/

Putin se confruntă cu o nemulțumire din ce în ce mai mare din partea mamelor și soțiilor rușilor mobilizați și trimiși în Ucraina

Putin, confruntat de mame și soții
Putin, confruntat de mame și soții (sursa: kremlin.ru)

Putin, confruntat de mame și soții. Aceste femei, mame şi soţii ale soldaţilor ruşi mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina, se reunesc în toată Rusia de câteva săptămâni şi cer prin mesaje video difuzate pe canale de internet în limba rusă ca preşedintele Vladimir Putin să-şi respecte promisiunile făcute.

Promisiuni încălcate

După ce a ordonat o mobilizare parţială în septembrie, Kremlinul a dat asigurări că sutele de mii de înrolaţi vor urma un antrenament solid, vor primi un echipament bun şi nu vor fi trimişi în prima linie a războiului din Ucraina.

Însă au fost înregistrate numeroase încălcări ale acestor promisiuni: moartea pe front a celor recent mobilizaţi, mobilizarea unor bărbaţi inapţi pentru serviciul militar, a unor taţi de familii numeroase sau prea vârstnici, absenţa echipamentului adecvat şi a instruirii militare pentru cei chemaţi sub arme.

Această mobilizare dezordonată, care a obligat autorităţile ruse să admită comiterea unor „erori”, a provocat îngrijorare în rândul soldaţilor trimişi în Ucraina.

Această îngrijorare, care riscă să degenereze în proteste, pune Kremlinul într-o situaţie delicată: dacă autorităţile reprimă în mod implacabil orice împotrivire faţă de ofensiva în Ucraina, cuvântul soţiilor de soldaţi este sfânt şi întemniţarea lor ar provoca un şoc în Rusia.

Putin, confruntat de mame și soții

Semn că puterea ia aceasta în serios, Putin urmează pentru prima oară să se întâlnească vineri cu mame ale militarilor trimişi în Ucraina. Dar unele rude ale celor mobilizaţi anticipează o reuniune atent coregrafiată, fără discuţii de fond.

Putin va întâlni „mame scoase din mâneca sa, care vor pune întrebări adecvate şi îi vor mulţumi, ca de fiecare dată”, şi-a exprimat regretul Olga Ţukanova, mama unui tânăr care îşi efectuează serviciul militar.

„Vladimir Vladimirovici, răspundeţi la întrebările noastre!”, lansează această femeie, care vrea să se asigure că fiul său de 20 de ani nu va fi trimis ilegal pe front sau la frontiera cu Ucraina, unde obuzele cad de asemenea.

Ea a venit special la Moscova din oraşul Samara, situat la 900 km est, cu speranţa că va fi primită la Kremlin. Degeaba. „Cred că ei se tem că i se va pune întrebări incomode. Dar el trebuie să rezolve problema!”, afirmă ea.

Precedentul Kursk

Preşedintele rus ştie cât de sensibil este subiectul legat de rudele soldaţilor.

În august 2000, în cursul naufragiului submarinului rusesc Kursk, care a dus la moartea celor 118 membri ai echipajului, el a fost criticat vehement, acuzat că a reacţionat tardiv. Apoi a început să strângă şurubul presei.

În timpul celor două războaie din Cecenia, o mişcare a mamelor soldaţilor incomodase puterea şi întărise un sentiment de nemulţumire în întreaga societate rusă.

De această dată, în faţa unui climat de represiune sporit, protestele soţiilor şi mamelor soldaţilor nu contestă direct ofensiva în Ucraina, dar unele denunţă condiţiile în care sunt trimise pe front rudele lor.

Iar statutul lor de mame şi soţii de bărbaţi mobilizaţi, plecaţi să servească patria, le conferă o legitimitate şi o formă de protecţie în faţa persecuţiilor, autorităţile neputând să le considere drept opozante obişnuite.

Soțiile au dreptul să ceară socoteală

În societatea rusă, „există un sentiment instinctiv că soţiile au dreptul” să ceară socoteală puterii, afirmă Aleksei Levinson, sociolog la centrul independent Levada.

Aceste femei „cer statului să-şi îndeplinească funcţia de <părinte colectiv> al mobilizaţilor”, adaugă el. „Când statul sau comandamentul militar nu-şi îndeplineşte atribuţiile, femeile fac reclamaţii”, spune expertul citat.

Pentru moment, mişcarea este disparată, puţin coordonată. Apelurile rudelor în suferinţă sunt difuzate pe reţelele sociale, unde colective neoficiale se înghesuie în jurul unor personalităţi mai vocale.

Citește și: EXCLUSIV „Tun” uriaș pe dezinsecție pus la cale de CJ Ilfov, condus de liberalul Hubert Thuma: drumurile din județ, lungite din pix de zeci de ori. Comuna Vidra ar avea 1.729 km de drumuri

Este şi cazul Olgăi Ţukanova, care într-o înregistrare video, difuzată de unele canale de social media ruse, i se adresează lui Putin: „Vladimir Vladimirovici, sunteţi bărbat sau ce? Aveţi curajul să ne priviţi în ochi? Nu cu soţii şi mame alese la comandă, ci cu femei adevărate, care au venit din diferite oraşe până aici pentru a se întâlni cu dumneavoastră”.

Într-un climat de presiune exacerbat, alte femei se tem totuşi să atragă probleme sau să agraveze situaţia rudelor lor vorbind cu presa, în special cu cea străină.

„Noi am trimis scrisori oficiale autorităţilor”, scrie pentru AFP una dintre ele, sub rezerva anonimatului. „Nu jurnaliştii îi vor scoate pe bărbaţii noştri din tranşee şi nu vrem să le provocăm încă şi mai multe probleme”, afirmă aceasta.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță
11:33Bunurile obținute într-o relație de concubinaj nu se împart ca în cazul unui partaj de divorț după terminarea relației, au decis judecătorii