/

Șpăgi de zeci de mii de euro încasate de polițiști locali de la Sectorul 1 de la firme controlate pentru a trece cu vederea neregulile descoperite

Polițiști locali (Sectorul 1), șpăgi uriașe
Polițiști locali (Sectorul 1), șpăgi uriașe (sursa: Facebook/Poliția Locală Sector 1)

Polițiști locali (Sectorul 1), șpăgi uriașe. Dragoş George Voinea, şeful Compartimentului Control Activităţi Comerciale din Direcţia Control Urban din Poliţia Locală Sector 1, şi alţi doi poliţişti au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, într-un dosar în care sunt acuzaţi, printre altele, de luare de mită, potrivit unor surse judiciare.

Un pomelnic de infracțiuni

Anterior, DNA anunţase că procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu zilele de marţi şi miercuri, a lui Dragoş George Voinea, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1, şef al Compartimentului Control Activităţi Comerciale din Direcţia Control Urban, pentru luare de mită în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual.

Citește și: INTERVIU VIDEO Nicușor Dan explică relația sa cu Ciucă: în ce moment au colaborat bine. Legătura cu Burduja, dincolo de camerele de luat vederi

Dar şi a Marianei Roxana Avram, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 – Direcţia Control Urban – Compartimentul Control Activităţi Comerciale, pentru luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, instigare la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Polițiști locali (Sectorul 1), șpăgi uriașe

În acelaşi dosar a fost reţinută şi Florentina Iordache, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 – Direcţia Control Urban – Compartimentul Control Activităţi Comerciale, pentru luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale).

Conform unui comunicat al DNA transmis miercuri la prânz, în perioada 2023 – 2024, în contextul efectuării unor controale la mai multe societăţi comerciale cu puncte de lucru în Sectorul 1 al Capitalei, cei trei ar fi pretins de la reprezentanţii acestora sume de bani cuprinse între 2.500 euro şi 14.000 euro (în total 26.500 euro) şi ar fi primit, în total, sumele de 18.000 euro şi 2.500 lei.

Confiscări de sute de mii de lei

„Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de inculpaţi, printre altele, pentru a confisca o sumă de bani inferioară celei realizate ilicit de una dintre societăţile controlate (s-ar fi dispus confiscarea doar a sumei de 214.708 lei, nicidecum a încasărilor totale – aproximativ 1.353.000 lei), a aplica rapid sancţiuni contravenţionale astfel încât societatea controlată să nu acumuleze încasări prea mari în perioada suspendării activităţii, iar sumele obţinute ilicit de societate, în perioada suspendării, să fie confiscate doar parţial şi a nu aplica sancţiuni contravenţionale pentru lipsă autorizaţie de funcţionare”, se precizează în comunicat.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) 

De asemenea, anchetatorii spun că, în perioada 11 – 20 ianuarie 2023, Marina-Roxana Avram şi Florentina Iordache ar fi pretins şi primit de la un om de afaceri (cercetat într-un dosar penal pe linie de disciplină în construcţii) suma de 6.000 euro lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra unui lucrător din cadrul Secţiei 1 Poliţie şi că, printr-un intermediar, îl va determina pe acesta să dispună în cauza respectivă o soluţie favorabilă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu