșii (sursa: transfagarasan.travel)

Amenzi pentru turiștii care hrănesc urșii. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) a cerut sprijinul Jandarmeriei Române şi Direcţiei Rutiere pentru prevenirea unor noi incidente provocate de urşi, pe o porţiune de aproximativ 15 kilometri, de pe Transfăgărăşan.

Amenzi pentru turiștii care hrănesc urșii

Astfel, echipele mixte de control vor putea da câte două amenzi contravenienţilor, o dată pentru hrănirea urşilor şi, separat, pentru staţionarea pe drumul naţional, a anunţat preşedintele ANPM, Laurenţiu Alexandru Păştinaru.

Citește și: Pensionara cu pensie de 280.000 de lei care conduce Avocatul Poporului nu se mai poate ascunde: trebuie să ia o decizie în privința inechităților cauzate de recalcularea pensiilor

Solicitarea a venit ca urmare a numărului tot mai mare de incidente în urma cărora Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin intermediul ANPM şi Agenţiilor judeţene pentru Protecţia Mediului (APM) trebuie să plătească despăgubiri de sute de mii de lei, pentru pagubele sau vătămările provocate de animalele sălbatice, celor care se opresc să le hrănească.

„Având în vedere situaţia tot mai alarmantă de pe DN7C Transfăgărăşan, din judeţul Argeş, provocată de prezenţa aşa-numiţilor urşi-cerşetori pe porţiunea cuprinsă între zona de acces către traseul Valea lui Stan şi Valea cu Peşti, am solicitat sprijinul Jandarmeriei Române şi Direcţiei Rutiere, în interes public, pentru a putea preveni, în perioada următoare, eventualele incidente care se pot solda cu victime umane sau pagube materiale.

Cu siguranţă, prezenţa reprezentanţilor celor două organe de control, alături de noi, pe zona respectivă, va descuraja, practica ilegală a hrănirii animalelor sălbatice şi staţionarea autovehiculelor pe partea carosabilă, care au devenit obişnuinţă pentru majoritatea turiştilor care vizitează zona sau pentru şoferii aflaţi în tranzit, pe acest drum naţional cunoscut pentru porţiunile cu vizibilitate scăzută şi cu foarte multe curbe”, a declarat preşedintele ANPM, citat în comunicat.

Relocarea nu mai dă rezultate

Potrivit oficialului, urşii nu pot face obiectul unor intervenţii, „având în vedere că se află în zone atât de frecventate de către oameni, iar alungarea, respectiv, relocarea nu mai dau rezultate, animalele revenind de fiecare dată în locurile în care s-au obişnuit să primească hrană de la cei care trec prin zonă”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În 2023, au fost încheiate 260 de procese-verbale, pentru astfel de incidente, doar în judeţul Argeş, în sumă totală de 509.158 de lei.

În acest an, numărul proceselor verbale încheiate în urma unor incidente de acest fel a ajuns la 68, iar valoarea totală a sumelor care trebuie achitate de statul român este de 236.872 de lei.

În prezent, potrivit directorului executiv Cristiana Elena Surdu, APM Argeş şi Direcţia Silvică Argeş au început demersurile pentru capturarea şi relocarea acestor urşi – unii din ei având mai mulţi pui – în adăposturi special amenajate, astfel încât animalele sălbatice să nu mai intre în contact cu oamenii.

Conform articolului 48 din Legea 407/2006, hrănirea animalelor sălbatice, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei.

De asemenea, potrivit Codului Rutier, oprirea neregulamentară se sancţionează cu două-trei puncte amendă (290-435 de lei) şi două puncte de penalizare, iar staţionarea neregulamentară, cu 4-5 puncte amendă (580-725 de lei) şi trei puncte de penalizare

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

10:18Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt șase sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil
09:31După Crin Antonescu, și soția sa, Adina Vălean, îl atacă pe Ciucă și îl laudă pe Geoană. Familia Anonescu, legături subterane cu Geoană
08:46Pompieri trimiși la inundații pe mâncarea și apa lor: „Așa este în situațiile de alarmă generală, soldatul trebuie să aibă mereu pregătit un rucsac cu alimente și altele”
08:34Noi beneficiari ai ajutorului de deces, potrivit noii legi a pensiilor, în vigoare de la 1 septembrie. Noul cuantum, semnificativ
07:50Cotnari și alte podgorii din Moldova anunță o producție mare și bună de struguri: 2024 va fi un an de colecționat
21:37EXCLUSIV Scandalul falsurilor Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă al României a generat un cost de 85.000 EUR. Culmea, banii vor fi încasați de directorul Muzeului, care a girat falsurile
20:32Donatorii de sânge pot fi scutiți de la plata impozitului pe proprietate. Care sunt condițiile de îndeplinit
19:31EXCLUSIV Decizia Liei Savonea de a salva beizadeaua Mario Iorgulescu, desființată de judecătorul Dan Enescu: Suntem în prezența unei fapte intenționate
16:52Poliția s-a dus acasă la Nuțu Cămătaru ca să găsească un cal furat, dar a descoperit o cămilă și două maimuțe
15:58Bugetarii și pensionarii speciali, marii câștigători ai rectificării bugetare
14:37I-a crescut pensia după recalculare de la 31.511 de lei la 33.654 de lei. Dar au existat și măriri de un leu sau scăderi
14:23Pagerele Hezbollah au avut un mic dispozitiv exploziv inserat, cel mai probabil asta a cauzat exploziile, opinează universitari români
13:26Nicuşor Dan: Săptămâna viitoare voi anunţa public lista solicitărilor privind Capitala adresată candidaţilor la Preşedinţie
12:02ANALIZĂ Nicușor Dan, cel care ar putea decide viitorul președinte al României: candidații stau la coadă pentru susținerea sa
11:14Cum o ajută postul lui Dan Voiculescu pe Elena Lasconi: două interviuri publicitare în prime-time, aproape nici un atac la adresa ei