/

PSD Caraș-Severin, dat pe mâna DNA-ului fiindcă a mituit primarii cu bani publici, pentru a-i racola

PSD Caraș-Severin, dat pe mâna DNA-ului de Romeo Dunca Foto: Facebook

PSD Caraș-Severin a fost dat pe mâna DNA-ului fiindcă a mituit primarii cu bani publici, pentru a-i racola. Plângerea împotriva acestei organizații județene a PSD a fost formulată de președintele Consiliului Județean Caraș Severin, Romeo Dunca (PNL).

Citește și: ANALIZĂ NATO arată cum s-au prăbușit cheltuielile cu Apărarea de când PSD a ajuns la putere. Plus: România cheltuie mult pentru plata militarilor, puțin pentru înzestrare

PSD Caraș-Severin, dat pe mâna DNA-ului

Dunca este primul lider liberal care reacționează astfel la racolările masive efectuate de PSD în rândul primarilor PNL. El acuză PSD de „cumpărare de influență”, faptă prevăzută la articolul 292 din Codul Penal, corelat cu articolul 13 din legea 78/2000 care asimilează această faptă unei infracțiuni de corupție.

„Consider că faptele de natură penală s-au săvârșit în urma unor discuții/înțelegeri/întâlniri anterior lunii martie 2024, între unii primari aparținând PNL și persoane din conducerea PSD CS, persoane care folosindu-și influența și autoritatea lor asupra unor consilieri județeni, au promis și, ulterior, au acordat sume de bani necuvenite unor primari PNL care urmau în schimb să candideze la alegerile locale sub sigla PSD, a arătat șeful Consiliului Județean.

Acesta oferă date care confirmă că primarii PSD și primarii PNL cu care social-democrații au negociat racolarea au primit, pentru localitățile pe care le administrează, sume de 500.000 de lei, printr-o hotărâre a Consiliului Județean, iar cei care au refuzat – câte 50.000 de lei. Consiliul Județean Caraș-Severin este dominat de PSD. Mai mulți primari PNL au relatat cum au fost contactați de PSD și ce promisiuni li s-au făcut.

Sorin Blaga, primarul Văliugului, Romeo Răduță, edilul Băuțarului, și Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, le-ar putea relata în detaliu despre asta procurorilor anticorupție, arată Romeo Dunca în sesizarea penală.

Dunca speră ca plângerea sa să oprească PSD

„Referitor la aspectul penal al faptelor comise cu ocazia distribuirii sumelor din cei 6% TVA, vă informez ca am preluat eu rolul, neplăcut câteodată, de a reclama. Prin urmare am depus azi o sesizare la DNA. Cu siguranță că organele abilitate vor afla adevărul legat de această practică de a ademeni primari în schimbul unor avantaje.

Sper ca, odată cu această sesizare, să se încheie presiunile asupra unora dintre primari, așa cum sper ca toți cei deranjați cu insistențele celor de la PSD să nu le dea curs. Evident că oricine e liber să plece, dacă există nemulțumiri, dar nu înainte de a fi aduse la cunoștință. Acest lucru e necesar pentru a putea căuta soluții constructive în așa fel încăt să îndreptăm lucrurile, nu să pierdem primari“, a explicat Dunca demersul său, citat de Caon.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

  1. PSD Caraș riscă orice pentru a mai obține câteva voturi, de aici înțeleg că au o mare frustrare și aproape disperare pentru a ocupa funcții importante. Sper să nu le reușească manevra pentru că din astfel de mutări și promisiuni am ajuns la fără investiții majore în județ. Aceeași politică a făcut și Frunzăverde în județ, iar pe plan național Dragnea, ambii au sfârșit fără realizări deosebite

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”