/

România intervine în favoarea Ucrainei la Curtea Internaţională de Justiţie în cadrul procedurilor lansate împotriva Rusiei, informează MAE

România stă alături de Ucraina
România stă alături de Ucraina (sursa: Facebook/Ministry of Foreign Affairs, Romania)

România stă alături de Ucraina. România a luat decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la Curtea Internaţională de Justiţie în cadrul procedurilor lansate împotriva Federaţiei Ruse, a anunţat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe.

„În continuarea demersurilor întreprinse în susţinerea Ucrainei ca urmare a războiului ilegal de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva acestui stat, autorităţile române au aprobat, la cel mai înalt nivel, ca România să formuleze o cerere de intervenţie în procedurile iniţiate de Ucraina împotriva Federaţiei Ruse la Curtea Internaţională de Justiţie, la 26 februarie 2022, având ca obiect un diferend referitor la interpretarea, aplicarea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Convenţia ONU privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 1948.

România stă alături de Ucraina

Acest demers al României de a interveni în procesul menţionat are loc la solicitarea expresă a părţii ucrainene, transmisă de ministrul Afacerilor Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, omologului român, Bogdan Aurescu, cu ocazia vizitei pe care ministrul ucrainean a efectuat-o la Bucureşti”, precizează MAE, într-un comunicat transmis, informează Agerpres.

Citește și: Putin, veste proastă chiar de la un ofițer rus, colonelul în retragere Hodarenok: Ajutorul american şi european e pe punctul de activare, vom avea un milion de ucraineni înarmaţi

Conform MAE, în contextul acestor proceduri, România se va coordona cu alte state like minded care au luat o decizie similară şi va colabora strâns cu reprezentanţii Ucrainei implicaţi în procedurile din faţa CIJ.

Decizia autorităţilor române a fost comunicată de ministrul Bogdan Aurescu colegilor europeni şi omologului ucrainean în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Europene care s-a desfăşurat zilele trecute la Bruxelles, ca expresie a susţinerii „constante” şi „principiale” a autorităţilor de la Bucureşti pentru cauza Ucrainei, arată Ministerul de Externe.

„Decizia României reflectă, o dată în plus, poziţia constantă a ţării noastre în favoarea valorificării instrumentelor şi instituţiilor de drept internaţional în sprijinul menţinerii şi restabilirii păcii şi securităţii internaţionale, precum şi încrederea necondiţionată în rolul fundamental al CIJ ca promotor al justiţiei internaţionale”, se mai precizează în comunicatul citat.

Rusia acuzată de crime de război și genocid

La 26 februarie 2022, Ucraina a depus cererea de iniţiere a procedurilor contra Federaţiei Ruse la CIJ, având ca obiect un diferend referitor la interpretarea, aplicarea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Convenţia din 1948 privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid.

Potrivit MAE, Ucraina a reclamat faptul că Federaţia Rusă a invocat, în mod fals, comiterea unor acte de genocid în regiunile Lugansk şi Doneţk, pentru a justifica recunoaşterea aşa-numitelor RP Doneţk şi RP Lugansk, precum şi pentru a desfăşura o operaţiune militară specială împotriva Ucrainei. „În baza acestor acuzaţii false, Federaţia Rusă este angajată, în prezent, într-un proces de invazie militară a Ucrainei, care are ca efecte încălcări grave şi pe scară largă ale drepturilor omului şi dreptului internaţional umanitar”, menţionează MAE.

Printr-un ordin din data de 16 martie 2022, Curtea a indicat măsuri provizorii/conservatorii, prin care a stabilit în sarcina Federaţiei Ruse obligaţia de a suspenda imediat operaţiunile militare începute la 24 februarie 2022 pe teritoriul Ucrainei, precum şi de a se asigura că unităţi militare sau neregulate pe care Federaţia Rusă le-ar direcţiona sau sprijini, precum şi orice organizaţii sau persoane care ar fi supuse controlului sau conducerii sale nu fac niciun demers de continuare a operaţiunilor militare. De asemenea, ordinul prevede că ambele părţi se vor abţine de la orice acţiune care ar putea agrava sau extinde disputa supusă Curţii sau care ar face mai dificilă soluţionarea acesteia, explică Ministerul de Externe.

De asemenea, printr-un ordin din data de 23 martie 2022, CIJ a indicat data de 23 septembrie 2022 ca termen pentru depunerea Memoriului Ucrainei, respectiv 23 martie 2023 ca dată limită pentru depunerea Contra-memoriului Federaţiei Ruse.

Conform regulilor prevăzute în Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, dacă o cauză pare să implice interpretarea unei convenţii multilaterale la care alte state decât cele implicate în dispută sunt părţi, Grefierul trebuie să notifice aceste state, iar orice stat notificat are dreptul să intervină în proceduri.

România, ca şi celelalte state părţi la Convenţia privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, a primit din partea Grefei CIJ o notificare privind faptul că procedurile iniţiate de Ucraina par a ridica probleme de interpretare a acestei Convenţii, statele părţi respective putându-se prevala de posibilitatea de a interveni în speţă.

Declaraţia de intervenţie, care poate fi formulată înainte de data fixată pentru deschiderea procedurilor orale privind disputa în cauză, implică anumite proceduri suplimentare din partea statului intervenient.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006