/

România a ajuns la 27.590 vehicule electrice şi 3.300 încărcătoare publice (analiză)

România a ajuns la 27.590 vehicule electrice Foto: Dacia.ro

România a ajuns la 27.590 vehicule electrice şi 3.300 încărcătoare publice, după ce anul trecut au fost înmatriculate la fel de multe maşini electrice ca în ultimii 10 ani cumulat, în timp ce numărul încărcătoarelor publice de pe teritoriul ţării abia a depăşit borna de 3.300, conform unei analize realizate de unul dintre cei mai importanţi jucători în domeniul mobilităţii electrice.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

România a ajuns la 27.590 vehicule electrice

Analiza semnalează că, în primele două luni ale anului 2023, au fost înmatriculate cumulat 2.247 vehicule electrice, dintre care 35 LCV. Luna ianuarie, cu 1.132 EV, a înregistrat o creştere de 80% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar luna februarie a bifat o evoluţie de 108%, faţă de anul trecut, cu 1.115 unităţi înmatriculate.

Pe podium a rămas în continuare modelul Dacia Spring, cu 1.057 de unităţi înregistrate (497 în ianuarie şi 560 în februarie). Pe segmentul high-end, unde sunt contabilizate modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz şi Porche, s-au înregistrat cumulat 190 de unităţi în cele două luni.

Totodată, în ceea ce ţine de infrastructura de încărcare, pe teritoriul României se regăseau, la finele lunii februarie, 3.389 încărcătoare publice, fără restricţii (dintre care 857 CCS/CHAdeMO şi 2.492 Type 2), distribuite în 1.503 locaţii (conform portalului PlugShare).

„Rezultatele extraordinare de anul trecut ne demonstrează că românii sunt din ce în ce mai deschişi către e-mobility şi, mizând pe tendinţele ascendente, ne aşteptăm ca 2023 să fie o perioadă cel puţin la fel de productivă pentru piaţa vehicule electrice. Momentan ne bucurăm de un început de an promiţător şi, prin intermediul domeniului nostru de activitate, ne concentrăm toate eforturile în a aduce plus valoare acestui segment pe plan local”, a declarat Claudiu Suma, CEO Lektri.co.

Dacia Spring, lider de piață

Conform rezultatelor de anul trecut, piaţa de vehicule electrice din România a depăşit pragul de 25.000 de unităţi înmatriculate, numărul de EV înmatriculate în 2022 egalând numărul total realizat în precedenţii 10 ani. Dacia Spring a avut o cotă de piaţă de 55%, volumul de unităţi înregistrate de acest model egalând numărul total de vehicule electrice înmatriculate în 2021. Mai mult, în luna decembrie a fost cea mai înmatriculată maşină nouă, indiferent de motorizare (EV sau ICE). Pe locul al doilea în clasamentul înmatriculărilor EV din 2022 se află Tesla.

Citește și: Bolojan către conducerea PNL: „Nu mă mai faceți pesedist”. Critici dure către conducerea liberală într-o ședință cu ușile închise – surse politice

Lektri.co a fost înfiinţată în 2018 la Timişoara şi numără în prezent 20 de angajaţi. Lektri.co este un brand al grupului SafeFleet, cu activităţi în industria mobilităţii şi oferă soluţii de încărcare a maşinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze staţii de încărcare pentru angajaţi şi domeniile HoReCa şi retail. Staţiile de încărcare ale companiei sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franţa şi Italia. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului
20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi