/

Președintele poate angaja România în război fără aprobarea Parlamentului, în ciuda Constituției – prevedere din proiectul noii legi a apărării naționale

Președintele poate angaja România în război
Președintele poate angaja România în război (sursa: Inquam Photos/Alex Nicodim)

Președintele poate angaja România în război. Proiectul noii legi a apărării naționale, întocmit de către Ministerul Apărării Naționale, are prevederi nu doar controversate, ci chiar neconstituționale.

Președintele poate angaja România în război

Una dintre aceste prevederi se referă la instituția care poate angaja țara în război, arată APADOR-CH într-o analiză.

Citește și: Creșterile salariale enorme pe care magistrații și le dau între ei prin decizii ale judecătorilor sunt ilegale, ba chiar neconstituționale. Cum poate fi stopat acest jaf național de miliarde de euro

„Art. 4 alin. 4 permite ca două persoane, prim-ministrul şi preşedintele ţării, să angajze ţara într-un război, deşi, potrivit Constituţiei, doar Parlamentul poate decide intrarea într-un război.

Redactarea neclară a alin. 4 permite preşedintelui să dispună orice <măsuri necesare>, adică şi măsuri care pot fi calificate ca acte de agresiune (intervenţii armate împotriva/pe teritoriul altei ţări), dacă le consideră necesare pentru protecţia cetăţenilor români dintr-o ţară străină.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Această atribuţie ar trebui să revină exclusiv Parlamentului, nu preşedintelui, deoarece potrivit art. 65 din Constituție, numai Parlamentul poate declara starea de război. Ca atare, la art. 4 alin. 4 din proiect ar trebui înlocuită sintagma <Preşedintele României> cu <Parlamentul României>.”, arată ONG-ul citat.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”